mi-am deblocat chakra intuitiva, deschizandu-mi ochiul imaginar dintre ochi si frecand acolo bine bine c-o pleasca de violet, tot ireal si violetul, dar a functionat, ca uite, respir mai lung.
am dat o fuga si prin miile de poze de pe facebook si mi-am vazut viata ultimilor 7 ani, cu drumuri, proiecte, oameni, vinuri, copii, oceane si deserturi.
mi-am notat in agenda cu promisiuni, sa scriu zilnic un mail cat de mic acasa si sa-mi verific saptamanal cate o prietena a universului.
ele isi duc greul frumos in sua, mexic, germania, italia, franta, lituania, liban, romania. numai firul inimii ne leaga, dar ce ghem misto adun cand torc lâna sufletelor.
am aflat azi cum un tata de copil in scaun cu rotile, pe care il cunosc, refuza sa-i cumpere copilului telefon, ca si asa nu mai are mult de trait si nu se merita investitia.
responsabila pentru gena aducatoare de handicap, e mama copilului, o martira care se usuca de vina, pe picioare, impingand la scaunul scump, prea scump, cu rotile.
puteam sa il injur in gand pe tatal inuman, dar ce stiu eu despre ce simte el?
ce stiu eu despre drama lui care l-a curatat de frumusetea din inima?
cu ce ma ajuta pe mine sa pun ocara peste sentinta lui?
si daca stau de partea mamei planse, devin dreapta? merg in rai?
eu mereu am fost anti-gadgeturi date cu usurinta minorilor, dar uite ca la minorii cu handicap nu ma gandisem.
vai de oamenii tristi ai pamantului si vai de noi care ne vaitam una doua.
vai de plictiseala cu care ne umblam sictirul printre dramele cu adevarat drame.
am incheiat si cartea-confesiune, a mamei unui adolescent arestat pentru consum si trafic de droguri, talharie si tot ce vine la pachet cu slabiciunea asta in care scapi din neatentie, din nedeschis sufletul la timp, din neumeri de plans pe.
mi se aglomerasera nodurile in gat dand paginile. nu reuseam sa plang. dar stiam ca odata inchisa cartea asta, nu ma mai intorc la ea. deci e de datoria mea de om, de mama, de inima, de gand, s-o termin. s-o duc mai departe in constiinta, in griji, in imbratisari, in iertare, in toleranta.
stati intuitivi! vaitati-va mai rar!
am dat o fuga si prin miile de poze de pe facebook si mi-am vazut viata ultimilor 7 ani, cu drumuri, proiecte, oameni, vinuri, copii, oceane si deserturi.
mi-am notat in agenda cu promisiuni, sa scriu zilnic un mail cat de mic acasa si sa-mi verific saptamanal cate o prietena a universului.
ele isi duc greul frumos in sua, mexic, germania, italia, franta, lituania, liban, romania. numai firul inimii ne leaga, dar ce ghem misto adun cand torc lâna sufletelor.
am aflat azi cum un tata de copil in scaun cu rotile, pe care il cunosc, refuza sa-i cumpere copilului telefon, ca si asa nu mai are mult de trait si nu se merita investitia.
responsabila pentru gena aducatoare de handicap, e mama copilului, o martira care se usuca de vina, pe picioare, impingand la scaunul scump, prea scump, cu rotile.
puteam sa il injur in gand pe tatal inuman, dar ce stiu eu despre ce simte el?
ce stiu eu despre drama lui care l-a curatat de frumusetea din inima?
cu ce ma ajuta pe mine sa pun ocara peste sentinta lui?
si daca stau de partea mamei planse, devin dreapta? merg in rai?
eu mereu am fost anti-gadgeturi date cu usurinta minorilor, dar uite ca la minorii cu handicap nu ma gandisem.
vai de oamenii tristi ai pamantului si vai de noi care ne vaitam una doua.
vai de plictiseala cu care ne umblam sictirul printre dramele cu adevarat drame.
am incheiat si cartea-confesiune, a mamei unui adolescent arestat pentru consum si trafic de droguri, talharie si tot ce vine la pachet cu slabiciunea asta in care scapi din neatentie, din nedeschis sufletul la timp, din neumeri de plans pe.
mi se aglomerasera nodurile in gat dand paginile. nu reuseam sa plang. dar stiam ca odata inchisa cartea asta, nu ma mai intorc la ea. deci e de datoria mea de om, de mama, de inima, de gand, s-o termin. s-o duc mai departe in constiinta, in griji, in imbratisari, in iertare, in toleranta.
stati intuitivi! vaitati-va mai rar!
Buna Cori,
RăspundețiȘtergereDespre ce carte este vorba?
Multumesc,
Madalina