Treceți la conținutul principal

rasucind la bucle si sporovaind

il aduc de la baie in prosop si-l depun pe pat, intru imbracare si pregatire de somn. fuge gol la coltul cu blocul de desen si se apuca de niste scrijelituri.
ma duc dupa el, trag maneca peste mana cu creion, nu se opune.
ma intind pe pat langa el, istovita.
lasa creionul si se intinde si el. ma mangaie pe piciorul gol. il las. invata despre corpul unei femei. imi place ca nu-l dezamagesc. am un motiv in plus sa raman tanara.
o vreme tacem amandoi. apoi imi zice: mami, alex?
da mami. iti place de el?
tace.
is he nice?
tace matur.
il intreb: dar leo?
zambeste strengareste, cumva bucuros c-am schimbat subiectul. leo e prietenul lui de boroboate, iar alex e colegul lui neimpacat.
am inteles ca il doare inca pentru alex.
mami, sleep! imi zice el, constient de sine.
bine.. 
am stins lumina, am aprins veioza, m-am asezat cu tamplele langa ale lui.
bdigabdiga mami?
bdigabdiga mami.
bdigabdiga clock? intreaba el si-mi contureaza fata trasand un ceas imaginar, de colo pana colo cu limbile in nas si sasele in barba, cum ar veni.
bdigabdiga clock, confirm.
bdigabdiga elefant?
bdigabdiga elefant.
bdigabdiga tati?
bdigabdiga tati!
bdigabdiga tataiaia?
bdigabdiga tataiaia! confirm si ma doare.
bdigabdiga mamaiaia?
bdigabdiga mamaiaia, confirm si plang de fericire ca nu i-a uitat, de durere ca nu-i avem aici sa-i pupam.
bdigabdiga albert?
il confirm si pe albert, fratele lu leo, un alt nazdravan haios de la gradi.
ii rasucesc buclele si il iubesc de mor. pentru o clipa il vreau mic mereu, apoi plang de rusine ca i-am dorit nemersul inainte si ii urez in gand toata cresterea care va sa vina.
ma uit in ochii lui de poveste. a obosit.
ii vad mintea cum se inchide, ii simt visele cum se apropie.
ma intreb cum am reusit sa stau atatea ore peste zi fara el? de ce nu mi-e rusine? 
ma scutur de toata intensitatea clipei, merg sa infulec o felie de focaccia cu parmezan si marar. ce aerata mi-a iesit. e perfecta. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarzărul

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la bebe

nedaruri, nelacrimi, necuvinte

toma, mi-e dor de mamaia si tataia de la pucioasa, a oftat tatalutoma aseara. toma a adaugat; mie imi e si mai dor. de unde stii tu cat de mare e dorul meu? pai tu nu incapi in leaganul lu tataia, organizeaza toma emotiile cu precizie in classorul inimii. aoleu baieti, maine e ziua lu tataie. hai sa ne strecuram intr-un filmulet si sa-i cantam cu intonatie. aoleu si tot maine vine mos nicolae. adicaa, ar fi venit. care mos? oof, nicolae toma, e un mos care vine in romania si aduce niste surprize in ghete. si uite cum esti pui de roman si tu, meritai acolo o maslina ceva. tatalutoma se scuza abil: oof, mereu imi amintesti prea tarziu. la fel cum ai facut cu martisorul. de unde sa stiu eu delicatesele astea? n-am timp de procese de constiinta. imi intorc practicalitatea pe toate partile si conchid: poate peste noapte mos nicolae, dupa ce va fi terminat cu copiii din romania, vine si la noi sa ia orezul cu lapte din frigider si sa-l puna frumos cu caserola cu tot la tine in ghet