mi-am dus baietii acasa. din dor de oameni si de locuri, din nevoia de a-l conecta pe vlastarul de toma cu jumatatea romaneasca de radacini si apoi din dorinta de a-i arata lu tatalutoma unde m-am facut mare, unde am ras si am plans la inceputuri, unde imi zboara inima cand soarele egiptului nu ma incalzeste cu nimic.
atat de mult mi-am umplut sufletul in astea 2 saptamani ca nu stiu carei povesti sa-i dau intaietate, neranindu-le pe celelalte.
aleg sa vad calatoria asta ca pe o bratara vie. un fir epic subtirel, ornat din loc in loc, din om in om cu cate un nod emotional, o lacrima de bucurie, o imbratisare apasata, un zambet curat, un oftat prelung.
o sa incerc sa punctez cateva din nodurile care au dat sens bratarii si fara de care inima mea n-ar mai sti sa bata.
primul e plansul meu pe furis, in avion, cand toma si tatalutoma dormeau cuminti, iar eu nu ma mai gaseam de nerabdare.
apoi e plansul alor mei la intalnirea cu tomica, in padure la vlasia. nu ca ma dau sora cu codrul, dar parca natura a participat la bucuria noastra, la fel ca in cartile de comentarii din gimnaziu.
mi-a ramas pe retina privirea inlacrimata a lu tatalutoma atunci cand s-a aratat mamaia, in toiag, gata sa-l imbratiseze pe toma. l-a strans la piept cu toata forta celor 86 de ani ai ei, cu toate povestile copilariei mele, cu tot oful asteptarii si cu toata eliberarea in fata mortii care zice ea ca de acum n-are decat sa vina.
plansul lui toma din biserica, in timpul botezului, mi-a confirmat cat sunt de mama si cum te sfasie orice trauma a copilului, pe care nu reusesti/ nu ti-e dat sa o alini.
mai sunt cateva lacrimi de care n-am uitat, dar nu le detaliez fiindca mai dor inca. viata stie ea ce face si o sa puna zambete peste ele in curand, sunt sigura.
s-a ras si s-a plans mult in astea 2 saptamani.
s-au schimbat priviri cinstite, promisiuni curate, planuri senine.
toma le-a inmagazinat pe toate, le-a presarat cu sute de zambete fara dinti si le mai descifreaza inca.
va iubesc pe toti cei care mi l-ati tinut in brate, l-ati mirosit in crestet si i-ati urat de bine.
ce bogati ne-am intors in cairoul asta canicular, care topeste tristetile, arde incertitudinile si presara speranta peste sufletele tinere, ca intr-o revolutie perpetua!
Cat de bine e acasa...si cat de masurate sunt minutele cand suntem acolo...
RăspundețiȘtergereuite cum scriam de revolutie. o presimteam. curgea prin venele neastamparate ale lu tomica
RăspundețiȘtergere