ah, venim acasa

sunt la birou. stranut din 5 in 5 minute de 3 ore deja. bucuria venitului acasa mi-a zguduit alergiile.
tomica din solidaritate e cu mucii in gura, sa ma ierte maica-mea- cititoarea mea inlacrimata, pentru aceasta exprimare.
fac eforturi sa ma limpezesc, dar nasul nu asculta. cum sa te scuturi de bucurie? si unde s-o trimiti? o lasi asa sa te epuizeze, ca o meriti, e a ta. ai castigat-o plangand de dor un an intreg.

am in birou o doamna austriaca, vreo 70 de ani, dichisita si cu suflet frumos.
a avut un sot egiptean minunat, au dus o viata de poveste, mai mult in iahtul lor decat pe uscat. el a murit acum 15 ani. ea merge inainte, in tara asta care nu e a ei, dar parca neputand sa se intoarca nici in austria. marile ei bucurii s-au scris aici. austria n-ar intelege-o.

cand suntem satule de palavrageala in araba a colegelor egiptence, de tara asta care amana totul de azi pe maine, de o lipsa dureroasa de simt artistic, ne uitam una la alta si oftam zambind. 

azi mi-am pus cercei, sa marchez poate cumva ziua plecarii in romania.
si doamna:
- opa ai cercei.. unde i-ai gasit? 
- in torino, prin 2006 raspund eu mandra de acuratetea detaliului, amintindu-mi cu nostalgie cum si de unde i-am luat. si dvs aveti o bratara foarte frumoasa, i-am zis.
- egipt, 1970, raspunde ea deruland greut banda vietii. cine stie nostalgia ei ce gust are?