Treceți la conținutul principal

despre securitate si alte iluzii

n-am tv. am pe facebook vreo 800 de prieteni, dintre care jumatate sunt romani, care traiesc sau nu in romania, iar cealalta jumatate sunt natii fel de fel, cu care m-am intamplat in drumurile mele prin lume sau ei m-au intamplat in drumurile lor.
nu consum presa. aflu revolutii, lovituri de stat, prabusiri de avioane, reforme, numiri, demisii, de pe net si veridic acuratetea faptelor, in functie de emotia din statusurile prietenilor care traiesc unde s-a protestat/ s-a simtit/ s-a murit.
azi am auzit o incaierare pe strada. am ignorat-o o vreme, apoi strigatele s-au intensificat. m-am dus la geam si-am vazut 2 tabere de baieti de cartier, inarmati cu tevi. cativa dintre ei aveau tricourile manjite cu vopsea rosie. parea sange, dar am inteles din jovialitatea corpurilor, ca nu doare nimic, deci nu era sange.
cativa baietei timizi spargeau strategic placi de gresie, decorand cu cioburi campul de lupta. o tabara se facea ca ameninta, iar vopsitii in rosu la ficat se indepartau mimand frica.
o mamaie filma scena asta cu smartphone ul ei, de la balconul de vis a vis.
nevasta de revolutionar fiind, am dezvoltat un simt al identificarii pericolului, in timp real. sentimentul incrancenarii nemintite, e unic. nu seamana cu nicio parodie incropita la coltul strazii mele rupte. in 3 minute se potolisera cainii, comerciantii maturau placizi cioburile de gresie, mamaia intrase de mult in casa sa posteze pe facebook reglarea de conturi de pe strada rasheed.
masina mea de spalat isi terminase programul si mi-am zis: uite cum mi-a instigat erdogan baietii plictisiti si cu dor de cafteala!
jocurile puterii au atatea nuante, atatea ramificatii, ca ce livreaza presa de consum, nu mai are legatura de mult cu realitatea.
am adus pe lume un copil caruia nu pot sa-i vorbesc despre siguranta.
nu pot sa-i promit c-o s-o gaseasca in europa, in egipt sau oriunde ar alege el sa -si caute fericirea.
pot sa-i vorbesc despre siguranta de sine, pot sa-l indemn sa ii asculte pe raniti, pot sa-l cresc liber, dar responsabil in alegerile cu care jongleaza.
nu pot sa-i promit securitate. ea nu mai are de mult o reteta. poate ca nefrica e cheia sigurantei. desi cu fricile luptam zi de zi, fie ca traim in zone plicticoase sau in miezul haosului.
m-am eliberat in egipt de multe frici. m-am obisnuit cu imaginea tancurilor in intersectie, copilul meu a vazut mai multe arme reale decat au vazut toti gamerii virtuali de performanta. cuvantul gun nu e permis in casa, desi el a aflat la gradinita care e varianta in araba si m-a informat si pe mine, ca sa nu traiesc in ignoranta.
il cresc in empatie si cu fiecare act de violenta la care asista, ii spun ca oamenii care lovesc are not bad, but sad.
incropesc basme la groapa de gunoi si le vorbim asumat pisicilor care recicleaza organicul de plastic, in timp real si ele.
am invatat sa merg cu tuk tuk-ul, citind abilitatile soferilor cu puterea intuitiei, fiindca majoritatea au sub 18 ani. ei ma duc unde zic eu, pe unde zic eu, cat de incet zic eu si pe tariful pe care il decid eu. am grija sa nu-i supar, sa nu le subestimez eforturile, sa nu le bat obrazu cand au ochii prea rosii.
toma le multumeste la destinatie si le da bacsis din monedele lui, daca merita.
nu stiu daca ducem o viata periculoasa. ne straduim sa zambim in fiecare zi, sa mancam crud, sa dansam, sa cumparam putin, sa dam ce nu ne trebuie.
nu discutam despre dumnezei, nu lasam nicio lacrima sa curga neimbratisata, fiindca manipularea nu e parte din jocurile noastre.
se schimba granite peste noapte, dictaturile imbraca hanoracul democratiei si oamenii mor fara sa mai treaca pe acasa sa-si ia la revedere.
bunicii tai sunt in viata toma, parintii tai sunt impreuna, oamenii pe care ii cunoastem in turcia si in franta, sunt in viata si ei, desi tarile lor plang azi. numai clipa asta ne apartine, desi nimic nu vine de-a gata. suntem datori cu empatie, in egala masura in care ne datoram fericire. cum rezolvam ecuatia asta, numai imbratisarile cinstite o vor spune.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarzărul

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la bebe

nedaruri, nelacrimi, necuvinte

toma, mi-e dor de mamaia si tataia de la pucioasa, a oftat tatalutoma aseara. toma a adaugat; mie imi e si mai dor. de unde stii tu cat de mare e dorul meu? pai tu nu incapi in leaganul lu tataia, organizeaza toma emotiile cu precizie in classorul inimii. aoleu baieti, maine e ziua lu tataie. hai sa ne strecuram intr-un filmulet si sa-i cantam cu intonatie. aoleu si tot maine vine mos nicolae. adicaa, ar fi venit. care mos? oof, nicolae toma, e un mos care vine in romania si aduce niste surprize in ghete. si uite cum esti pui de roman si tu, meritai acolo o maslina ceva. tatalutoma se scuza abil: oof, mereu imi amintesti prea tarziu. la fel cum ai facut cu martisorul. de unde sa stiu eu delicatesele astea? n-am timp de procese de constiinta. imi intorc practicalitatea pe toate partile si conchid: poate peste noapte mos nicolae, dupa ce va fi terminat cu copiii din romania, vine si la noi sa ia orezul cu lapte din frigider si sa-l puna frumos cu caserola cu tot la tine in ghet