as vrea sa pot sa povestesc in tihna, dar tara asta in care abia m-am reintors, imi fura toate clipele.
scriu pe fuga in 3 agende diferite, in functie de ce gasesc pe birou, in geanta sau prin vreun sertar. imi promit in fiecare dimineata prioritizari eficiente si pana seara reusesc sa amestec toate prioritatile mintii cu neprevazutul inimii, astfel ca tot obosita ma depun pe pat.
aleg gandurile de care nu sunt inca sigura si le astern in limba inimii. pe celelalte gata dospite, le caligrafiez in engleza.
bifez la intamplare obiective deja atinse. nu mai stiu cand le-am documentat, dar am incredere in buna lor intentie.
vizite scurte in fiecare clasa, sunt multumita de prospetimea cu care mi s-au intors profesoarele din vacanta.
omar ma imbratiseaza, imi arata o piscatura de tantar care i-a afectat vacanta si imi marturiseste la ureche: I want to go with you everywhere! are 4 ani. ii spun ca am ales deja un alt barbat sa ma insoteasca prin viata, deci e cam complicat.
o fetita plange zguduit fiindca si-a pierdut capacul de la sticla cu apa. incerc s-o linistesc, dar nu e chip. mama ei o sa o certe cum eu nu am habar.
microfonul anunta bus number 7, iar ea se zguduie si mai tare: trebuie sa plec, asta e autobuzul meu!
ma ridic pe varfuri si arunc cu toata speranta o privire prin curtea scolii. 350 de copii isi taraie ghiozdanele in drum spre autobuze, spre limuzine.. spre fel de fel de mijloace menite sa le duca epuizarea acasa.
universul imi scoate in cale capacul roz al sticlei fara capac si zbor ca o acvila sa-l culeg. reperez fetita in drum spre bus number seven si-i arat surpriza. lacrimile ei deznadajduite stralucesc a bucurie. daca le gusti, toata sarea e miere de-acuma.
necajita e salvata. ne imbratisam. nereusitele de peste zi nu mai valoreaza laolalta nici cat un capac de plastic. sticla se inchide, viata e iar frumoasa.
ma detasez pret de 5 secunde si incerc sa conturez un meniu pentru masa de seara. poate ca ardei umpluti. sau poate ca nu. inchid meniul cu puterea imaginatiei.
ma intorc la agendele mele amestecate. le inchid pe toate, cu puterea mainilor.
trec ziua la bune. merg sa-l culeg pe toma de la gradi, sa-i aflu povestile. s-a facut baiat mare cu jumatate de pipi in scutec si jumatate la olita.
l-am intrebat: toma, what is love? mi-a raspuns dintr-o bucata: humpty dumpty!
nu-mi fac griji pentru cum isi construieste ziua.
Da, cu asta ma confrunt...Eu vorbesc limba Inimii. Copiii si animalele mi-au amintit acesta limba. O uitasem, cand am crescut. Cei mai multi oameni vorbesc limba mintii. Sunt cei captivi in Labirint, deprinsi a trai intre ziduri. Au devenit urati la suflete, pentru ca le tin captive intre gratiile mintii. Sufletul este o pasare ce, in captivitate, moare. Este legatura noastra cu Cerul.
RăspundețiȘtergereCopilul care m-a invatat sa scriu povesti se numeste Andrei. Desenele lui au fost provocarea ce m-a determinat sa pornesc calatoria prin Lumea Imaginatiei.
Copiii ne vorbesc mereu...Prin desene, mai ales. Ei inca nu au uitat Limba Paradisului. Cresc si-o uita, gratie adultilor captivi in Labirint, care, de teama de ce este in afara zidurilor, isi tin in captivitate si copiii, speriindu-i cu Bau-Baul numit razboi, ori politist, ori reguli tampite, ce taie aripile fragede ale micilor ingerasi. In Romania, Bau-Baul cu care profesorii de religie ii sperie pe copii este Iadul. Mai Iad decat acesta, in care copiii sunt abuzati sexual, vanduti ca sclavi, pusi sa cerseasca, ucisi in numele unor generali idioti, ori al unor religii? Culmea este ca Dumnezeu este facut complice la masacru. Toti spun ca o fac pentru Dumnezeu. Si crestinii care cuceresc noi teritorii, pretinzand ca exporta "democratia" si musulmanii fanatici care se cred intr-un razboi sfant. Ce este sfant in a ucide?
In spatele tuturor acestor marionete se afla "sforarii", care castiga bani din arme.
La mijloc, in bataia tirurilor, copiii. Pe care cu totii pretindem ca-i iubim, ori ca sunt viitorul nostru luminos. Discursuri de politicieni aflati vesnic in campanie electorala.
http://mariadakhel.blogspot.ro/2011/03/aventurile-lui-andrei-in-lumea_08.html