Treceți la conținutul principal

copiii zilei mele de azi

scriu pe fuga cateva calde peste reci, zambete peste ofensele zilei, rasete peste plans.
iarna de afara picura marunt o ploaie bizara, peste praful rece care n-o sa plece nicaieri niciodata. iarna din casa e fara ploaie, dar tot cu praf- care cu niste speranta o sa plece in weekend, cand mi-am planificat curatenie generala. scriu aici, sa ma fac ca promit!

farida, o fetita de 5 ani, a facut pipi pe ea la scoala. ingijitoarea m-a chemat la baie, unde am schimbat 2 vorbe cu ghinionista, am asigurat-o ca e totul in regula si ca merg sa-i aduc -de unde de neunde- haine noi.
n-avea decat o pereche de colanti in dulap. karim a dat din cap ca pot sa iau pantaloni de la el din sertar, iar toti colegii din clasa au apreciat gestul lui.
nimeni n-a gasit potrivit sa faca vreo gluma, iar eu mi-am luat niste secunde sa fiu mandra de copiii mei maturi.
farida, condamnata sa ma astepte in baia rece, a refuzat blugii lui karim si a zis ca sunt suficienti colantii. esti sigura? a dat din cap ca destul de sigura.
am revenit la ei in clasa peste o jumatate de ora, cu un bilet in care ii explicam mamei ei incidentul. i-am susotit faridei scopul biletului, ea m-a imbratisat si a zis: i love you, ms corina. 
am plans pe dinauntru. am pupat-o pe par si i-am zis ca si eu.

la toma la gradi un baietel mi-a povestit despre cum incaseaza el palme acasa si am plans iar pe dinauntru. am pupat obrazul ala crud si mi-am dorit sa urlu in lume la toate mamele care nu reusesc sa traga aer in piept si sa duca palma la spate, atunci cand se termina rabdarea. 

in cada, in timp ce se juca cu crocodilul de cauciuc, toma a zis ca dintr-o data: tataiaia eroplein? zic, da mami, tataia a plecat cu avionul acasa la el. l-am pupat si iar am plans, tot asa, fara urme.

apoi cat m-am dus eu dupa prosop, toma a muscat din sapun. m-am cotopenit sa desprind bucata de pe dinti si-am zis raspicat: toma, the soap is not food! el s-a vaitat ca nu-i placea gustul. eu am apasat pe cuvinte: asa iti trebuie! 
am curatat cat am putut, i-am dat un prosop, a supt la el o vreme si s-a relaxat.
apoi l-am imbracat, si-a luat schitele, a desenat 12 humpty dumpty, s-a oprit, m-a imbratisat si mi-a zis: mami, no mo iting sop. (no more eating soap). asa mi-a rupt inima, ca mi-au trecut toate supararile de peste zi.
a mai trecut niste timp si mi-a povestit ceva de la gradinita. il ascultam si ma minunam. ii tot pupam capul cu idei. cuvintele lui pe jumatate, frazele lui suspinate, sensul, inima, gandurile inchegate, judecata.
m-a intrebat in drum spre somn: tati home? o sa vina, i-am zis, si o sa te pupe, uite asa: tzoc. 
si a adormit.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarz...

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la ...

poveste cu buburuze și super lună

Încep o serie de povești mici despre viețuitoarele la al căror ritm m-am racordat în izolarea asta complicat de benefică în restricțiile ei. Acum vreo lună vorbeam cu găinile, cu Lăbuș, cu vrăbiuțele. Încet încet m-am orientat către albine, râme, melci, țânțari, gândaci. E o lecție bună atunci când nu poți îmbrățișa oameni. Înveți astfel că tu cu intențiile, convingerile, așteptările, nemulțumirile tale ești doar o părticică din ecosistemul obosit de atâta antropizare, dar care își vede de treabă cu  mecanica fascinantă a firescului. În fine, gata cu pledoaria, că trece super luna plină până termin eu povestea. Se făcea că plantasem busuioc în solar, răsăriseră minunățiile, le transplantasem din tăvițe de răsaduri în ghivece mai mici sau mai mari. Într-o ladă mai mare cu plante aromatice am găsit într-o zi o buburuză pe care am și făcut-o celebră pe Facebook pentru cât de curate și viguroase erau plantele din grija ei. Azi am găsit 2 ghivece cu frunzulițe de busuioc ronțăite d...