cred ca nu e tara din lumea asta, nu e gradinita, nu e scoala, in care sa se repete pentru serbarea de sfarsit de an si profesoarele sa nu o ia razna, copiii sa nu oboseasca de-atata cantat sau dansat, capul organizatorilor sa nu explodeze.
am incercat sa infuzez cat calm am putut printre profesoarele mele, sa le reamintesc ca vreau show-ri simple, pe care copiii lor sa le interpreteze natural, zambind,
vin si plec de pe scena, ajustez fete morocanoase, ridic moralul, ma las badijonata in hartie igienica si musc dintr-un morcov de plastic, in timp ce copiii canta despre snow man la 37 de grade, in spatele piramidelor.
ii ascult plansul profesoarei de araba, dezamagita in dragoste. ea imi spune ca ma iubeste, iar eu o cred pe cuvant.
o profesoara nervoasa trage de maneca un copil care doarme pe el.
el se scarpina la locul unde ea l-a semi-ciupit, iar eu oftez. e o profesoara buna, in care cred mult. nu vreau s-o ofensez.
nu mai am voce.
strig insa ca nu vreau sa-si piarda nimeni rabdarea si merg s-o imbratisez pe profesoara care tocmai m-a dezamagit.
sper s-o ierte copilul piscat, asa cum am iertat-o eu.
aud o usa trantindu-se de 5 ori.
intru intr-o clasa a-natia, de care nu raspund, dar aleg sa raspund.
ce ora aveti?
reading.
cu cine?
pai cu mis hanna.
luati loc. cine a trantit usa?
omar plange.
fii barbat!
si mariam a trantit-o! se justifica el.
asta nu te face mai barbat!
mis, cum te cheama?
corina. vreau sa-mi spuneti pe rand cum va cheama pe voi si ce iubiti cel mai mult in viata.
in clasa asta in ultimele luni au murit parintii a 3 copii.
majoritatea iubesc sa se joace pe play station, cativa iubesc sa se joace cu parintii lor.
apreciez raspunsurile umane, amendez play station-urile.
raspunsurile umane vin insa dinspre copiii cu formula completa de parinti, iar obsesia digitalului vine dispre copiii cu parinti lipsa.
acum vreau sa-mi povestiti pe rand cate un vis pe care vi-l amintiti.
cine stie ce e ala un vis? youssef explica tu in araba ce spun eu acum in engleza, ca sa inteleaga toata clasa la ce ne referim.
un vis adica ce face mintea ta cand inchizi ochii, zice darine, peste youssef.
ceva care oricum nu e real, adauga youssef.
aaaa, ok.
eu am visat ca era foc, si fugeam.
eu am visat ca cineva ma alerga si ma piteam.
eu am visat ca am fost la mc donalds cu hassan, zice omar.
eu zic: mc donalds nu e o alegere sanatoasa! ma trezesc eu vorbind.
hassan intreaba: si ce mi-am comandat?
omar nu stie.. asa ca mergem la gabi, un spaniol de 6 ani, vip-ul clasei, fiul ambasadorului spaniei in egipt.
am visat ca toti copiii scolii cantau in gradina, se pregateau de serbare.
pe jos era plin de inghetata yaki si toti au inceput sa linga de pe jos. eu am scos un pistol si i-am omorat pe toti.
inima mea s-a oprit.
visele au continuat.
mi-am dorit brusc sa-mi tai toate responsabilitatile claselor mici de pe agenda si sa iau clasa asta in frau.
ma iubeau si ii iubeam.
imi povesteau liber drama nevoilor lor, iar eu nu-mi dadeam voie sa plang. aveam sa-i salvez.
o sa-mi fac timp in fiecare zi sa le verific visele, sa le deschid inimile.
trecusera vreo 40 de minute cand profesoara lor s-a facut vazuta. era plictisita.
n-am apostrofat-o. nu e in subordinea mea, nu era timp, visul lui gabi imi blocase initiativele.
filmul haosului din gradina se derula viu si greu,
o fetita de a treia imi aduce un colier cu numele meu. mi l-a confectionat acasa, in ziua in care i-am uscat plansul in curtea scolii.
nici nu mai stiu cum o cheama. dana, zice ea. aah dana, mersi mult dana, e minunat.
rade dana cu ochii mici de rusine si cu un aparat dentar stramb.
cand o sa-mi fac timp sa plang pentru visul lu gabi?
Comentarii
Trimiteți un comentariu