luni, 24 octombrie 2016

paznicul cu zambet sarmant si picioare strambe

mi se face cateodata dor de ce nu am povestit. de niste suspensii de miracol nedepuse inca pe nicio suprafata, ci ramase asa in atmosfera descoperirilor mele.
e de ex langa gradinita un tip, un paznic cu labele picioarelor dispuse una spre cealalta, ca doua paranteze, nu in fata ca sa se poata urni si el ca homo sapiens.
si-a educat corpul sa se deplaseze spre inainte, spre progres, dar ca un crab cumva. omul arata decent si zambeste sarmant, ca si cand zambetul s-ar scuza zilnic pentru greseala pe care a facut-o dumnezeu cand i-a montat labele.
toma il saluta. nu m-a intrebat niciodata de ce arata altfel decat noi.
m-a frapat de dimineata stralucirea ghetelor paznicului.
omul isi cunoaste integritatea, alearga fara sa cada, cu ghetele lustruite dispuse anapoda, si ghideaza soferii satui de-atata apasat pe acceleratie cu laba corespunzator amplasata.
mergem inainte blamandu-ne realitatile. vaitandu-ne micimea supararilor, oameni cu maini si cu picioare la locul lor, cu inimi care inca mai stiu sa bata, cu guri cu dinti, cu ochi sa vada.
e 9 dimineata si traficul geme de suparati vremelnici.
paznicul cu zambet cald si picioare strambe urla fara sa scoata un sunet:
baaa, astia carora va fierb sufletele in corpuri cinstit plamadite, astia cu 2 picioare care au stiut de la inceput sa calce drept, mergeti ma cu fruntea sus si eliberati lumea de ofuri, ca eu pentru voi zambesc, nu pentru mine.
nu mai plange mis corina, ca nu e timp.
du-te de ma scrie in on-line si maine sa-mi faci o poza cu toma, copilul care nu m-a vazut niciodata altfel.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu