miercuri, 25 mai 2016

drame tavalite prin praf, spalate cu furtunul

prin gradinita se perinda in fiecare zi vreo suta de persoane, 15 bebelusi, vreo 45 intre 2 si 5 ani, vreo 10 copii de scoala, aflati in vacanta si restul, adulti meniti sa inteleaga si sa ajute sa creasca pruncia, in total poate 10 nationalitati.
se vorbeste, rade, plange, gangureste, canta, injura in engleza, araba, franceza.
4 telefoane suna ca-n gara.
febra mai vine, mai pleaca, un frigider plin de medicamente asteapta sa fie deschis la cheremul parintilor care nu stiu ce sa faca cu frica celui mai mic guturai.
in vacarmul asta incerc si eu sa formez caractere, imbratisez cate un umar plans, tai macaroana cate unui tata badaran, dau sanse, suport consecinte, obosesc, mai beau o cafea, meditez in cerc cu copiii pe podea, cand lucrurile ies complet din ritm, daca toata tevatura asta se poate chema ritm.
am cooptat un grup de elevi de a 10a care vor sa se simta responsabili pe timpul verii, si-i zic sarumana lu alah ca guvernul nu ma intreaba de ce le-am dat joburi unor minori.
un fotbalist, o gimnasta, o cantareata.. copii cu initiativa, care m-au gasit pe facebook si simt sa se implice.
as putea sa-i consider voluntari, dar eu stiu ca seara le trebuie si lor de iesit cu prietenii la suc, asa ca facem cumva sa fie bine, vorba lu hagi, s-ajutam echipa.
toma ma striga si el mis corina, nu mami, ca sa nu creada cineva ca-l favorizez pe tarlaua cu sentimente.
un copil de 6 ani numa, injura in gradina intr-o araba pe care n-o cunosc inca, sa-mi fie limbajul academic cu iertare. ii pun pe vorbitorii de engleza sa-mi traduca injuratura, iar ei nu gasesc echivalentul balacarelii cu pricina. eu pricep cat de cat si consider ca nu e chiar grav, dar anchetez copilul: cine la tine in viata vorbeste in halul asta? cinte te loveste asa cum ii lovesti tu pe copii? mama mea, mis.
ma uit in ochii lui plansi. se face dintr-o data mic, sub rusine, isi acopera ochii. nu stie cum sa iasa din drama lui.
il iau de umeri si-i spun ca eu cred in el. ca as vrea sa nu-l mai chem in biroul de negocieri/ interviuri/ consiliere psihologica/ coordonare academica si joc, din 5 in 5 minute.
o profesoara imi aduce un copil de 2 ani care si-a zgariat pana la sange obrajii, de nervi.
ma intreb cine nu le explica copiilor astora viata, pe sentimente, pe frici, pe furii? cine ii uita cu tabletele in mana?
un baietel de 4 ani umbla in pantalonii celorlalti baieti din clasa, ii pupa pe gat pe furis. nu se joaca cu fete. isi petrece ziua mirosind baieti. n-as vrea sa ma bag peste nevoile lui, dar ma tem de reactiile mamelor baietilor pipaiti, in tara in care libertatile sunt toate mintite, amestecate, dejucate, sugrumate.
o fetita de 9 ani mananca trista. investighez. nimeni nu se joaca cu ea la scoala. o intreb de ce nu discuta cu o profesoara in care are incredere? imi spune ca a incercat anul trecut, si confesiunea asta a costat-o un an de singuratate. si ca a cam pierdut speranta. ii spun ca viata nu ne da mereu ce vrem, iar ea inghite, cu ofuri mai mari ca varsta ei.
in ziua urmatoare o gasesc intr-o dispozitie mai buna si o intreb despre prieteniile de la scoala. ea imi spune ca s-a resemnat si simt in tonul ei incredere.
asa rezolva egiptul toate dramele, le tavaleste prin praf, le spala cu furtunul, le ignora, le acopera cu necazuri noi. am deja 2 familii de parinti ale caror rude erau in avionul care a cazut in mediterana, venind din paris.
nici nu stiu cum sa-i imbratisez. mi se pune un nod in gat cand ii vad intrand, ma doare carnea stiind cum am zburat peste mediterana cu o zi inainte de nenorocirea aia.
beau 2 pahare cu apa, dau 3 telefoane. ma dor talpile de atata oftat amestecat cu ras, plans luat cu cantec, vise indeplinite cu cosmaruri -surpriza.
si inchid, ca ma cheama viata.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu