sâmbătă, 28 mai 2016

exercitiu de constienta

o sa scriu asa ce-mi aduc aminte din miscatele inimii.
era un copil care se lovea peste barba cu incheietura mainii stangi, cu forta, la check inul de pe otopeni, cand imi plangeam eu plansul despartirii de ai mei.
parintii lui isi vedeau de-ale descaltatului, scos ceasul, prezentat pasaportul.
viata lor grea ca o piatra, mearsa inainte, prin filtrul de pe aeroport, care nu scaneaza boli, ci arme numai.
mi-am tras plansul inapoi, l-am resorbit cu puterea rusinii. rusinea ca ma folosesc iar de dramele altora ca sa imi aduc aminte cat sunt de norocoasa de fapt.
ca am un copil sanatos, ca parintii mei se iubesc, ca mamaie traieste, ca are cine plange cand plec. ca fratele meu nu plage si asta imi da fix atata forta cat sa fac o gluma. ca n-am murit zburand si ca am putut sa aplaud singura la aterizare.
ca tatal copilului meu ne iubeste rotund, ca mainile mele pot sa scrie, picioarele ma pot duce de colo pana colo in fiecare zi, ca inima zburda ca o busola ajustandu-si nordul cu fiecare emotie noua, indiferent de specia, rasa, culoarea, apartenenta, forma transmitatorului.
ca pot sa plang cand ma lovesc de nedreptati, ca pot sa complimentez in timp real, ca nu ma doare nimic fix acum, ca oamenii sunt rai fiindca nu stiu ce sa faca cu raul care s-a strans in ei, nu ca au ceva in mod special cu mine.
apoi ma iert pentru toate propusele si neinceputele, pentru toata yoga nefacuta, pentru toate cartile citite pe sfert.
ma iau de breteaua cazuta, mantuita cum m-am priceput, si-mi duc norocul la culcare. imi apartin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu