Treceți la conținutul principal

refugiata din yemen

sunt la scoala si nu sunt. corpul imi doarme cu ochii deschisi, inima mea e impacata, mintea ia o pauza.
serbarea de ieri s-a incheiat complicat, dar sunt fericita. copiii au performat zambind, tatalutoma a fost acolo, am ras acelasi ras, eu pe scena, el in public.
e mandru de cum imi fac treaba, iar eu sunt linistita cand ma uit la el.
cativa parinti s-au vaitat, dar lectia nemultumitului pe toata lumea am invatat-o cu mult in urma, deci zambesc. cu fiecare reusita stiu mai bine cine sunt si primesc acuzele mai senina ca ieri.
o mama cu 5 copii e interesata de programa scolara pentru mezinii ei. e o refugiata din yemen, sotul ei a murit subit, apoi cand inca nu se dezmeticise, a venit razboiul ca o salvare de la necooperatul cu moartea sufletului pereche.
cati ai ai? o intreb.
38.
eu 32. zambim. nu ne ajuta cu nimic numerele astea. a fost asa doar o verificare sa ne amintim ca suntem in viata si ca mai avem de luptat.
pot sa te intreb, pentru mine: cum te-a asumat egiptul, cand de fapt egiptul a atacat yemenul?
stii, nu egiptul ne-a atacat, egiptul e parte din coalitie, dar pe noi ne-a atacat arabia saudita.
si cum ai reusit sa fugi in egipt?
locuiam la granita cu atrabia saudita si am tranzitat repede.
adica arabia v-a atacat, doar ca sa va ia tara? .. dar v-a lasat sa fugiti in lume tranzitand aeroportul lor?
eeii. zambeste ea mai batrana decat cei 38 de ani pe care ii poarta sub valul negru: razboiul e una si viata e alta. daca ai hartii in regula, fugi orunde. iar hartiile mele erau curate. sotu meu mi-a facut un extra-pasaport inainte sa moara, parca a simtit.
esti o femeie puternica, i-am spus.
nu cred ca sunt, mi-a zis ea.. si lacrimile au stat la locul lor.
cand esti nascuta?
decembrie.
ah, sagetator. sigur ca esti puternica. si o sa invingi, de dragul celor 5 copii.
sper, incerc sa mimez fericirea peste zi, pentru ei, dar seara cand vorbesc cu el si-i povestesc ziua, plang.
inteleg. dar e de datoria ta sa-i dai vesti bune.
si sa-ti cauti fericirea. copiii tai nu vor creste fericiti fara o mama fericita. ajuta-i sa vada ca viata are inca surprize.
iar egiptul o sa te asume cald. o sa-ti oblojeasca ranile. si zile bune stau sa vina!
imi arata o poza cu ea si sotul ei, fericiti.
ma uit la un om care nu mai e si nu las nicio lacrima sa curga. daca ea e puternica si eu sunt.
ea adauga: banii nu sunt totul. suntem foarte bogati, sotul meu si familia lui au avut grija.
dar parca toate s-au sters in 3 saptamani. intai atacul lui cerebral, apoi razboiul.
am pierdut sufletul pereche, casa, tara, tot.
rescrie-te! copiii tai sunt cu tine, piticii vor fi in sub aripa mea din septembrie si o sa am grija sa zambeasca in fiecare zi. o sa te bucuri de reusitele lor, si-o iau de mana.
imi strange mana si-mi multumeste.
nu, eu iti multumesc!


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarz...

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la ...

poveste cu buburuze și super lună

Încep o serie de povești mici despre viețuitoarele la al căror ritm m-am racordat în izolarea asta complicat de benefică în restricțiile ei. Acum vreo lună vorbeam cu găinile, cu Lăbuș, cu vrăbiuțele. Încet încet m-am orientat către albine, râme, melci, țânțari, gândaci. E o lecție bună atunci când nu poți îmbrățișa oameni. Înveți astfel că tu cu intențiile, convingerile, așteptările, nemulțumirile tale ești doar o părticică din ecosistemul obosit de atâta antropizare, dar care își vede de treabă cu  mecanica fascinantă a firescului. În fine, gata cu pledoaria, că trece super luna plină până termin eu povestea. Se făcea că plantasem busuioc în solar, răsăriseră minunățiile, le transplantasem din tăvițe de răsaduri în ghivece mai mici sau mai mari. Într-o ladă mai mare cu plante aromatice am găsit într-o zi o buburuză pe care am și făcut-o celebră pe Facebook pentru cât de curate și viguroase erau plantele din grija ei. Azi am găsit 2 ghivece cu frunzulițe de busuioc ronțăite d...