s-a intamplat ca tatal unor gemeni de 6 ani a murit subit, pe cand toata lumea isi dormea, cum putea, somnul cel de toate noptile.
gemenii si-au vazut de scoala in continuare, dar refuza sa vorbeasca despre moartea asta afurisita care le-a rasturnat copilaria. nu stie nimeni ce-i in inimile lor, iar razboiul zilelor partii asteia de lume amesteca fel de fel de fapte, de greseli nescuzate, de sanatati ignorate, de morti neplanse, cu praf. si viata merge inainte, asa gresita cum e.
in aceeasi clasa, o fetita plange in fiecare dimineata, de o luna, atunci cand mama ei o lasa la scoala. a marturisit abia ieri ca plansul e de teama ca mama ei va muri asa dintr-o data, ca tatal colegilor ei.
m-a intrebat mama ei in lacrimi azi de dimineata, ce sa faca.
i-am zis ca micuta a descoperit conceptul de moarte si incearca sa-l inteleaga. e infricosator, dar o sa treaca. nu inseamna ca e bolnava, ci doar ca ii pasa. ca iubeste viata, ca-si iubeste parintii si ca ii vrea aproape. e minunat.
crezi ca e ceva temporar?
da, cred! si mai cred ca n-o sa treaca niciodata de tot. o sa tot revina frica asta pe parcursul vietii, dar e naturala. si eu o am. vine si pleaca.
nu ne ramane decat sa celebram viata. pentru maine, nu ne promite nimeni nimic. dar e de datoria noastra sa ne imbratisam azi si sa ne zambim.
a plans.
am imbratisat-o.
mi-a multumit.
lasa-mi numarul tau de telefon - i-am zis- si roag-o pe fetita sa vina in birou si sa te sunam de cate ori o viziteaza teama, iar tu mergi acasa si respira. bucura-te de viata.
in prima pauza fetita a venit sa vorbeasca cu mami. ii era rusine ca face asta, dar isi lua de la mami incredere, certitudini, forta.
in a doua pauza a venit sa-mi zica: sa stii ca nu vreau s-o sun pe mami.
am stiut ca s-a salvat. ca e deasupra fricii. ca e inteleasa de mine si de mami si de cine mai simte cu ea si ca e puternica. a primit o imbratisare si a fugit in gradina.
am sunat-o pe mama ei sa-i spun minunea. plangea de fericire.
am luat intamplarea si-am pus-o la inima. am spalat cu ea vremea rea, durerea de cap, micile nemultumiri, dorurile, tot.
cand mami a venit s-o culeaga de la scoala, am gustat regasirea lor noua.
mi-am mai umplut inima o data. le-am facut o poza. sa va arat si voua 2 suflete fericite ca sunt in viata, si atat! mai e timp inca!
Corina,
RăspundețiȘtergereCitesc ce scrii si ma minunez de fiecare data. Dincolo de detaliile vietii tale, mi se pare nemaipomenit cum reusesti sa vii cu idei si solutii si cuvinte potrivite pentru situatiile pe care le intilnesti. Eu n-as fi avut in veci ideea de a lasa un copil speriat sa-si sune mama. Ori de a directiona discutia cu unul categorizat drept violent ori agresiv spre sport si practicarea lui corecta. Empatia ta iese din tipare, iese din ecran :-), loveste in moalele capului si taie rasuflarea. Zau!
Sa-ti poti tine inima curata si mare cit mai mult!
Paula.
multumesc Paula. am ajuns sa cred ca harul asta nou poate sau care a zacut mereu in mine, vine de la autenticitatea crasa la care te supune egiptul. daca nu stau simpla si verticala, ma ia tavalugul.
RăspundețiȘtergere