Treceți la conținutul principal

somn pe iarba si de la capat

mi-era dor sa scriu. m-am luat cu fel de fel si n-am mai reusit sa tastez nicio poveste desi mintea le-a incropit in diferite randuri in ultimele zile.

aleg sa scriu despre dormitul lui tomica pe iarba, poate in felul asta va reamintesc sa va mai tolaniti in cate o gradina/ poiana cand aveti ocazia.
umblu mult cu toma pe strazi, prin taxiuri, in vizite, la piata, la gradinita.. il tarnosesc de colo pana colo, il alaptez pe furis, ii cant pe oriunde, ii promit ca mai avem un pic. 
cairoul asta nu se odihneste niciodata. urla, protesteaza, claxoneaza, ma tine intr-o stare alerta pe care nu reusesc s-o sting decat in pat.. sau in vreun parc, pe iarba. 

astfel ca odata ajunsi intr-un parc, tomica rade plin. stie ca suntem salvati. de-acum numai pasarelele, fluturii, vreo pisica ne vor mai strica armonia. si asa stricaciuni sa ne tot dea tarcoale, ca avem simturile ciulite.

eu ma lungesc mereu prima. imi trebuie sa ma incarc, sa ma descarc, sa ma opresc si sa ma pornesc iar. deschid narile si inchid ganditul. nu-mi iese mereu..
toma da o tura cu tati pe la fiecare copac. intinde mana si-mi culege o floare. are 7 luni maine. vine cu florea in pumn, cadou pentru mami, de ziua lui.
e de fapt un bulgare de floricele, care se desprind cand isi deschide pumnul si cad ca o ploaie rosie pana la palma mea fericit-deschisa. pastrez 3 si le presez cu toata grija intre 2 frunze uscate.
toma e obosit de la atata cules.
ii astern un pat pe iarba scurta si-i spun ca oboseala o sa-l duca in viata asta de multe ori departe de casa, dar daca reuseste sa se conecteze cu natura, atunci oriunde va mirosi a iarba, o sa fie un fel de acasa.
adoarme greu fiindca e atata pace la firul ierbii, ca nu-ti vine s-o ratezi dormind. 
vantul bate moale, tomica-aladin pluteste pe covorul verde frematand a pace. furnicile au treaba mai incolo. 
vine un somn dulce ca laptele lu mami. toma cade in el. sting si eu grijile pentru putin. tata lu toma pazeste baticul. nicio furnica. un bondar departe- nu se pune.
mai venim!



Comentarii

  1. Eh, si ce Aladin cu spiritul-fulg, covoru-i zboara, il poarta departe, iar tata are grija sa nu-i franga zborul niciun nor de furnicuta:)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarzărul

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la bebe

nedaruri, nelacrimi, necuvinte

toma, mi-e dor de mamaia si tataia de la pucioasa, a oftat tatalutoma aseara. toma a adaugat; mie imi e si mai dor. de unde stii tu cat de mare e dorul meu? pai tu nu incapi in leaganul lu tataia, organizeaza toma emotiile cu precizie in classorul inimii. aoleu baieti, maine e ziua lu tataie. hai sa ne strecuram intr-un filmulet si sa-i cantam cu intonatie. aoleu si tot maine vine mos nicolae. adicaa, ar fi venit. care mos? oof, nicolae toma, e un mos care vine in romania si aduce niste surprize in ghete. si uite cum esti pui de roman si tu, meritai acolo o maslina ceva. tatalutoma se scuza abil: oof, mereu imi amintesti prea tarziu. la fel cum ai facut cu martisorul. de unde sa stiu eu delicatesele astea? n-am timp de procese de constiinta. imi intorc practicalitatea pe toate partile si conchid: poate peste noapte mos nicolae, dupa ce va fi terminat cu copiii din romania, vine si la noi sa ia orezul cu lapte din frigider si sa-l puna frumos cu caserola cu tot la tine in ghet