sa nu uitati sa traiti!

se inghesuie zilele fericite unele intr-altele, se incarca inimile, se unesc zambetele, se triaza ofurile, se pun la dospit ganduri proaspete.
toma zburda liber, asuma cuvinte romanesti, bucura oameni la tot pasul.
vinul de casa amesteca grijile si le scutura de frici. nimic nu doare.

in tren, o tanti care merge de la constanta la targoviste, s-a indragostit de toma. fata ei a murit de cancer, sotul ei a murit de infarct, nepoatele ei cresc singure in germania, dar o suna zilnic fiindca ea le-a mai ramas.
ea merge sa faca pastele la un var de-al ei, fara dinti, dintr-o comuna de langa targoviste. el a intampinat-o la bucuresti si merg impreuna pana in satul lor natal.
sper sa te simti bine la noi!
ea: o sa ma rasfatati?
el: da, da. adica tu ne spui ce nu iti place si noi repetam greseala. ha ha..

ma sfasie mortile din viata ei. ii spun ca e foarte puternica si ea zice: stiu!

eu vreau sa plang, dar nu e timp. ea a facut pace in inima ei, iar eu ma iau cu degetul aratator al lu toma care descopera orizonturi verzi prin geamul murdar al personalului de 12:35, in directia bucuresti -targoviste, cu plecare de la linia 6.

mamaia mi-a zis: de ce latra fa mama bluza asta pa tine? asa a insit acuma? doamne fereste! mai umbla una cu o patura pa ia, o batuse barbasu.
ee, s-a schimbat lumea fai mamica! ia fetili barbati barbosi acuma! adauga ea cand intra tatalutoma cu un buchet minuscul de floricele in mana.
pai ce nu le-am vazut io in iarba? le-ai luat d-aci din gradina!
eu ii traduc barbosului, dar el e prea plin de zambete sa se lase afectat.
mamaie sunt fericita ca te-am mai vazut!
pai sa stii ca si io! si imi arunca ea in cap cu florile aduse de barbos.

sunt frumoase venirile acasa. dam si primim. surprindem si ne lasam imbratisati. unii oameni ne tin mai mult ca altii la piept. imi place asta.
cu unii vorbim degeaba. mereu m-am intrebat la ce sunt bune cuvintele goale. de ce ne vorbim cand nu ne trebuim? de ce ne e frica de liniste?

unii copaci sunt mai drepti decat i-am lasat. cerul e mai clar cu fiecare reintoarcere. apusul nu-si mai termina rozurile.

cozonacul e de data asta cel mai pufos.

toma picteaza nemarginirea pe oua de gaina din curte.

iarba pudrata cu nasturei invita una-doua la tolaneala.

vantul carlionteaza ceafa lu toma iar mainile lui murdare de viata refuza spalarea.

si sa tot mai fie minuni de inramat in tabloul vacantei asteia.
ma opresc. merg sa fac o cafea.
sa nu uitati sa traiti!