Treceți la conținutul principal

sireturi, yoga, somn si tablete

trebuie sa scriu repede repede despre minunile zilei de azi, o zi ca oricare alta, intro tara prea obosita sa-si sarbatoreasca viitorul, copiii.
tara asta traieste, nu masoara, nu cantareste, nu corecteaza, nu trage aer in piept, expira numai.
daca nu m-as agata de blogul asta sa ma mai odihnesc, ar trece toate peste mine ca un tavalug.
un copil de 5 ani si-a mazgalit azi desenul intentionat, ca sa semene cu al colegului sau cu deficiente de invatare. mi s-a oprit inima de admiratie.
pe niste copii de a cincea care umbla mereu cu sireturile descheiate i-am rugat sa se incheie cand vorbesc cu mine.
o profesoara acida a zis: nu-i ruga fiindca nu sunt in stare. au ajuns intr-a cincea si n-au habar sa se incheie la sireturi. copiii s-au frustrat si i-au demonstrat ca pot. i-am invitat atunci in clasele mele de gradinita, sa-i ajute pe copiii de 6 ani sa se deprinda cu indeletnicirea asta, inainte sa mearga in clasa intai.
'workshopul' a fost un succes. delicventii de a cincea s-au prezentat intr-o engleza curata si-au demonstrat responsabilitate.
pe un tata mandru ca fetita lui de 2 ani jumate e foarte priceputa 'pe tableta', l-am certat ca nu stie ce face. si l-am rugat sa -si mai potoleasca avantul digital, pana nu pierde conexiunea reala cu copilul pe care abia l-a dat lumii.
mi-a promis c-o aduce pe mainile mele, iar eu i-am promis droaie de hands-on activities.
le-am rugat pe profesoare sa acceseze un link cu yoga for kids si sa mai potoleasca spiritele navalnice din clasa.
am intrat peste ei tiptil si-am inghetat de emotie.
dupa sesiunea de yoga, profesoara i-a invitat sa se gandeasca la ceva frumos cu ochii inchisi, iar ei au adormit. toti!
i-am fotografiat pe rand si m-am bucurat ca niciodata.
am intrat si peste profa de araba, in care cred mult. isi facea treaba bine, numai ca un baietel de 3 ani adormise cu capul pe masa. pesemne ca se conectase cu cei din clasa vecina, care tocmai experimentasera yoga. l-am pupat pe cap si l-am pus pe saltea. 
am gasit o femeie de serviciu plangand. fetei ei ii scapase telefonul pe jos si s-a spart.
zic mai fata, sunt atatea de plans in viata asta, dar nu un telefon. n-am convins-o. se jelea cu suspine.
i-am dat-o exemplu pe colega ei de mop, care are o fetita cu cocoasa.
zic: asta ce sa mai zica? nu e pacat de alah ca tu sa plangi pentru un telefon, cand ai un copil sanatos acasa? fu-tu-i mama ei de viata cand nu-i intelegem esenta.
tablete pe doua picioare ce-am ajuns!


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarzărul

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la bebe

nedaruri, nelacrimi, necuvinte

toma, mi-e dor de mamaia si tataia de la pucioasa, a oftat tatalutoma aseara. toma a adaugat; mie imi e si mai dor. de unde stii tu cat de mare e dorul meu? pai tu nu incapi in leaganul lu tataia, organizeaza toma emotiile cu precizie in classorul inimii. aoleu baieti, maine e ziua lu tataie. hai sa ne strecuram intr-un filmulet si sa-i cantam cu intonatie. aoleu si tot maine vine mos nicolae. adicaa, ar fi venit. care mos? oof, nicolae toma, e un mos care vine in romania si aduce niste surprize in ghete. si uite cum esti pui de roman si tu, meritai acolo o maslina ceva. tatalutoma se scuza abil: oof, mereu imi amintesti prea tarziu. la fel cum ai facut cu martisorul. de unde sa stiu eu delicatesele astea? n-am timp de procese de constiinta. imi intorc practicalitatea pe toate partile si conchid: poate peste noapte mos nicolae, dupa ce va fi terminat cu copiii din romania, vine si la noi sa ia orezul cu lapte din frigider si sa-l puna frumos cu caserola cu tot la tine in ghet