trebuie sa scriu repede repede despre minunile zilei de azi, o zi ca oricare alta, intro tara prea obosita sa-si sarbatoreasca viitorul, copiii.
tara asta traieste, nu masoara, nu cantareste, nu corecteaza, nu trage aer in piept, expira numai.
daca nu m-as agata de blogul asta sa ma mai odihnesc, ar trece toate peste mine ca un tavalug.
un copil de 5 ani si-a mazgalit azi desenul intentionat, ca sa semene cu al colegului sau cu deficiente de invatare. mi s-a oprit inima de admiratie.
pe niste copii de a cincea care umbla mereu cu sireturile descheiate i-am rugat sa se incheie cand vorbesc cu mine.
o profesoara acida a zis: nu-i ruga fiindca nu sunt in stare. au ajuns intr-a cincea si n-au habar sa se incheie la sireturi. copiii s-au frustrat si i-au demonstrat ca pot. i-am invitat atunci in clasele mele de gradinita, sa-i ajute pe copiii de 6 ani sa se deprinda cu indeletnicirea asta, inainte sa mearga in clasa intai.
'workshopul' a fost un succes. delicventii de a cincea s-au prezentat intr-o engleza curata si-au demonstrat responsabilitate.
pe un tata mandru ca fetita lui de 2 ani jumate e foarte priceputa 'pe tableta', l-am certat ca nu stie ce face. si l-am rugat sa -si mai potoleasca avantul digital, pana nu pierde conexiunea reala cu copilul pe care abia l-a dat lumii.
mi-a promis c-o aduce pe mainile mele, iar eu i-am promis droaie de hands-on activities.
le-am rugat pe profesoare sa acceseze un link cu yoga for kids si sa mai potoleasca spiritele navalnice din clasa.
am intrat peste ei tiptil si-am inghetat de emotie.
dupa sesiunea de yoga, profesoara i-a invitat sa se gandeasca la ceva frumos cu ochii inchisi, iar ei au adormit. toti!
i-am fotografiat pe rand si m-am bucurat ca niciodata.
am intrat si peste profa de araba, in care cred mult. isi facea treaba bine, numai ca un baietel de 3 ani adormise cu capul pe masa. pesemne ca se conectase cu cei din clasa vecina, care tocmai experimentasera yoga. l-am pupat pe cap si l-am pus pe saltea.
am gasit o femeie de serviciu plangand. fetei ei ii scapase telefonul pe jos si s-a spart.
zic mai fata, sunt atatea de plans in viata asta, dar nu un telefon. n-am convins-o. se jelea cu suspine.
i-am dat-o exemplu pe colega ei de mop, care are o fetita cu cocoasa.
zic: asta ce sa mai zica? nu e pacat de alah ca tu sa plangi pentru un telefon, cand ai un copil sanatos acasa? fu-tu-i mama ei de viata cand nu-i intelegem esenta.
tablete pe doua picioare ce-am ajuns!
Comentarii
Trimiteți un comentariu