maine sunt 47 de grade. sa nu ziceti ca nu v-am spus.
egiptenii o dau cu 53, dar BBC le potoleste entuziasmul si ii invita sa mai scoata 6, ca nu dau din buzunar.
oricum ar fi, e greut, dar asa e viata toata, deci, mergem inainte cu determinare. cam cum mergea asta micu in poza, cand l-am luat azi de la gradi. avea lunch-boxul gol de atata consum, iar in mana stanga niste urechi de iepure presarate cu orez, o minunatie de activitate de care a fost mandru vreo 5 minute bune. a pierdut de bucurie 2 boabe de orez si a cantarit pret de cateva secunde decizia luatului de pe jos, apoi le-a lasat in plata lor, ca toate trec.
l-am dus in restaurantul unde ne place noua sa mancam iar el stia din prima ce vrea, unde ne asezam, cat stam si ce bun e ce mancam. la masa de langa, un american entuziast incerca sa impresioneze o colega de job, mai rezervata ca el, dar vadit interesata de masculinitatea lui.
i-am urmarit o vreme. el vorbea raspicat. toma m-a intrebat what is this? i-am spus sa nu mai arate cu degetul si sa lase oamenii sa se converseze, ca ii spun eu pe parcurs cum evolueaza discutia, ca doar sunt cu ochii pe ei, dar fara sa orientez indexu spre povestea lor vie.
el ii spune: uite, am o intrebare pentru tine, e ca un test, da nu vreau sa te gandesti mult la raspuns, ci sa-mi spui dintr-o bucata, care e cel mai profund moment din viata ta.
ea isi incruciseaza bratele in san, semn de inchidere si povesteste ce-a simtit cand s-a nascut copilul ei si cum s-a definit ea ca femeie, devenind mama.
el o asculta interesat, dar nu-i trebuie raspunsul asta. in povestea care se infiripa intre ei, el n-are nevoie de bagajul asta. ea cred ca e afara din relatia cu tatal copilului, dar copilul e acolo, in viata ei.
ea termina repede cu siropul intregirii fiintei si intreaba, ca intr-un film de-al lui woody allen: what about you?
ii zic lui: nu-i corect, tu esti pregatit deja.
el nu ma aude.
toma intreaba: mami talking man?
zambesc si il las pe chelios sa raspunda. e atat de pregatit sa se destainuie ca nu stie ca eu si toma existam.
zice: o vreme am crezut ca momentul cel mai profund a fost moartea mamei mele.
apoi a venit o relatie de vreo 8 ani cu o femeie. cand am venit in cairo, ea s-a casatorit, la numai 2 zile dupa, fara ca eu sa stiu.
am vazut-o ulterior la un festival, am mers la ea si-am intrebat-o: Daisy?
Iar ea a raspuns: I'm not the Daisy you think I am! si atat.
Intelegi? Dupa 8 ani, atat a putut sa-mi zica.
Auch! zice afro americanca, patrunsa de profunzimea racelii lu Daisy.
Eu zambesc. Toma isi bea limonada. Derulez si eu caseta cu profunzimi. Nasterea n-o socotesc, fiindca am avut 9 luni sa ma pregatesc pentru ea, dar ma loveste un alt moment curat ca lacrima.
Foarte devreme dupa ce l-am cunoscut pe cel care avea sa devina tatalutoma, s-a uitat lunganu asta intr-o seara la mine cum nu se mai uitase nimeni - am mai scris asta.
M-a ravasit. Nimeni nu ma mai provocase asa. Timpul curgea rar si cinstit.
L-am intrebat ce vede.
Mi-a raspuns: o vad pe mama copiilor mei. Traisem ditamai viata si m-a gasit raspunsul asta intr-o nepregatire revelatorie.
Era cea mai vie lectie a vietii de adult, cea mai frumoasa confruntare din univers. L-am crezut. Si azi il mai cred!
Cand s-au ridicat de la masa, le-am multumit pentru momente si m-am scuzat c-am ascultat cu atentie.
El a fost surprins de curajul marturisirii mele, la fel cum l-a surprins si Daisy cand i-a zis-o pe sleau.
Ca sa ii mai evapor din incurcare, i-am spus ca datorita lui am aflat si eu care e cel mai profund moment la care mi-a fugit gandul.
Ce de oameni tomica, ce de viata pe langa noi, ce de rame, ce de pelicule.
Din taxi toma a facut cu mana unui sofer fara dinti, unor musulmance vesele intr-un autobuz murdar, unor motociclisti. Le zicea: Hi people!
Eu il pupam pe capul transpirat de atata iubire de oameni.
Eram mama copilului asta-minune, asa cum prorocise tatalutoma cand povestea noastra abia incepea sa se scrie, fara niciun plan, doar cu incredere.
Comentarii
Trimiteți un comentariu