am constatat azi ca blogul a atins 100.172 de vizualizari, de la momentul genezei sale.
nu stiu daca asta inseamna mult sau putin, dar probabil ca putin, judecand realist nemarketizarea lui.
am incercat o traducere sentimentala a statisticilor, ca sa inteleg in ce punct ma aflu.
am tradus vizualizarile in clickuri, clickurile in clipe, clipele in emotii.
am atribuit fiecarui click macar un zambet sau o lacrima, 'dupe caz'.
stiu ca misc suflete. nu ma indoiesc.
clipei i-am destinat mecanic o secunda si-am incercat sa impart carnatul asta de vizualizari la 60 de secunde pe minut, apoi la 60 de minute intr-o ora, apoi la 24 de ore intr-o zi.
m-am consultat cu matematicianul casei, tatalutoma, care a confirmat ca rezultatul aproximativ e 1 zi si un pic. o zi si-o bucata de dimineata buna, sa zicem.
m-a intrebat: ce socotesc de fapt?
i-am raspuns ca traduc blogul in emotii.
aa, ok.
eu calculasem initial ziua avand 8 ore, saraca de mine. ma raportam la zilele lucratoare.
el mi-a atras atentia ca ziua de fapt are in total 24 de ore, asa ca 100.172 de clipe impartite la 24 de ore a cate 60 de minute a cate 60 de secunde fiecare, dau 1,15 zile.
e ca si cum 2 ani de blog s-ar traduce deci intr-o zi intreaga de suflete miscate.
ca si cand cititorul colectiv s-ar apuca de povestile rostuite de inima mea si le-ar parcurge pe nerasuflate pana s-ar topi ziua in noapte iar noaptea in inca o dimineata plus 0,15.
imi place.
am strans o zi.
e a mea. am faurit-o din ganduri, din nedumeriri, din revelatii, din lacrimi, din fericiri absolute.
e rotunda, fara margini insa. ca o citoplasma fara perete celular.
e o zi intreaga nemintita, simtita, asumata, traita.
e cu toma in ea, neaaparat.
e o zi frumos de grea, nepretuit de valoroasa.
e atat de a mea, cat e de a voastra. fara 'citeala voastra'(vorba lu mamaie), ziua asta n-ar fi avut loc in calendarul niciunei inimi.
cand aproape c-am murit de bucurie, v-am impartasit minunea, de teama ca n-as sti s-o gestionez pe toata.
iar cand am plans de putin ce-am crezut ca primesc si de mult ce-am pretins ca merit, iar v-am scris, ca sa nu ma mai doara atata.
cand am sperat, v-am scris ca sa castig niste incredere universala.
iar cand am fost sceptica, v-am scris ca sa ma eliberez.
cand m-am topit de dor de casa, am scris, ca sa printeze maica-mea fiecare poveste, s-o puna la arhiva departarii crancen de crude.
o sa vi-l scriu pe toma in continuare, ca nu mai stiu fara scris, nu mai stiu fara voi.
parca n-ar creste la fel de frumos si destept, fara sa stiti si voi asta.
firul asta nevazut de organic, ma leaga de voi.
multumesc.
azi la scoala, in toaleta copiilor, unde insist sa merg si eu, poate din prea dor de copilarie, am auzit o fetita, de pe wc: ingrijitoareooo! am terminat!
ingrijitoarea vorbea pasiva la telefon, de cealalta parte a usii.
ingrijitoareo, sunt gata.
Ingrijitoarea, nimic!
cine nu e gata il iau cu lopata.. si-l duc la politie..
[e o poezie in araba, pe care o urla copiii din egipt cand joaca 'pititea'].
nu e minunat cum fetita asta, pierzandusi speranta de a mai fi stearsa la fund de ingrijitoare, s-a transpus in jocul ei imaginar de-a v-ati ascunselea? m-am bucurat ca exist acolo, in toaleta copiilor, sa aud poezioara asta nescrisa. mi-a luat o secunda sa ajung in copilarie, in spatele blocului, cu mana la ochi numarand 10, 20, 30.. sutaaa. stiam unde o sa ma duc sa-i caut si abia asteptam entuziasmul regasirii. nu mi-era frica de niciun cotlon. ce mica era lumea din spatele blocului.
m-am intrebat insa despre ce nivel de umilinta e vorba, atunci cand copiii bogati dintr-o scoala internationala sunt autorizati sa strige ingrijitoarele: ingrijitoareo!!
poate ca nu e asa grav. poate ca e ca in sistemul medical, cand strigi: nurse, nurse.. fara nume.
dar daca eu am detectat un soi de umilinta, inseamna ca ea exista.
mia-m facut datoria si-am dezmeticit-o pe ingrijitoare, chemand-o pe numele ei de om: Zeinab, vezi ca a terminat fetita de facut caca!
Bine mis, ma scuzati!
Frumos.bravo Cori
RăspundețiȘtergere