hai sa mai scriu o poveste despre mers inainte. incep sa inteleg ca teama mea cea mare e ca raman povestile lumii neauzite, daca nu-mi fac timp in vacarmul zilelor, sa le scriu.
vine azi o femeie din libia, sa-si inscrie copilul la scoala mea. ma rog nu a mea, nu a lu mama, dar asa cu drag imi fac treaba, ca parca e parte din mine toata mascarada.
femeia e foarte frumoasa si trista sub o masca senina.
o intreb daca vorbeste egleza, se scuza. ii promit eu niste araba, dar nu multa.
cum e libia azi?
libia nu prea mai E, raspunde ea resemnata.
sa-i mai inmoi nefericirea, ii spun ca sotul meu s-a nascut in libia, dar ca e ruso-egiptean. rade cu dintii ei frumosi.
ii mai spun ca e foarte frumoasa si ca i se vede inima cand rade. complimentul asta o relaxeaza de tot.
copilul ei e foarte atasat de ea, zice ea ingrijorator. copilul e acasa, deci nu pot sa ma pronunt.
l-a pierdut pe tatal lui cand era inca in burta la mami.
aoleu, imi pare rau pentru pierderea voastra. cum s-a intamplat? scormon eu in durerea ei, ca o boala.
un sniper l-a impuscat in inima. era un business man mergand in treaba lui intr-o zi sangeroasa pentru libia.
imi pare rau, ii spun eu sincer, desi cine mai sta sa masoare sinceritatea unei astfel de afirmatii, ca raspuns la o asemenea marturisire?
ea ma linisteste: nu mai conteaza!
cum sa nu mai conteze? intreb eu fara sa intreb.
apare un batran cu mana ferma, tatal mortului, ca sa ma exprim plastic.
ea mi-l prezinta ca pe bunicul viitorului meu student, iar eu sunt mandra sa-l cunosc.
el e puternic, vorbeste mult, engleza lui e mai buna decat a ei, ii spun si lui ca sotul meu s-a nascut in libia. foarte bine, zice el, satul de libia cred.
sau cine sunt eu sa stiu asa devreme de ce i s-a luat lui?
ea e rusinata de taria cu care el ii acopera vorbele.
stabilim un interviu maine dimineata cu ei doi si 'studentul'. el iese din birou, hotarat cum a venit.
ea imi multumeste pioasa si vrea sa mai stie daca mai sunt alti copii din libia in scoala.
batranul se intoarce si striga catre ea: hai mai fata! ea se face gata de plecare, dar el se gandeste ca n-ar fi rau sa-i dau nr meu de tel. cand sa-i dau o carte de vizita, vars o sticla de apa pe birou.
aoleu, nora frumoasa da sa ma ajute, mosu ignora incidentul. absorb apa cu un pachet de servetele, golesc biroul, fac rost de cartea de vizita.
o intreb pe ea in soapta: asta e tatal tau sau ...
nu nu, e tatal sotului meu, raspunde ea pe furis.
mosul intreaba tare: what about transportation?
avem avem, autobuze de oriunde pana oriunde.
el vrea mai multe detalii si le cere cu voce de radio.
bre, lasa-ma sa strang apa asta si ne vedem maine. hai ca e ca si rezolvata.
ea zambeste. ii place spiritul meu. si-apoi nimeni nu-l confrunta pe socrul ei, inteleg eu din limbajul trupurilor lor.
ne vedem maine, adaug.
trece un minut si ma trezesc cu ea strangandu-mi mana. imi mai multumeste o data.
fugi, ii zic, ca se intoarce mosu si cine stie ce mai vars.
ma intorc la ale mele cu o viteza pe care numai in tara asta as fi dobandit-o.
mis corina, nu plecam si noi mai devreme azi? ma intreaba profesoarele obosite de-atata an scolar.
nu stiu fetelor, mai mimati si voi entuziasmul o vreme. am o drama de digerat, nu v-o mai spun ca sa va scutesc.
imi spun insa in gand: traiesc intr-o tara militara. nimeni n-o sa ne atace prea curand, fiindca armata egiptului e imensa, (voba lu lapusneanu, nu mai zic, ca mi-e rusine). americanii s-au dus acasa, putin a venit la misto, a batut doua palme, europa cileste urechile, dar una peste alta, stam la caldurica.
cu toate astea, tragem foloase de pe urma razboaielor tarilor arabe, intrucat le primim copiii fara parinti cu bratele deschise la noi in batatura. ii scolarizam, le dam o sansa, vai de integritatea fiintei noastre morale.
imi scriu in agenda: maine dimineata interviu cu o mama frumoasa, un copil ravasit emotional si un mos hapsan.
o sa fie bine!
Comentarii
Trimiteți un comentariu