luni, 5 septembrie 2016

nuurile devenirii mele

o sa fac o lista scurta, fara introducere, a tuturor nu-urilor din viata mea, in speranta ca va mai simplific din trebuinte. sa ma ierte mami ca indraznesc sa public dezgolirea asta de caracter.
nu detin masina, nici permis de conducere.
nu sunt de altfel proprietara a nimic, poate doar a viselor pe care nu le-am implinit inca, dar pe care mi le asum ca sa nu-mi fie rusine cand se vor fi conturat.
nu am gaze, cuptor cu microunde, aer conditionat, tv, aspirator, fier de calcat.
nu folosesc parfum, creme, balsam.
nu consum medicamente, sucuri sau dulciuri din comert.
nu cumpar decoratiuni. tot ce detinem e facut de mine sau de toma.
nu am covoare sau perdele.
nu fac patul.
nu mi-am vaccinat copilul si nu doresc polemici pe tema asta.
nu am cont bancar, prin urmare nici card de credit sau de debit. traiesc cu cashul pe care il castig de pe o luna pe alta, dand aripi unor zeci de copii, majoritatea cu parul cret.
nu las niciun nas curgand nesters.
nu cred in granite, culori de piele, sexualitati batute in cuie si religii inramate in constrangeri.
nu las niciun om sa planga fara sa-l imbratisez, exceptie facand taica-mio care de ex azi a plans pe skype cand ne-am vazut, dar asta e piatra mea si nu arunc in voi cu ea. ce vina aveti voi ca m-am dus eu departe? ce vina are ciberneticianul de tati, ca a studiat cu patos acum 40 de ani stiinta computerizarii lumii, ca sa ajunga sa ma vada in egipt, din pucioasa, si sa planga unui monitor rece ca berea. tsss
nu las complimentele nerostite, nici revelatiile nescrise.
nu vorbesc romaneste cu copilul meu, desi suntem cei mai buni prieteni. pur si simplu de cand s-a nascut a trebuit sa vorbesc mereu engleza sau araba, iar el a devenit fluent in limbile astea. el nu stie ca eu bloggaresc in romaneste cand adoarme el.
nu mi-e frica de bombe sau de tancuri.
nu stiu sa tac atunci cand cred ca am dreptate.
nu las injustitiile neamendate.
nu scriu daca n-am trait.
nu dau vina pe nimeni inainte sa-mi verific nepriceperile.
nu va mai retin, ca s-a facut tarziu.






Un comentariu:

  1. Te admir si te citesc cu mare placere de bun timp dar ceva in postarea ta recunosc ca m-a dezamagit. Am inteles, nu vrei polemici. Tot ce pot zice e atit: pacat, pacat ca n-ai inteles, pacat ca risti atit de mult doar pentru a evita vaccinurile! Iti doresc din tot sufletul sa nu regreti niciodata decizia care ai luat-o.

    RăspundețiȘtergere