sofisticat de simplu

plec de la gradinita catre weekend, si in afara de toma la subrat mai iau cu mine numai bucuria cu care le-am spalat manutele copiilor dupa pictura si lacrimile bucataresei cand a aflat ca demisionez. a, si salariul.

ne oprim intr-o gradina mare si goala, cu un furtun curgand numai pentru noi. toma chiuie la intalnirea cu furtunul gras si decide ca trebuie sa exploreze suvoiul asta de apa cum numa la munte s-a mai vazut. il despoi pana la scutec si-l las in iarba arsa de prea cald si prea apa. 

imi scot si eu incaltarile si ne balacim vreo 10 minute. il las pe toma sa se zvante in cele vreo 40 de grade sub care dospeste gradina, il imbrac si plecam spre casa. e fericit ca l-am lasat sa inteleaga apa aia. sunt fericita ca s-a putut.

ne oprim la piata, dam o tura pe la iepuri sa ne amintim ce scurta e viata si ce repede bate inima cand suntem impreuna. dug dug dug.

luam vinete, porumb si ceapa si fugim. 

intram in casa; gaseste laptopul deschis, apasa pe space si desenele lui animate pornesc de unde le oprisera viata de dimineata. digitalul a invins iar. nu mai oftez. gasesc si eu cana cu cafea pe masa si o beau de unde o oprisem de dimineata. nu ma ajuta gestul asta la nimic. ce secunda putina..

scot porumbul din foi cu gandul la mamaia si-l pun la fiert cu toata dragostea. 

toma cerseste o jumatate de castravete. o primeste si ma lasa sa-mi vad de mancarica de vinete. 

spal 3 cani, 2 cratite, organizez gunoiul intr-o singura punga.

porumbul miroase a vacantele copilariei mele si toma vine atras ca de sfantul duh. ii spun ca fierbe inca si ma intreaba: uhu? adica frige? trebuie sa suflam? uhu mami uhu, inca putin.

mami ce e rabdarea? ma intreaba fara sa ma intrebe. ee mami, rabdarea e ce n-am avut io niciodata, da te-oi face tu mare si m-oi invata si pe mine, raspund eu fara sa raspund.

mancam amandoi porumb si ne privim in ochi. ne place la fel. eu intorc ganduri, el abia le construieste. 

si ziua se termina.