au venit cum au promis: tataia hapsan, mama ingrijorata si copilul cu grave probleme de integrare sociala.
o familie de libieni cu engleza putina, cu araba diferita de egipteana pe care o vorbesc eu, cu griji multe si cu ditamai speranta.
i-am primit cu zambet larg. micutul a izbucnit in lacrimi, anticipand ca institutia asta o sa-l separe de mami.
incet incet a acceptat sa mearga in gradina, cativa copii libieni l-au incurajat in araba zonei lui de confort.
s-a creat un cuib firesc in care nou-venitul a fost integrat cu usurinta. am fost mandra de copiii mei de gradinita, acomodati deja cu regulile jocului.
am mers sa-l linistesc pe bunicul hapsan.
i-am spus ca socrul meu a trait in libia acum vreo 50 de ani, el m-a intrebat daca mai e in viata, eu i-am spus mandra ca da, el a zis: probabil ne cunoastem. eu am raspuns: si eu cred la fel!
l-am intrebat cine are grija de casa lui in libia acum?
el a raspuns ca il asteapta goala si cuminte, hotii au furat tot deja.
esti fericit in egipt?
multumesc lu dumnezeu! tu esti fericita?
eeei, la fericire se munceste in fiecare zi!
el rade de parca ar vrea sa-mi fie bunic dintr-o data.
ii zic: vezi cum e viata? libia i-a dat o paine lu socra-mio acum 50 de ani si egiptul iti da azi tie una.
el mai rade o data si imi zice: ce dreptate ai!
ma intorc la copilul relaxat de-acum si la mama lui mai putin ingrijorata.
pe baiat il cheam aref aref, un fel de stiu stiu, in romaneste. zic, ce nume predestinat. copilul vrea sa stie!
imi daruieste un fluturas pe care tocmai l-a confectionat cu profesoara de care s-a atasat. il intreb daca pot sa-l pup pe obrazul ud inca de la lacrimile primei noastre intalniri.
ma lasa sa-l pup. plansul e istorie.
mama lui imi multumeste.
ii spun ca totul o sa fie bine. ea zice: ai vazut ce-a plans cand am intrat, exact cum ti-am spus ca o sa faca.
hai ca s-a descurcat, e baiat puternic ii spun. trebuie sa-l tii printre oameni, mai putin play-station si mai multa joaca vie, ok?
ok, promite ea.
zambesc.
isi face curaj si-mi spune: mi-e greu. ma simt singura, ma simt responsabila, ma simt... si ofteaza.
daca te simti singura, te imbratisez. o strang tare la piept.
plange.
reusesc sa nu plang cu ea.
iar daca te simti responsabila, e bine! viata e grea si e bine sa te simti responsabila, dar singura nu esti!
apare mosu hapsan. heei, ce s-a intamplat. ea isi sterge lacrimile: nimic!
totul e in regula tataie! felicitari pentru nepot. l-am acceptat.
e norocos! imi spune tataie.
ea a uitat ca plangea!
baietelul ma imbratiseaza si dispar toti 3 mai impacati decat au venit.
ma simt utila.
sunt chemata la poarta scolii. primesc un pachet din romania. e ca un vis.
mamaie si tataie ti-au trimis o carte tomica. si mie o cafea. uaileu ce de purcei in carte.
incropesc un plic de multumire catre mesagerul cartii, cu un fluturas ca cel confectionat de Aref Aref mai devreme.
si sar din bucurie in bucurie de abia mai apuc sa mananc.
tre sa-l sun pe socra-mio sa-i povestesc despre libia.
tre sa scriu acasa c-a sosit pachetul.
merg la colega mea de birou si-i spun: nermine, suntem norocoase. ne-a incercat viata greu, dar tot nu ca pe altii!
ea ma pupa pe frunte!
Comentarii
Trimiteți un comentariu