mamalutoma

se rupe din cand in cand haina inimii taman la buzunarul adevarului. intra vantu p-acolo si cotrobaie sa curete ce-a lasat data trecuta pe sub captuseala. ochii nu mai plang una-doua. constiinta aduce probe la dosarul intocmit in graba. gura mananca. se merge inainte. deschid geamul taxiului si il salut pe maturatorul cu coloana vertebrala. imi trag de la el viata. el e coplesit. nu-i nimic, par sa-i zic! la copii ridic tonul. imi vine sa plang, dar nu mi-au gresit in final cu nimic, asa ca de ce m-ar vedea colapsand? ma asez pe un scaun intr-un colt al clasei si consum tristeti care n-au legatura cu ei. ei rad un ras nervos, fiindca nu m-au vazut asa nervoasa niciodata. ies din clasa. ii aud vorbind despre cea mai mare suparare a mea pe ei. intru in clasa. cateva fetite cuminti se fac mici, de teama c-o sa strig iar. le spun: imi pare rau. toata lumea tace. pornesc casetofonul. o caseta cu niste cantece pentru copii de acum 20 de ani, ma asigura ca maine or sa se mai as...

mi-am amintit azi un detaliu din timpul unei conferinte despre educatie si expunerea copiilor mici si foarte mici la arta, in nordul angliei. purtatoarea de cuvant a ministerului britanic al educatiei tinea discursul initial. ii zambeam din primul rand, fiidca era genul meu. purta o fusta deasupra genunchiului. statea pe un scaun simplu, fara pupitru, fara pahar cu apa, si raspundea intrebarilor cu jovialitate. la un moment dat si-a scos pantofii ca sa-si relaxeze talpile. am iubit gestul ei si l-am pus intr-un fel de `acasa` al inimii, un fel de sertar doldora cu satisfactii universal-valabile. stiam ca batusem drumul pana la leeds cu folos. iar ploaia nu facea decat sa dea de baut asfaltului britanic niciodata in pericol de inundatie. mi-am scos azi pantofii in taxi si mi-am vazut de citit, cu toma dormindu-mi in poala, si cu gandul fugind printre randuri, la femeia aia desculta, care m-a felicitat fiindca alesesem calea copiilor. calea laptelui de cocos, sa nu riscam intolerante....

m-a intrebatg toma de dimineata, fara sovaiala: mami, ce e cu toate masinile astea care poarta in ele oameni cu arme indreptate spre peste tot? armele sunt rele, n-ai zis asa? of toma, traim intr-o tara militara. asta e rutina lor. patruleaza, sa ne simtim noi in siguranta. sunt `pretending guns`? intr-un fel. oamenii astia nu sunt periculosi, am zis cu voce tare.. si am adaugat in gand `deocamdata`. refuz sa-i vorbesc despre meseria de soldat, iar el ma intreaba: sunt clienti? sunt un fel de clienti, da, ai unui serviciu pacatos, dar viata nu e mereu `nice`. apoi ca sa schimb subiectul, l-am rugat pe sofer sa traga pe dreapta si sa-mi aduca o crenguta dintr-un copac mov de care m-am indragostit de vreo saptamana. soferul imi aduce o craca cat el de mare, care umple de praf toata bancheta, dar ii multumesc mult si ma pierd cu nasul in florile de care imi e deja mila. cine m-a pus sa cer? am lasat copacul gol la subtioara. mami de ce esti trista? ma dor cladirile frumoase, in ...

o sa rezum ce mi-a mers la inima zilele astea, ca vaicareli nu cred ca va trebuie. o sa scriu asa in functie de cum isi aduce inima aminte. la serbarea de ziua mamei, o mama de 3 m-a rugat s-o fotografiez in timp ce fiica ei ii inmana felicitarea. cei 2 baieti i-au sarit in spinare, nelasand-o sa se bucure de poza numai cu mezina. ei, cand am vazut-o inconjurata de cei 3 copii, a intinerit pentru o secunda. s-au topit grasimea, oboseala, frustrarile. era o femeie tanara, care castigase de 3 ori pariul cu viata. am plans o lacrima si i-am spus ce tanara a devenit brusc. ea s-a blocat o secunda, apoi s-a cautat si ea de lacrimi, am imbratisat-o apasat. mi-a zis ca e fericita. i-am zis ca a invins! ea a inspirat greu, apoi a expirat usor. mi-a mai mers la inima o scena cu un tata carand cu copilul lui de vreo 8 ani, o canapea victorian-jerpelita, spre atelierul in care urmau s-o renoveze. erau desculti. curgeau itele din ei ca din canapeaua fara timp. m-am bucurat sa-l vad pe tataluto...

stau cu nasu-n cana de cafea, pe care scrie incovoiat it s coffee time. hai bine ca scrie, ca uite nu stiam ce sa fac cu pleasca asta de timp in care doarme toma somn asezat, multumesc maicii preciste si tuturor calugarilor tibetani, care au uneltit la aceasta surpriza. un nene pe care nu vreau sa-l jignesc, inspir, expir, claxoneaza pentru a 13a oara, sub geam. aah, simt o apartenenta organica la comunitatea mamelor exasperate de fosgaitul pungilor si claxoanele pamantului, taraitul inoportun al telefoanelor si boncanitul vecinilor, taman cand ti-a adormit si tie copilu si-ti vine sa faci tot ce n-ai facut intr-o viata. poate sa te speli, poate sa-ti tunzi si tu bretonul care nu mai sta de 2 saptamani, poate sa mananci fara sonor o ciocolata amaruie sau sa te bucuri si tu singura de o cafea turnata in cana pe care scrie pleonastic de sec: coffee time. nu va retin mult. n-am revelatii azi. am bifat gradina larga, ne-am descaltat, am umblat prin trifoiul pitic, am studiat niste melci...

smoothie de banana cu capsuni tricou cu inima bratari metalice brodate inel ca o bomboana cafea cum trebuie copil sanatos dans in 3 mesaje cu suflet zambete cu ochelari carte mediocra dans iar, in 20 pictura skype cu mami cantec comunist mamaie in viata frustrari mici flori de hartie tulpini de mohair de la 1 pana la 10 cu toma te iubesc soptit la ureche pupic pe gat cina in oras cazatura fara plans plimbare scurta tristeti amestecate it was nice to eat outside! ne-a zis toma si a adormit