ia sa mai documentez eu cateva miracole, ca simt ca aveti nevoie.
pai in primul rand, e miraculos smoothieul de mango cu banana si smochine proaspete, cu care am inceput obosita asta de zi. e bun si egiptul, uite, ca iti da fructe misto, la pret afordabil, ca sa ma exprim brexitist.
apoi, miraculos a fost albastrul in care am pus un strop de verde si 4 stropi de alb, si-am incropit marea viselor, ca sa picteze copiii si sa nu se mai sature. apoi, in marea asta mediterano-impovizata, tot ei, copiii, au azvarlit niste pesti cu portocaliu, ca sa se cheme art project.
si cand am copt cu ei o paine, tot miracol s-a numit, cu toata alergia mea la gluten cu tot.
o profesoara nou aciuata, imi zambeste cu ochii, in fiecare dimineata, si asta imi da speranta inspre umanitate. am rugat-o sa-mi trieze copertele cartilor rupte in ultimii 10 ani, fiindca inima nu m-a lasat sa le arunc. am clasificat paginile rupte pentru decupaj, iar copertele rupte, pentru povesti imaginare. nimic nu se pierde. eu daca pierd, plang, da sa nu spuneti la nimeni.
miraculos e si cum imi admira barbatii egiptului curajul tunsorii, iar femeile ma judeca socate. inteleg ca in tara asta, sa fii o femeie puternica, implica viclenie. forta nu sta in alegeri, ci in furato-libertati.
o femeie redusa la tacere, fura, nu se supune. fura intentii, fura, planuri, se fura si pe sine, in scopul grijilor esentiale.
un alt miracol e si avionul pictat de toma intr-o geometrie care nu seamana cu nimic din abilitatile mele de copil/ adolescent/ mama si ce mi-o mai fi dat sa fiu in lumea terestra. imi amintesc ce mult mi-a luat mie sa cobor o inaltime pe baza umila a unui triungi isoscel, cand ajunsesem la maturitatea emotionala a gimnaziului, iar copilul meu la 3 ani si 12 revelatii, traseaza niste mediane de imi muta perceptia la spate, sa vad de unde bate vantul, cand nu bate, vorba lu tudor gheorghe. de ce sa nu admit? in viziunea asta multi unghiulara, o ditamai contributia o are matematicianu de tacso, apoi tacso mare egipteanul si desigur, mamaie de la pucioasa, emblema comunei glodeni, olimpica mea de capatai.
e un miracol, nu? cum se plimba abilitatile in univers, pe traseul adeneului, din puls in puls.
e minunat si cum ma cert aprig cu tatalutoma, edificand diferente de viziune, frici inchipuite si certitudini clatinabile. cine suntem cand nu ne doare nimic? ce asteptam cand ne-am inchis? cine promite mâinele?
e un miracol azi-ul. sa nu-l luati in bascalie! sa-l celebrati, asa cum a stiut el sa doara!
pai in primul rand, e miraculos smoothieul de mango cu banana si smochine proaspete, cu care am inceput obosita asta de zi. e bun si egiptul, uite, ca iti da fructe misto, la pret afordabil, ca sa ma exprim brexitist.
apoi, miraculos a fost albastrul in care am pus un strop de verde si 4 stropi de alb, si-am incropit marea viselor, ca sa picteze copiii si sa nu se mai sature. apoi, in marea asta mediterano-impovizata, tot ei, copiii, au azvarlit niste pesti cu portocaliu, ca sa se cheme art project.
si cand am copt cu ei o paine, tot miracol s-a numit, cu toata alergia mea la gluten cu tot.
o profesoara nou aciuata, imi zambeste cu ochii, in fiecare dimineata, si asta imi da speranta inspre umanitate. am rugat-o sa-mi trieze copertele cartilor rupte in ultimii 10 ani, fiindca inima nu m-a lasat sa le arunc. am clasificat paginile rupte pentru decupaj, iar copertele rupte, pentru povesti imaginare. nimic nu se pierde. eu daca pierd, plang, da sa nu spuneti la nimeni.
miraculos e si cum imi admira barbatii egiptului curajul tunsorii, iar femeile ma judeca socate. inteleg ca in tara asta, sa fii o femeie puternica, implica viclenie. forta nu sta in alegeri, ci in furato-libertati.
o femeie redusa la tacere, fura, nu se supune. fura intentii, fura, planuri, se fura si pe sine, in scopul grijilor esentiale.
un alt miracol e si avionul pictat de toma intr-o geometrie care nu seamana cu nimic din abilitatile mele de copil/ adolescent/ mama si ce mi-o mai fi dat sa fiu in lumea terestra. imi amintesc ce mult mi-a luat mie sa cobor o inaltime pe baza umila a unui triungi isoscel, cand ajunsesem la maturitatea emotionala a gimnaziului, iar copilul meu la 3 ani si 12 revelatii, traseaza niste mediane de imi muta perceptia la spate, sa vad de unde bate vantul, cand nu bate, vorba lu tudor gheorghe. de ce sa nu admit? in viziunea asta multi unghiulara, o ditamai contributia o are matematicianu de tacso, apoi tacso mare egipteanul si desigur, mamaie de la pucioasa, emblema comunei glodeni, olimpica mea de capatai.
e un miracol, nu? cum se plimba abilitatile in univers, pe traseul adeneului, din puls in puls.
e minunat si cum ma cert aprig cu tatalutoma, edificand diferente de viziune, frici inchipuite si certitudini clatinabile. cine suntem cand nu ne doare nimic? ce asteptam cand ne-am inchis? cine promite mâinele?
e un miracol azi-ul. sa nu-l luati in bascalie! sa-l celebrati, asa cum a stiut el sa doara!
Comentarii
Trimiteți un comentariu