mamalutoma

mi-era dor sa scriu. nu v-am povestit cum s-a decis in consiliul de familie ca mai bine eu si tomica dam o fuga in romania, data fiind situatia inversunata din egipt. as fi vrut sa detaliez bucuria, nerabdarea, anticiparea dorului de tatalutoma ,  nevoia de fuga, de liniste, de rupere de ritm, de intins pe iarba de acasa, de inmanat copilul bratelor obosite de atatea imbratisari mintite pe skype. m-am temut ca propagand nerabdarea, stirbesc din reusita parasirii egiptului, compromit minunea, o impiedic sa se intample si n-o sa stiu sa ma descurc cu dezamagirea. sa ma iertati ca am sperat cuminte in gand, neimpachetand decat in ultima clipa, impartind cu tomica zambete marete iar cu tatalutoma povesti, lacrimi, planuri, imbratisari. [drumul spre aeroport, pe stare de urgenta, printre tancuri si filtre de politie, cu soarele de un rosu fosforic, grabit sa incheie o zi grea si sa ma trimita pe continentul batran - in alta poveste..] uita-ne la pucioasa. bifam ca niste eroi ai bu...

ce-mi place la tomica incredibilica - cum il striga tatalutoma de fiecare data cand ne surprinde cu un gest, o reactie, un zambet de inceput de lume si sfarsit de razboaie la un loc, e ca atunci cand se trezeste noaptea si se cere mutat din patutul cu maracini in gloriosul pat de oameni mari, nu scanceste lungit, ci se ridica in picioare, se tine de marginea 'custii' si plange uscat, cu fata de milog. e o demnitate sacra in cerseala lui in picioare. se intampla sa fiu in camera si sa percutez imediat sau sa fiu mai departe si sa vin cand plansul se va fi intetit. ma asteapta acolo drept si nefericit, cerandu-si vertical dreptul la niste lapte, la apa poate, la o poveste, la o giugiuleala, la certitudinea ca nu e singur cu visele astea complicate. ma cearta, il ridic si ma iarta. adormit asa cantareste vreo 10 kile. il simt greu, tot mai greu si imi promit c-o sa mananc mai mult, un pic mai mult. cata nevoie are de mine. si cum n-as mai sti sa traiesc fara el. ce adevaruri...

lucrurile par sa se mai aseze in egipt. nu e liniste, n-a fost niciodata, nici n-o astept.. dar tensiunea care insoteste evenimentele m-a cam obosit. armata isi vede serios de starea de urgenta, captureaza pe ici pe colo cate un lider important al fratiei musulmane spre usurarea celor care isi plang prea multi- mortii. mai ard niste magazine, se mai arunca niste pietre, se intervieveaza in masa egipteni de rand satui de atrocitatile fratiei musulmane. un baiat ii ruga ieri pe politisti sa fie un pic mai barbati si sa nu mai piarda timp si maniere, arestand cate un vinovat ci sa gaseasca forta sa-i impuste pe loc, ca merita. reporteru isi face treaba, cum l-a invatat sefu lui si zice, pai credeti ca solutia e raspunsul la violenta cu violenta? da! zice baiatu cu prieteni morti, cu rude moarte, fara prezent, fara timp, fara nimic de pierdut. e cam greu.. in alta ordine de idei, pe dupa-amiaza se creaza o isterie generala pe strazi, taman la ora la care il scot eu pe toma l...

buna seara sufletele mele de acasa si de prin colturile lumii, ca asa imi gadilati sufletul cand ma cititi care de pe unde.. ramasesem fara apa curenta aseara. daca ar fi sa atribui o senzatie unei case cu bebelus in ea si fara apa la robinet, as da tarcoale depresiei si aproape ca m-as opri acolo, daca nu m-ar astepta o zi plina afara din casa. m-am descurcat sa spal fructele cu niste apa salvata de soacra-mea acum vreo 2 luni in niste sticle de plastic sub chiuveta. am incercat sa depasesc frustrarea nespalarii blenderului, zicandu-i lu toma ca alti bebelusi mananca niste chimicale intr-un borcanel dichisit, in timp ce el primeste mango de-adevaratelea, cu banana, cu portocala si cu para.. si ele de-adevaratelea. si daca il prind ca nu termina cescuta.. o sa-l scrutez dezamagita. dar el e baiat bun, ghogart ghiogart lingurita dupa lingurita.. cateva merg pe piept, altele dupa ureche, dar per total.. se cheama mic dejun luat. la final de interventie cam 20 de jucarii de plastic ...

nu plang cu lacrimi. e un plans nou, dinspre afara spre inauntru. dinspre masacru spre bucurie, dinspre haos spre ordine, dinspre groaza de pe strazi spre pacea sufletului. egiptul arde iar. fratia musulmana s-a remobilizat, vandalizand orase, omorand cu sange rece, raspandind teroare. nu tin numarul mortilor, incerc sa-mi vad de toma, sa-i improvizez jucarii, sa-l scot din plictiseala, sa nu-i transmit vidul din inima mea, nodul de la mine din gat. traim intr-un cartier linistit. ce mai pansament de cliseu! atat de linistit ca pot sa ies cu caruciorul prin fata blocului si sa dau cateva ture anoste stanga dreapta, fara ncio panica. ai mei ne-ar fi vizitat saptamana viitoare. cu zacusca, cu bulion, cu bucurie. probabil ca vizita sare din schema pe un astfel de fond trepidant. n-avem timp de plans dar pe toti ne doare sufletul. noroc ca toma ne stoarce  de zambete pe skype si ne prefacem toti stapani pe nefericire. uite tataie ce shaker mi-a facut mami cu boabe de orez in...

of. inchei o zi grea, petrecuta mai toata in casa, intrucat strazile cairoului au cam fumegat sub incrancenari sangeroase intre fratia musulmana si fortele armate. am incercat sa mentin buna dispozitie cu care m-a trezit toma ca in fiecare dimineata, in care se arunca in aventura asta numita viata. tara mirosea a tensiune, dar mi-am vazut de sucul de fructe, de cafea.. de mersul la gradinita. un val de gaz lacrimogen a invadat insa cartierul, lumea s-a panicat si a trebuit sa evacuam. ne-a prelevat tatalutoma asudat, ferm si  precaut. impingea caruciorul cu o viteza de neegalat din partea picioarelor mele asa ca mai mult alergam pe langa carucior zambind, ca mi se parea un pic haios. m-am uitat inapoia gradinitei, de unde venea niste fum negru.. dar el nu mi-a dat timp sa reflectez asa ca mi-am vazut de alergata. un nene ne-a zis: nu va temeti ma copii! egiptul nu face rau nimanui. i-am zis lu tatalutoma: mie nu mi-e frica. mi-a zis: hai mai repede! am trecut pe langa piata...

dincolo de oboseala, neajunsuri, temeri, intrebari, adusul unui copil pe lume si mersul cu el prin viata ma reveleaza in fiecare zi. toate incercarile lui de inceput de drum ma deruleaza inapoi; ma incita deslusirea sensurilor din perspectiva ne-fricii, a entuziasmului descoperirii, a verificatului adevarului cu cine stie cum iti bate tie inima. e minunat cum ne da viata lectie dupa lectie despre cine suntem, despre cine alegem sa fim mai departe, despre cat de mult ne mintim pe noi sau despre cat de reale sau de pretinse ne sunt libertatile. ma uit la toma cat de falnic se ridica in picioare, cum radiaza cand ajunge singur la cate o jucarie, cata siguranta emana atunci cand poate sa faca si sa dreaga fara ajutorul adultilor. setea asta de independenta, naravul explorarii, nerabdarea de a pune singur o talpa in fata celeilalte, potrivind in compasul bulanaselor lui ferme ceea ce se va cheama 'primul pas'.. ahh. in fiecare dimineata cum deschide ochii se ridica in genu...

din strada aud niste tobe improvizate, sloganuri urlate cu patos, claxoane. nu ma impacientez, incerc sa ciulesc antenele deja antrenate si sa discern intre un concert prost de final de ramadan sau un protest de-adevaratelea. cand printre claxoane isi face loc sirena primei ambulante, il sun pe tatalutoma. nu stie de niciun protest atat de aproape de noi, dar e intr-o sedinta si imi sopteste sa ma culc linistita. il 'mersi, te pup!' si eu si ma orientez pe facebook catre o gagica egipteanca pe care o banuiesc mare consumatoare de tv. imi confirma ca un mars al fratiei musulmane e in trecere pe la mine prin cartier, dar nu sta mult. au alta tinta. zic aa ok, ce bine !?! ma intorc la timpul meu care se scurge in al lui toma ca-ntr-o clepsidra a daruirii fara margini. nu-i nici o metafora, toate mamele stiu ce zic. de partea lui toma a clepsidrei se doarme pufait. de partea mea a clepsidrei se mai spala niste vase, se mai coace un dovleac, se improvizeaza un sandwic...

am citit recent fraza asta: children learn best when they can see the kind of impact their behavior has on the feelings of others..  si am inteles ca mi s-a tot confirmat in decursul celor 5 ani de cand lucrez cu copiii lumii, dar mai ales in ultimele 10 luni, de cand m-a cadorisit viata cu toma, de cand toate instentiile mele se reflecta in zambetele lui, toate intrebarile esentiale il includ, toate eforturile mele il rezulta, toata linistea lui imi pazeste visele. m-am gandit sa detaliez putin conceptul asta de invatare neprogramata si o sa enunt aici cam cate lucruri am constatat eu ca a invatat toma in lunile lui 10 de inceput de viata, fara ca eu sau tatal lui sa ne propunem sa-l invatam ceva: 1. a invatat sa detecteze intentiile bune in lumea care se apropie de el. zambeste aproape tuturor oamenilor, mai putin celor care se mint pe ei. 2. a invatat ca atunci cand ii spunem bravoo! suntem mandri de el si poti sa sesizezi pe toata fiinta lui o aura de incredere. ...

pe vremea in care pendulam carieristic intre corporatie si gradinite, teatru si edituri, am decis ca trebuie sa merg la sala, macar de 2 ori pe saptamana. aveam 45 kg si nu ma preocupa doamne fereste slabitul, ci un soi de deconectare, de let go, dupa care creierul meu tanjea istovit. imi biciuiam corpul in sedinte crunte de combat-force si plecam de la sala mai mandra de mine cu fiecare flotare.  nu prea apucam sa merg pe jos, nevoita fiind sa ating 5-6 destinatii zilnice dintr-un capat al bucurestiului la altul. am dus-o asa vreo 2 ani. ma simteam tonica, dar sleita, puternica dar istovita, o schiloada cu muschi respirand incurcat.  m-am apucat de yoga. la inceput a fost greu. vroiam mai repede, nu intelegeam lancezeala aia profunda, cracanaturi cu bratele ridicate spre neoanele scumpe ale worldclassului, salutand soarele seara la 9. m-am mai linistit. am invatat sa respir. m-am indepartat de tehnicile de autoaparare si m-am uitat mai mult in mine. un pic de pila...

doarme ingerelul de toma in patul oamenilor mari fiindca dintele 3 nu vreasa iasa fara plans. afara tara arde literalmente, adica nu e nicio constructie poetica, e adevarul adevarat cum ziceam in clasele primare cand ma juram in spatele blocului, la filatura.  fratia musulmana s-a bezmeticit, intr-o ultima zvacnire, intrucat armata s-a cam plictisit de haos si i-a rugat frumos pe baietii cu ciomege, cu poza lu morsi pe frunte, sa mearga acasa.  lu toma i-am pus niste muzica clasica, de uns somnuri agitate, de chemat pe mos ene cu vise frumoase si cu dinti trainici. daca elicopterele n-ar zbura atat de jos, nu mi l-ar tresari din 5 in 5 minute. merg sa mananc un mango. hai si o para.  tatalutoma e trist, nervos, ingrijorat. il intreb daca vrea mango.  nu vrea, multumesc. are o tigara.  e pironit in fata unui ecran portocaliu ca mangoul meu, de la rotile de cauciuc in flacari pe care fratia musulmana le arunca nauca spre politie, spre alah, spre n...