mamalutoma

imi vine sa scriu in seara asta despre cum ne influenteaza facebookul mersul fiintei. scrie de ex pe facebook: tacerea mea se rastea la tine.  e misto replica asta, e cat o carte intreaga, deci facebook are totusi ceva de zis. tot de pe facebook aflu si opinii pertinente despre votul la alegerile locale in comuna in care traieste mamaie si ma apuca asa o apartenenta organica, si-mi amintesc cum ma dadeam cu sania in viteza, cand nu se turnase asfalt pe ulita, iar cojocul meu mai avea 2 ierni pana la jerpelirea deplina. realizez si ca fiecare status sub care eu scriu: ma bucur, e o emotie castigata. se trece cu plus in bilantul virtual al intregirii inimii, literalmente de la un colt al universului, la altul. ma doare fiecare post care se repeta, dar asta are legatura cu nestatornicia zodiei, cu nevoia mea de a gusta tot, acum, nu mai incolo. am citit azi despre marturiile gimnastei curajoase si mi s-a umplut sufletul de autentic. viitorul ori o sa fie pe bune, ori ca o bula m...

in tot cairoul asta mare cat vreo 4 bucurestiuri si-o pucioasa, un singur parc imi e aproape de suflet. am mai scris eu despre el, fiindca e ca rupt din basme. a apartinut acum o suta de ani unui elvetian. o cladire simpla, cu vreo 3 gradini generoase, iar in jur, un vast platou de nisip, pe vremea burghezului. intre timp in jurul acestui parc s-a ridicat o urbe cam ca ferentariul, astfel ca lumea cu stare nu se prea abate prin zona, ca sa nu se amestece cu magari, capre, tuk-tuk-uri, butelii de gaz, mecanici auto, pepeni, pisici si caini, gunoi. ei, parcul asta ca un ceas elvetian, isi duce verdele de o suta de ani, fara fast, cu mancare buna, cu pisici blande, cu concerte sau piese de teatru, meditatie si yoga, cand se mai nimeresc prin cairo drumeti ai universului, gata sa performeze pentru mana de straini ca mine, carora le e dor de furnicareala culturala de acasa. in bucuresti sunt atatea locatii cu iarba si cantec si bere, ca nu te hotarasti in care sa te plictisesti. dar in ca...

o sa scriu asa ce-mi aduc aminte din miscatele inimii. era un copil care se lovea peste barba cu incheietura mainii stangi, cu forta, la check inul de pe otopeni, cand imi plangeam eu plansul despartirii de ai mei. parintii lui isi vedeau de-ale descaltatului, scos ceasul, prezentat pasaportul. viata lor grea ca o piatra, mearsa inainte, prin filtrul de pe aeroport, care nu scaneaza boli, ci arme numai. mi-am tras plansul inapoi, l-am resorbit cu puterea rusinii. rusinea ca ma folosesc iar de dramele altora ca sa imi aduc aminte cat sunt de norocoasa de fapt. ca am un copil sanatos, ca parintii mei se iubesc, ca mamaie traieste, ca are cine plange cand plec. ca fratele meu nu plage si asta imi da fix atata forta cat sa fac o gluma. ca n-am murit zburand si ca am putut sa aplaud singura la aterizare. ca tatal copilului meu ne iubeste rotund, ca mainile mele pot sa scrie, picioarele ma pot duce de colo pana colo in fiecare zi, ca inima zburda ca o busola ajustandu-si nordul cu fiec...

prin gradinita se perinda in fiecare zi vreo suta de persoane, 15 bebelusi, vreo 45 intre 2 si 5 ani, vreo 10 copii de scoala, aflati in vacanta si restul, adulti meniti sa inteleaga si sa ajute sa creasca pruncia, in total poate 10 nationalitati. se vorbeste, rade, plange, gangureste, canta, injura in engleza, araba, franceza. 4 telefoane suna ca-n gara. febra mai vine, mai pleaca, un frigider plin de medicamente asteapta sa fie deschis la cheremul parintilor care nu stiu ce sa faca cu frica celui mai mic guturai. in vacarmul asta incerc si eu sa formez caractere, imbratisez cate un umar plans, tai macaroana cate unui tata badaran, dau sanse, suport consecinte, obosesc, mai beau o cafea, meditez in cerc cu copiii pe podea, cand lucrurile ies complet din ritm, daca toata tevatura asta se poate chema ritm. am cooptat un grup de elevi de a 10a care vor sa se simta responsabili pe timpul verii, si-i zic sarumana lu alah ca guvernul nu ma intreaba de ce le-am dat joburi unor minori. ...

mutarile sunt bune, ca te obliga la trierea materialului pe care l-ai agonisit crezand ca nu poti trai fara, iar in timp ai realizat ca incepe sa te incurce la trait. iau, nu iau, dau, mai tin, leg, indes, arunc, ha ha, uite de asta uitasem. toma are sarcina sa-si trieze si el jucariile si cartile. initial se descurca bine, apoi se pierde in detalii, redescopera, rade, uita ce l-am rugat si ce bine ca uita. inseamna ca traieste clipa, las c-oi impacheta eu in urma lui, dac-oi mai avea vlaga. tatalutoma zice: uite toma cartea asta e scrisa de mami, mai bine va opriti din treaba si o cititi. ghicitorile curg cu intonatie si toma moare de ras cand fetita leaga pisicii un snur de gat si i-o face cadou baiatului de ziua lui. cum sa-i faci ma cadou pisica din casa? pai ce el nu stie ca e pisica lui? hai ca asta e prea de tot. uite si tu ce moaca are pisica, de parca vrea sa zica: terminati ma cu glumele! sacii se coboara nadusiti 5 etaje. se duc la casa noua, fara lift si ea. tati urc...

ziua a curs grea, plina, amestecata, vie. s-a prabusit un avion. m-au rascolit niste dileme. m-am intors la gradinita din cairo, dupa 3 saptamani de infuzie cu ceai de iarba verde, romaneasca. nici n-am stiut cat imi lipsisera copiii, pana nu am pupat cativa ciorchini de obraji, mai proaspeti decat ii lasasem. niste parinti mi-au spus: ce bine ca v-ati intors. locul asta straluceste iar. inima mea s-a topit, s-a reintegrat, a ras si a plans. un prieten drag a devenit ministrul sanatatii, iar minunea asta e vecina cu irealul, cu visul, cu neinchipuitul. cu baiatul asta am soptit sperante. el a plans pentru niste oameni pe care nu i-a putut salva, iar astazi uite, ii razbuna in spirit, promitandu-le truda. ne-am mutat intr-o casa noua, a sasea, daca stam sa numaram in praf, devenirea. apa curge, luminile se aprind, geamurile sunt echipate, ne doare la plasa, de tantarii verii. toma face un dus, canta, in cada maro ca ciocolata. nu e mizerie, asa e ceramica, cacanie. respir adanc. ...

iar innod o scriitura de somnul casei si mizez pe furiseala, ca sa termin gandul. imi era dor sa insir simtiri, sa inseilez emotii, sa mai termin din inceputele inimii. poimaine incapsulam si fericirea de anul asta, o sa planga leaganul curuletu lu tomica, tataie o sa cante in frunza catre zarea plumburie, iar prajiturile lu mamaie usca-se-vor pe la colturi in asteptarea musafirilor. noi bea-vom la cairo un vin din beci, cu gust metalic si zambete aduse aminte. asa tin bucuriile, putin. cate putin. luate cate mult. de cate ori ne sugruma dorul. m-am asezat pe pat la mamaie si s-a facut bucuria chinga in stomac. mereu aceeasi chinga, de teama ca timpul nu ne mai asteapta. ca vremea se supara pe naravul meu si cei 89 de ani aleg sa atarne brusc prea greu. eee, cand pleci? marti. a trecut saptamanili. of. ce ai luat si tu sa duci p-acolo? niste apa de ploaie, ca acolo nu ploua. ete partz! izmeneala. si alceva? uite, o strachina, o lingura de lemn, niste sfoara, niste cond...

mi-am mai notat niste ganduri in agenda inimii si le dau drumu si pe la voi prin constiinta, ca prea fierb revelandu-se de atata simplu de fapt. am vazut pe fashion tv niste domnisoare care isi tuguiau buzele si isi intristau ochii de fiecare data cand le surprindea cate un fotograf.. si erau multi fotografi la ele acolo in culise. apoi la cate o pauza, se strangeau ele cate 3-4, se vedea pe ele ca se cunoscusera acolo, nu se stiau din curtea scolii.. si se luau de gat, zambeau larg si li se inveseleau ochii intr-un selfie grabit pe care si-l permiteau pana veneau hienele, fotografii platiti sa le stoarca tristetea. a fost pentru prima data cand am asistat la rescrierea selfie-ului. cum se chinuie tinerele globului, alea care vor sa fie manechine dar nu le lasa coapsele, sa falseze o identitate perfecta de postat pe facebook in timp real, iar manechinele prea devreme stoarse de viata, falseaza fericirea intr-un selfie furat intre 2 prezentari de moda. in fine, cred ca revelatia ast...

m-am gandit sa duc in egipt niste apa de ploaie de la pucioasa, in cateva eprubete, pentru sufletele care mor de dorul ropotelor. maica-mea strange buzele a surpriza si cica: hai lasa planu asta mai pe final de concediu, c-o sa mai tot ploua. ...si niste bucati de sapun de casa, topit de mamaia la pirostrie. apa si sapun. baloane. iluzii home made. am mai vazut si niste galeti de cauciuc, se folosesc in constructii. negre, cu toarte discrete si sigure. mi-as umple casa goala din egipt cu ele. intr-o galeata jucarii, in alta sosete, in alta carti, in alta agende cu ganduri. galeata gandurilor. nu ma intelege nimeni. umblu printre oameni, zambesc ca ei, potrivesc si cuvintele cat sa sune haios, cumva mai intelept decat mi-ar cere bretonul. e poate sindromul reintoarcerii, al nevoii de reconectare. pune el asa o aura pe fiinta, astfel incat seninul pe care il emani e hilar pentru plictisitii de senin. te plimbi asa prin ploaie si lumea intreaba: de ce ati iesit pe frigu asta? cum ...

e liniste la pucioasa. dimineata e generoasa, sufletele casei isi viseaza intentiile inca. blog pe furis, asa ar trebui sa redefinesc scriitura ultimilor 4 ani. ca si cand fur din seninul somnului altora, ca sa tes si eu ganduri deja presate de cu zile in urma. daca nu cumva, ma asez in mijlocul plinului zilei si extrag de acolo la cald, ca o poza cu litere mici. scriu si plang sau rad, oftez, ma adun, ma revelez, ma dezbrac de frici, scrie inima. am primit un stilou, cu penita, de la londra. ce aproape suntem! am primit si un sacou, pentru cand o fi sa semnez cu stiloul nou certificatele de absolvire a gradinitei, pentru copiii mei lasati la cairo. toma jubileaza de cand am ajuns. bucura inimi si preda politetea la lectie deschisa, asumandu-si limba mea cu o darzenie calma. sa fie coca ruso-egipteana a lu tacso de vina, ca prea functioneaza. mamaie si tataie rad cu lacrimi, se minuneaza, se descopera, radu pune sosete, spala manute, coloreaza cu verde. stra mamaia ne primeste in...