m-am gandit sa duc in egipt niste apa de ploaie de la pucioasa, in cateva eprubete, pentru sufletele care mor de dorul ropotelor.
maica-mea strange buzele a surpriza si cica: hai lasa planu asta mai pe final de concediu, c-o sa mai tot ploua.
...si niste bucati de sapun de casa, topit de mamaia la pirostrie.
apa si sapun. baloane. iluzii home made.
am mai vazut si niste galeti de cauciuc, se folosesc in constructii. negre, cu toarte discrete si sigure. mi-as umple casa goala din egipt cu ele. intr-o galeata jucarii, in alta sosete, in alta carti, in alta agende cu ganduri. galeata gandurilor.
nu ma intelege nimeni. umblu printre oameni, zambesc ca ei, potrivesc si cuvintele cat sa sune haios, cumva mai intelept decat mi-ar cere bretonul.
e poate sindromul reintoarcerii, al nevoii de reconectare. pune el asa o aura pe fiinta, astfel incat seninul pe care il emani e hilar pentru plictisitii de senin.
te plimbi asa prin ploaie si lumea intreaba: de ce ati iesit pe frigu asta?
cum sa le spun eu ca sunt la cules de esantioane de stropi pentru uscatii egiptului?
toma uite o râma. vezi ce frumos se arcuieste? astea numa dupa ploaie ies. sunt dese la pucioasa cum sunt soparlele din cairo, care ni se cuibaresc de pe acoperis, pe hol, de pe perete pe gresie si apoi sarim peste ele in drum spre bucatarie.
mami, daca imi las geaca deschisa, i could fly?
ei, e draguta intrebarea, dar mai stam un pic pana zburam iar.
intru in magazine. rafturile stralucesc. ei, sigur ca totul e minciuna, imi spun eu ca-n egipt, ca sa-mi amintesc reguli esentiale de nutritie.
ce rafturi frumoase aveti, complimentez eu vanzatoarele care imi multumesc fara rationament.
pe o eticheta scrie bumbac 100%, iar eu inteleg fara sa ating materialul ca eticheta asta minte. pun mana, verific, intorc eticheta. pe spate scrie 95% bumbac, 5% elastan. cine le-a dat voie sa te ia la misto in scris?
ce lege capitalista a lumii civilizate de care m-am desprins, se joaca de-a bumbacul pe increderea mea?
in egipt nu scrie nimic. dar se minte la fel.
m-am linistit. adevarul ramane in inima.
imi era dor totusi de contrast. obosisem de-atata praf in ochi. stau cu limba scoasa la ploaie.
ce e poliamida? ma intreaba tatalutoma.
zic: un derivat al poliesterului.
aa, deci suntem in regula. ma doare la bumbac! nu ne uda la piele!
maica-mea strange buzele a surpriza si cica: hai lasa planu asta mai pe final de concediu, c-o sa mai tot ploua.
...si niste bucati de sapun de casa, topit de mamaia la pirostrie.
apa si sapun. baloane. iluzii home made.
am mai vazut si niste galeti de cauciuc, se folosesc in constructii. negre, cu toarte discrete si sigure. mi-as umple casa goala din egipt cu ele. intr-o galeata jucarii, in alta sosete, in alta carti, in alta agende cu ganduri. galeata gandurilor.
nu ma intelege nimeni. umblu printre oameni, zambesc ca ei, potrivesc si cuvintele cat sa sune haios, cumva mai intelept decat mi-ar cere bretonul.
e poate sindromul reintoarcerii, al nevoii de reconectare. pune el asa o aura pe fiinta, astfel incat seninul pe care il emani e hilar pentru plictisitii de senin.
te plimbi asa prin ploaie si lumea intreaba: de ce ati iesit pe frigu asta?
cum sa le spun eu ca sunt la cules de esantioane de stropi pentru uscatii egiptului?
toma uite o râma. vezi ce frumos se arcuieste? astea numa dupa ploaie ies. sunt dese la pucioasa cum sunt soparlele din cairo, care ni se cuibaresc de pe acoperis, pe hol, de pe perete pe gresie si apoi sarim peste ele in drum spre bucatarie.
mami, daca imi las geaca deschisa, i could fly?
ei, e draguta intrebarea, dar mai stam un pic pana zburam iar.
intru in magazine. rafturile stralucesc. ei, sigur ca totul e minciuna, imi spun eu ca-n egipt, ca sa-mi amintesc reguli esentiale de nutritie.
ce rafturi frumoase aveti, complimentez eu vanzatoarele care imi multumesc fara rationament.
pe o eticheta scrie bumbac 100%, iar eu inteleg fara sa ating materialul ca eticheta asta minte. pun mana, verific, intorc eticheta. pe spate scrie 95% bumbac, 5% elastan. cine le-a dat voie sa te ia la misto in scris?
ce lege capitalista a lumii civilizate de care m-am desprins, se joaca de-a bumbacul pe increderea mea?
in egipt nu scrie nimic. dar se minte la fel.
m-am linistit. adevarul ramane in inima.
imi era dor totusi de contrast. obosisem de-atata praf in ochi. stau cu limba scoasa la ploaie.
ce e poliamida? ma intreaba tatalutoma.
zic: un derivat al poliesterului.
aa, deci suntem in regula. ma doare la bumbac! nu ne uda la piele!
Comentarii
Trimiteți un comentariu