Treceți la conținutul principal

plansul ca agent de curatare si ingrijire

mi-e dor sa va scriu de vreo 3 zile.
si asa adorm in drum spre poveste, ca nu ma mai incumet la introducere, asezare in pagina si metafore preliminarii.
am pierdut un om azi. adica nu de tot, dar doare. e ingrijitoarea de la gradinita lui toma, o tanti filipineza a carei stradanie am apreciat-o in fiecare zi pret de un an aproape.
a fost concediata subit si absurd. nu stiu cand o s-o revad, desi inima imi spune ca in curand.
plang ca maine toma n-o s-o mai gaseasca la treaba si invat sa merg mai departe.
tara asta e un tavalug care trece peste oameni buni si rai, spala praf cu lacrimi, apoi pune soare pe obraji si totul renaste.
la scoala, o fetita de 6 ani mi-a pus in palma o farama de chips, pentru sora ei dintr-o clasa mai mica, fiindca stie ca trec prin toate clasele negresit.
am strans farama in pumn si i-am promis c-o ajut numai azi: ai uitat ca n-ai voie cu chipsuri la scoala? 
s-a scuzat fara vorbe, iar eu i-am indeplinit dorinta cu responsabilitate.
sora ei a cules farama din pumnul meu transpirat de raspundere si-a mancat-o.
cerc inchis.
poza de grup. scot tocurile din geanta. dau bine. pun tocurile la loc.
o dezamagire scurta.
o rafuiala cu un semi-arhitect. el e surprins ca indraznesc sa-i bat obrazul; urla, ii spun: nu ridica tonu mestere!
pleaca.
un cantec cu copiii de 5 ani despre cat de mica e lumea si cat de frati suntem unii cu altii, aici si acolo.
patroana scolii, mama vitrega a tuturor salariatilor, frica maturareselor, dilema profesoarelor, se face vazuta.
vine rar, inopinant, acuzativ.
stiam ca vine.
scot iar tocurile. ii dau 3 vesti bune. dau 3 comenzi abile, gradina se anima. totul e sub control. 1 interviu-cheie, palma e batuta. ma vait despre arhitect. se face si ea ca-l blameaza, ca sa ne dam in aceeasi barca. ea e la carma. eu confirm vant bun. mergem inainte.
imbratisarea in care ma primeste toma dupa ditamai ziua, ma reasigura. mergem sa vizitam o gradinita. sunt perfect dezamagita.
plecam. toma le ureaza: bye school. bye teachers. apoi imi spune: mami, not nice!
i know mami! i love you, ii pup eu intelepciunea carliontata.
ajungem la scara blocului. toma se aseaza pe o treapta. e obosit.
imi place ca-si cunoaste limitele.
nu-l grabesc, nu-l iau in brate. ii dau niste secunde, apoi ne indreptam catre lift si-l lasam sa ne urce la 8.
facem o baie cu bubbles.
ma intreaba despre nara, ingrijitoarea de la gradi. plang pe dinauntru, ca beduinul din el zorab,  fiindca n-am raspuns. 
vrea un cantec. inventez unul despre cat de norocosi suntem ca s-a terminat ziua, ca ne odihnim pe aceeasi perna si ca ne avem.
mami, what color skin?
bej!
ok. bej!
lamurim aceasta dilema initiatica si lasam somnul sa-si faca de lucru.
 

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

the time is now

acum un an pe vremea asta, exact pe la un 5 dupa amiaza egiptul inghetase asteptand rezultatul primelor alegeri 'democratice' din istoria lor milenara. fusesem sfatuita sa stau cuminte in casa, fiindca oricand pot izbucni proteste, dar aveam programare la doctor, urmand sa vad cum arata toma in casa lui de apa la numai 650 de grame. tatalutoma era in mijlocul multimii. liniile telefonice nu functionau. mi-am vazut de viata, de inima, o prietena frumoasa si nebuna ca mine m-a ajutat sa ajung la clinica (te pup clio!). cand am intrat pe usa, ca intr-un film, multimea de pacienti si asistente si doctori a izbucnit in urale. castigase morsi, presedintele saracilor, prostul prostilor, sa mi se ierte pragmatismul. non-ignorantii plangeau neimpacati cu solutia asta compromitatoare, dar intelegand ca deocamdata asta e singurul 'mai bine' pe care si-l permit. ca sa scurtez, contracandidatul lui morsi era considerat parte din vechiul regim, avea mainile patate de sange...
13 comentarii
Citiți mai multe

poveste cu buburuze și super lună

Încep o serie de povești mici despre viețuitoarele la al căror ritm m-am racordat în izolarea asta complicat de benefică în restricțiile ei. Acum vreo lună vorbeam cu găinile, cu Lăbuș, cu vrăbiuțele. Încet încet m-am orientat către albine, râme, melci, țânțari, gândaci. E o lecție bună atunci când nu poți îmbrățișa oameni. Înveți astfel că tu cu intențiile, convingerile, așteptările, nemulțumirile tale ești doar o părticică din ecosistemul obosit de atâta antropizare, dar care își vede de treabă cu  mecanica fascinantă a firescului. În fine, gata cu pledoaria, că trece super luna plină până termin eu povestea. Se făcea că plantasem busuioc în solar, răsăriseră minunățiile, le transplantasem din tăvițe de răsaduri în ghivece mai mici sau mai mari. Într-o ladă mai mare cu plante aromatice am găsit într-o zi o buburuză pe care am și făcut-o celebră pe Facebook pentru cât de curate și viguroase erau plantele din grija ei. Azi am găsit 2 ghivece cu frunzulițe de busuioc ronțăite d...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Discuții de luat la cafea

Împărțeam eu la ceas de seară niste inimioare pe Facebook, din iubire, desigur, dar și din practicalitate pe alocuri fiindcă admirația n-are grade in digital, are face tot face lângă om, însă face to book trebuie s-o scurtezi. Apoi mi-am amintit cu viteza ofului vorbele regizoarei mele de suflet, Teodora, băi, tu tre să faci, să creezi, să schimbi lumea, nu să comentezi. Ei, atunci scriu despre ziua mea, să nu rămână neminunatizată, respectiv clasată în dosarul cu minuni, la fel cu toate zilele care îmi vor fi date, de ce să mint? Tao m-a strigat azi în magazinul chinezesc: Colinaa, put this glob back. Îi căzuse un globuleț pe jos în timp ce explora atent ca o pisică decorațiunile de Crăciun ante vremuit. Acasă Toma a plâns cum plânge el des seara rememorând nefericiri de ieri sau de acum 4 ani. I-am zis cum îi zic in fiecare seară: Toma, viața e un dar, o minune grea. Ar fi o minciună să credem că viața e doar bună, la fel cum e o minciună să-ți alegi nefericirile înainte de culcar...
6 comentarii
Citiți mai multe