scriu cartile/ siteurile despre anxietatea de separare, care apare la bebelusi in jurul varstei de 7-8 luni.
ma gandeam ca toma socializand cu sute de oameni pana la momentul asta, n-o sa aiba probleme, dar iata-ne intorsi din romania cu dificultati de readaptare, dupa 2 saptamani de rasfat, de purtat in brate de toata lumea, de interactionat cu pisici, catei, gaini, curcani, licurici...
se zguduie de plans in fiecare dimineata cand il las la el in clasa la gradi.
ma condamna cu toata tristetea lumii pe chip, in timp ce ma indrept spre usa.
ii beau lacrimile inainte sa plec, il pup apasat si ii promit ca ma intorc repede, dar oare cum se traduce 'repede' in inima lui? nu stiu eu bine cat de incet trece repedele cand greul doare pana la plans?
inchid usa ne-buna de nimic. ma duc in treaba mea fara sens si-l aud infundat cum ma cearta inca.
am noroc insa ca in el, ca si in mine, ca si in tatal lui e bine sadita dragostea de oameni. si un bebelus indraznet se apropie de el, il abordeaza senin, neinmuiat ca mine de valul de lacrimi. tomica opreste vaicareala, fiindca are in plan sa devina barbat adevarat.
trauma ia sfarsit, macar pentru moment.
trece o ora, sunt sunata de educatoarea lui. aflu ca a dormit, a mancat si s-a gandit sa planga iar. merg sa-mi povesteasca despre greu.
ma primeste cu ochii rosii si ma imbratiseaza strans, ca un om mare. ii simt manutele apasandu-ma si nu mai stiu cine pe cine a luat in brate. ne-am topit. ma iarta pentru tot.
imi vine sa ma bucur ca i-am lipsit, apoi scutur bucuria asta bolnava si imi doresc asa ca intr-un basm sa nu mi-l duca viata niciodata prea departe.
si plang. si stiu ca lacrimile mele din cairo se fac o singura apa cu lacrimile parintilor mei din pucioasa si abia azi, imbratisandu-l pe toma aflu pretul corect al ofului despartirii.
ma gandeam ca toma socializand cu sute de oameni pana la momentul asta, n-o sa aiba probleme, dar iata-ne intorsi din romania cu dificultati de readaptare, dupa 2 saptamani de rasfat, de purtat in brate de toata lumea, de interactionat cu pisici, catei, gaini, curcani, licurici...
se zguduie de plans in fiecare dimineata cand il las la el in clasa la gradi.
ma condamna cu toata tristetea lumii pe chip, in timp ce ma indrept spre usa.
ii beau lacrimile inainte sa plec, il pup apasat si ii promit ca ma intorc repede, dar oare cum se traduce 'repede' in inima lui? nu stiu eu bine cat de incet trece repedele cand greul doare pana la plans?
inchid usa ne-buna de nimic. ma duc in treaba mea fara sens si-l aud infundat cum ma cearta inca.
am noroc insa ca in el, ca si in mine, ca si in tatal lui e bine sadita dragostea de oameni. si un bebelus indraznet se apropie de el, il abordeaza senin, neinmuiat ca mine de valul de lacrimi. tomica opreste vaicareala, fiindca are in plan sa devina barbat adevarat.
trauma ia sfarsit, macar pentru moment.
trece o ora, sunt sunata de educatoarea lui. aflu ca a dormit, a mancat si s-a gandit sa planga iar. merg sa-mi povesteasca despre greu.
ma primeste cu ochii rosii si ma imbratiseaza strans, ca un om mare. ii simt manutele apasandu-ma si nu mai stiu cine pe cine a luat in brate. ne-am topit. ma iarta pentru tot.
imi vine sa ma bucur ca i-am lipsit, apoi scutur bucuria asta bolnava si imi doresc asa ca intr-un basm sa nu mi-l duca viata niciodata prea departe.
si plang. si stiu ca lacrimile mele din cairo se fac o singura apa cu lacrimile parintilor mei din pucioasa si abia azi, imbratisandu-l pe toma aflu pretul corect al ofului despartirii.
Comentarii
Trimiteți un comentariu