vrei toamna in slapi? iei craciun fara brad

in parcul elvetian al sufletului meu egiptenizat e liniste.
expatii isi dorm inca trupurile albe pe care le vor aduce la iarba verde in vreo ora.
inspir, expir.
palmierii inalti si drepti ca niste creioane scriu o poveste fantastica despre cat de putin ne trebuie ca sa fim fericiti.
toamna blanda ne poarta zambind spre o iarna care n-are sa ne ninga nici anul asta. semn ca toate au un pret. vrei toamna in slapi? iei craciun fara brad. de unde si vorba inspirata a lu tudor a lu chirila: vrei soare, ia sa vezi ce de soare iti dau.
stiu si o injuratura cu soarili, de la tataia din gusoi, dar sa nu iesim din starea de bine, ca e pacat.
ma asez in pozitie de meditatie. ma gasesc multumindu-i soarelui pentru liniste, pentru iubirea din casa, pentru o meserie, pentru revelatiile din mijlocul copiilor. imi propun sa ma documentez despre zeul ra, la care se rugau radacinile egiptene ale lu toma, cand noi eram pamant sau apa, ca nici nu mai stiu.
toma se joaca cu prietenul lui irlandez, o sarboiaca simandicoasa ma intreaba cinstit ce cred despre educatie, ca niste oameni de stiinta spun ca mai bine nu pui copilul in colectivitate devreme.
cand vreau sa raspund, ea imi zice: stai ca nu mi-am terminat gandurile.
hai termina-le.
eu in belgrad am studiat farmacia, adauga ea cu patos, iar acum sunt doar nevasta de diplomat. ma doare c-am irosit toti anii aia studiind.
aoleu, si pe mine ma doare, imi vine sa-i zic, in conditiile in care noi nu consumam niciun medicament.
esti indragostita? ma intreaba.
sunt, raspund cu o tarie care ma surprinde si pe mine.
ea rade larg, neasteptand un raspuns prompt, iar mie mi se dizolva brusc toate nemultumirile prezentului, odata trecuta prin testul asta fulger.
pe drum spre casa ma opresc sub un copac plangacios ca o salcie, numai ca el plange cu niste ghirlande de bobite galbene si printre ele flori firave mov. asa ca o perdea fragila in contrast cu rupturile strazilor, autobuzelor, cladirilor.

toma mi-a inteles latura asta naturalista, sau poate doar o mosteneste, astfel ca ma surprinde cu cate o floricica, o frunza, o crenguta, in orice spatiu infim de verde in care ne-am situa. daca sunt cu alte femei de vorba, el aduce tuturor doamnelor cate o floare, iar eu mor de drag. e mai mult decat am visat, e peste gentlemanismul pentru care admiratia mea e pregatita.
in casa imi cere sa-i citesc balada unui greier mic, adusa de mamaia acum o iarna.
ei toma, eu am plans cand am aflat balada asta si eram un pic mai mare ca tine. am plans pentru tantalaul ala de greier.
why?
pai uite ca l-a luat toamna pe nepregatite, toamna romanesca e rece ma, nu gluma.
daca nu si-a pus maneca lunga!! rezolva toma vaicareala greierului.
auzi si la chitara asta din ilustratie, stiu ce canta, se repede el, acum ca a inteles ca e romaneasca rapsodia.
ia!
canta: hai hai cu trasiara! melodia lu tataie. ia canta-mi-o!
trasioara ma, nu trasiara.

pai ce mi-e drag pa lumea aaasta.
calu, pusca si nevaasta.
calu ma calatoreste, pusca de hoti ma pazeste.
pusca de hoti ma pazeste, iar nevastaaaa ma iubeste.
el asculta cuprins, iar eu ma bucur ca nu-mi cere sa traduc, fiindca la noi in viata, in casa, in inimi cuvantul, jucaria, obiectul gun sunt interzise.
dictatura militara din afara inimilor noastre nu se pune.
eu tot mai visez la nerazboaie.