Treceți la conținutul principal

viata luata pe vise mici, de-a-mplinitelea

ne-am mutat intr-un cartier rupt al cairoului, din nevoia de a fi mai aproape de job, iar in weekenduri, mai aproape de parcul elvetian despre care am mai povestit.
in parcul asta ma intalnesc cu toate suratele universului si povestim diversitati, in timp ce copiii nostri se dau in leagan, se stropesc cu apa si fac mancare din frunze.
glumim despre autenticitati neconstientizate, depresii nebanuite, limitari guvernamentale.
o italianca practica si-a cumparat o masina de cusut tapanoasa, deci toate tivurile mele descusute au de acum salvare.
o japoneza inimoasa scoate o punga de chipsuri de broccolli, cumparata in germania, productie thailandeza, consum italo-danubiano-pontic, la cairo.
citesc pe punga: broccolli, sare si ulei vegetal. cum ma? chiar sa fie posibil sa mancam curat, sanatos, crocant si sa ne si placa? si cu mancatul local cum ramane? cine videaza gradinile lumii si le vinde la sectia bio, in lanturile de hypermarketuri prevazute cu aere conditionate cu senzor de griji de parenting?
plecam din parc si la cererea implorativa a lu toma, luam un tuk tuk si-l rugam pe antonio banderas soferul sa ne duca usurel, ca strada are gropi, iar el numa 3 roti.
ajungem acasa teferi, iar eu marchez in agenda inimii un vis implinit pe bune. un parc fara fite, un copil liber si un ride aventuros cu tuk tuk ul, pana acasa.
e tot ce ti-ai putea dori intr-o sambata calda- ca urarile de bine pe care le trimiteam de la eforie sud, catre mamaia de la glodeni, in vacantele comuniste de vara.
acasa bem un tulburel extrem de prietenos, iar visul asta, al facutului de vin acasa, si-l trece tatalutoma in agenda lui.
i-oi face face maine un tiramissu-surpriza si-om sarbatori ziua lui in sanul discret al familiei, si-om mai visa la cine stie ce nimicuri.
ma intreaba toma: is there anyone in pretend danger? because i can pretend to solve the case.
si cu ocazia asta literalmente marchez un alt vis implinit: acela al unui copil contribuabil la binele planetei.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarzărul

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la bebe

nedaruri, nelacrimi, necuvinte

toma, mi-e dor de mamaia si tataia de la pucioasa, a oftat tatalutoma aseara. toma a adaugat; mie imi e si mai dor. de unde stii tu cat de mare e dorul meu? pai tu nu incapi in leaganul lu tataia, organizeaza toma emotiile cu precizie in classorul inimii. aoleu baieti, maine e ziua lu tataie. hai sa ne strecuram intr-un filmulet si sa-i cantam cu intonatie. aoleu si tot maine vine mos nicolae. adicaa, ar fi venit. care mos? oof, nicolae toma, e un mos care vine in romania si aduce niste surprize in ghete. si uite cum esti pui de roman si tu, meritai acolo o maslina ceva. tatalutoma se scuza abil: oof, mereu imi amintesti prea tarziu. la fel cum ai facut cu martisorul. de unde sa stiu eu delicatesele astea? n-am timp de procese de constiinta. imi intorc practicalitatea pe toate partile si conchid: poate peste noapte mos nicolae, dupa ce va fi terminat cu copiii din romania, vine si la noi sa ia orezul cu lapte din frigider si sa-l puna frumos cu caserola cu tot la tine in ghet