Treceți la conținutul principal

despre elvetia si alte bucurii

uneori formulez povesti lungi in gand, pentru postarea imediat urmatoare de pe blog. apoi viata ma umple de treaba si nu reusesc sa scriu. epicul se destrama, ma viziteaza vinovatia. pun intamplari noi in sacul destainuirii si las timpul sa ma gaseasca libera cand o fi.
o intamplare de care m-am indragostit ieri spre exemplu: a cerut toma cu vaicareala niste humpty dumpty de pe youtube. i-am zis ferm ca e tarziu, el a insistat, eu am repetat ca stiu ce zic. el a stors 2 lacrimi in care eu am ales sa nu cred.
apoi tot el s-a dus la pachetul de servetele, a scos unul, si-a tamponat ochii semi-plansi si a pus servetelul la loc in pachet, ca si cand nimic nu se intamplase. ca si cand in lacrimile alea nici el n-a crezut.
l-am iubit mult si m-am tinut sa nu-l imbratisez, ca sa nu stric verticalitatea clipei, dar i-am spus ca sunt mandra de el.
m-a urmarit mandria multa vreme si inca ma intorc zambind la momentul ala.
apoi seara, cu capul pe perna mi-a zis: hamti oingi? vazuse el peste zi intr-o carte, o portocala cu maini si picioare si semana cu humpty dumpty; s-a hlizit atunci fortand deliciul situatiei. adica humpty e un ou, iar cineva indraznise intr-o carte sa dea portocalei ce i se cuvine oului. la culcare a rechemat bucuria aia mica pentru mine, dar cine stie cat de mare pentru el.
si am inteles ca mintile noastre functioneaza cumva la fel. ca si el cheama noaptea intamplatele inimii, sa le recantareasca, sa si le asume in drum spre vis.
tati a venit acasa tarziu, cand toma aproape ca inchidea ochii, iar bucuria s-a mai scris o data, cu povesti, cu chicoteli, cu somn cinstit.

azi ne-a vizitat un pustiulica elvetian, coleg de gradinita.
s-au jucat intens cat am copt eu niste pizza cu ton si-am baut o bere cu elvetianca-mama, foarte pe calapodul meu de altfel.
mi-era dor de cineva cu care palavrageala sa curga linistita, responsabila, relaxata si deschisa.
bine ai venit elvetia in viata noastra, cu toate ceasurile tale precise cu tot. toma ceasornicarul chiuie ca o gazda buna, pe la care abia astepti sa mai treci.

primesc din romania un mail cu zapada si mi se face dor de mami. de iarna stiutului meu.
in cairo ii tot da cu 29 de grade de vreo 3 zile. sa ne asteptam cica la un nou val rece, un fel de 23 de grade, poate si 2 stropi. brrrr

am aflat la scoala ca o micuta cu care ma conversez zilnic cu drag, e nascuta pe for for adica fix de ziua mea. asa ne-am bucurat de ni s-au facut ochii mici amandurora.
ne tot spuneam una alteia: uaau  Tia, i niu it, uaau mis corina, can iu imeagin? ieess, i niu it!



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarz...

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la ...

poveste cu buburuze și super lună

Încep o serie de povești mici despre viețuitoarele la al căror ritm m-am racordat în izolarea asta complicat de benefică în restricțiile ei. Acum vreo lună vorbeam cu găinile, cu Lăbuș, cu vrăbiuțele. Încet încet m-am orientat către albine, râme, melci, țânțari, gândaci. E o lecție bună atunci când nu poți îmbrățișa oameni. Înveți astfel că tu cu intențiile, convingerile, așteptările, nemulțumirile tale ești doar o părticică din ecosistemul obosit de atâta antropizare, dar care își vede de treabă cu  mecanica fascinantă a firescului. În fine, gata cu pledoaria, că trece super luna plină până termin eu povestea. Se făcea că plantasem busuioc în solar, răsăriseră minunățiile, le transplantasem din tăvițe de răsaduri în ghivece mai mici sau mai mari. Într-o ladă mai mare cu plante aromatice am găsit într-o zi o buburuză pe care am și făcut-o celebră pe Facebook pentru cât de curate și viguroase erau plantele din grija ei. Azi am găsit 2 ghivece cu frunzulițe de busuioc ronțăite d...