ne-am mutat intr-un cartier rupt al cairoului, din nevoia de a fi mai aproape de job, iar in weekenduri, mai aproape de parcul elvetian despre care am mai povestit.
in parcul asta ma intalnesc cu toate suratele universului si povestim diversitati, in timp ce copiii nostri se dau in leagan, se stropesc cu apa si fac mancare din frunze.
glumim despre autenticitati neconstientizate, depresii nebanuite, limitari guvernamentale.
o italianca practica si-a cumparat o masina de cusut tapanoasa, deci toate tivurile mele descusute au de acum salvare.
o japoneza inimoasa scoate o punga de chipsuri de broccolli, cumparata in germania, productie thailandeza, consum italo-danubiano-pontic, la cairo.
citesc pe punga: broccolli, sare si ulei vegetal. cum ma? chiar sa fie posibil sa mancam curat, sanatos, crocant si sa ne si placa? si cu mancatul local cum ramane? cine videaza gradinile lumii si le vinde la sectia bio, in lanturile de hypermarketuri prevazute cu aere conditionate cu senzor de griji de parenting?
plecam din parc si la cererea implorativa a lu toma, luam un tuk tuk si-l rugam pe antonio banderas soferul sa ne duca usurel, ca strada are gropi, iar el numa 3 roti.
ajungem acasa teferi, iar eu marchez in agenda inimii un vis implinit pe bune. un parc fara fite, un copil liber si un ride aventuros cu tuk tuk ul, pana acasa.
e tot ce ti-ai putea dori intr-o sambata calda- ca urarile de bine pe care le trimiteam de la eforie sud, catre mamaia de la glodeni, in vacantele comuniste de vara.
acasa bem un tulburel extrem de prietenos, iar visul asta, al facutului de vin acasa, si-l trece tatalutoma in agenda lui.
i-oi face face maine un tiramissu-surpriza si-om sarbatori ziua lui in sanul discret al familiei, si-om mai visa la cine stie ce nimicuri.
ma intreaba toma: is there anyone in pretend danger? because i can pretend to solve the case.
si cu ocazia asta literalmente marchez un alt vis implinit: acela al unui copil contribuabil la binele planetei.
in parcul asta ma intalnesc cu toate suratele universului si povestim diversitati, in timp ce copiii nostri se dau in leagan, se stropesc cu apa si fac mancare din frunze.
glumim despre autenticitati neconstientizate, depresii nebanuite, limitari guvernamentale.
o italianca practica si-a cumparat o masina de cusut tapanoasa, deci toate tivurile mele descusute au de acum salvare.
o japoneza inimoasa scoate o punga de chipsuri de broccolli, cumparata in germania, productie thailandeza, consum italo-danubiano-pontic, la cairo.
citesc pe punga: broccolli, sare si ulei vegetal. cum ma? chiar sa fie posibil sa mancam curat, sanatos, crocant si sa ne si placa? si cu mancatul local cum ramane? cine videaza gradinile lumii si le vinde la sectia bio, in lanturile de hypermarketuri prevazute cu aere conditionate cu senzor de griji de parenting?
plecam din parc si la cererea implorativa a lu toma, luam un tuk tuk si-l rugam pe antonio banderas soferul sa ne duca usurel, ca strada are gropi, iar el numa 3 roti.
ajungem acasa teferi, iar eu marchez in agenda inimii un vis implinit pe bune. un parc fara fite, un copil liber si un ride aventuros cu tuk tuk ul, pana acasa.
e tot ce ti-ai putea dori intr-o sambata calda- ca urarile de bine pe care le trimiteam de la eforie sud, catre mamaia de la glodeni, in vacantele comuniste de vara.
acasa bem un tulburel extrem de prietenos, iar visul asta, al facutului de vin acasa, si-l trece tatalutoma in agenda lui.
i-oi face face maine un tiramissu-surpriza si-om sarbatori ziua lui in sanul discret al familiei, si-om mai visa la cine stie ce nimicuri.
ma intreaba toma: is there anyone in pretend danger? because i can pretend to solve the case.
si cu ocazia asta literalmente marchez un alt vis implinit: acela al unui copil contribuabil la binele planetei.
,,La multi ani !"si multe vise implinite .
RăspundețiȘtergere