nu va tin mult in seara asta. doar cat sa va spun ca tomica sta singur in picioare, nu mult, cateva secunde, iar cand pica ne invita sa-l aplaudam, sa nu ne concentram pe esec ci sa apreciem reusita de imediat mai devreme.
palavrageste apasat, cu o mana in sus si cu aratatorul pregatit sa decida, sa nomineze, sa rezolve, sa ia atitudine.
mananca peste zi cam asa: 3 lingurite de fasole batuta, 1 castravete, un biscuite de orez expandat, vreo 10 lingurite de crema de rosii cu quinoa, busuioc si usturoi, jumatate de cartof dulce copt, cumparat din strada de la un nene cu cuptor ambulant, jumatate de porumb copt luat tot din strada de la alt nene cu gratar ambulant, o mana de alune maruntite de mami si lapte cand si cand, la adormiri si treziri.
frunzareste carti, da pagini, imi pune in brate cartea mea preferata si-o citesc cat sa-si vada el de lecturile lui. nu-i trebuie povestea mea, dar nici fara ea nu poate. cand se plictiseste in casa ma trage de picior catre chei, si le insuseste, apoi tinteste usa si-am iesit. nu merge altfel. isi scoate pantofii din picioare si se straduieste sa si-i puna singur. il iubesc pentru toata stradania si mi se rupe sufletul pentru nereusita lui, perfecta in grafic de altfel. imi ia forfecuta din mana si si-ar taia singur unghiile. se supara ca nu se pricepe si eu nu stiu cum sa-i dau rabdare. fericirea din ochii lui atunci cand poseda un lucru de oameni mari, n-are margini. i se fac ochii maari ca 2 masline bune (poate ca de-aia lacrimile sunt sarate, de la maslinele din ochi) si rade in coltul gurii a surpriza, mandrie, posesie, control si-or mai fi substantive marete daca n-as fi atat de obosita.
daca are in mana o mingie o da pe rand la toti oamenii din preajma lui, nimeni nu scapa nejucat. mancarea de la el din mana merge si ea catre toate gurile din jur, manca-l-as io de generos, bucatica din tatalutoma la mamalutoma in brate.
iar dincolo de toate detaliile astea, murdareste tricouri, juleste pantaloni, isi incalceste buclele, se inegreste sub unghii, ii scapa porumbul pe jos, il culege si se reimprieteneste cu el. cand vrea apa, merge la geanta mea, isi scoate sticla si mi-o pune in mana. o deschid si il adap. apoi se intoarce la mestereala lui de om mic, dar ce mai om!!
poate nu va spun noutati, poate dormeati mai bine fara randurile astea, dar eu trebuie sa le insir. trebuie sa-mi reamintesc la fiecare sfarsit de zi bucuria simpla, sanatatea din obrajorii lui, stralucirea maslinelor, scofalceala limbii in fel de fel de sunete scoase cu patos, pacea care se asterne peste pat, peste camera, peste cine sunt, atunci cand adoarme. odata facut inventarul asta banal al linguritelor de supa, al cartilor parcurse, al pasilor din gradina, al giugiulelilor spontane, stiu ca iar am facut o treaba buna, bat palma cu sinele meu si-mi dau voie sa merg la culcare. noapte impacata si voua!
Draga mamalutoma,
RăspundețiȘtergereEzit...oftez...lmi sprijin fruntea in palma. Ma gandesc ca mi se sifoneaza bretonul...ma gandesc la...diacritice. my back hurts soo bad. Imagineaza-ti asta pentru mine: e dupa-amiaza, sunt in pauza de masa...se aude muzica de undeva si miroase a supa. Suntem in Europa si lumea e in siguranta. Sigura, adica. Safe
Nu te cunosc, draga mamalutoma. Desi am fost colege de liceu. Cred ca...exista 99,99 (in perioada)% sanse sa nu ai habar de existenta mea. Asta e bine:-)
Dar eu te-am remarcat in liceu. Eram in clasa a -9-a si era balul bobocilor. Si dansai foarte foarte bine. You stole the show
Iti scriu ca sa iti spun ca m-ai atins. Prima data cand m-am impiedicat (o fi cuvantul bun?) de blog-ul tau a fost...A fost asa: nu reuseam sa acomodez cu imaginea pe care o pastram despre tine din liceu cu mamaluitoma. Starea asta de perplexitate nu m-a parasit pe parcursul acelei zile. Nu e misterios? Cum ramai uneori fixat intamplator pe o retina oarecare fara sa ajungi sa stii vreodata despre asta? Acum stii:-) Si asta,cred,e bine.
Iti scriu pentru ca...habar n-am. Citesc din cand in cand ce scrii si ma gandesc ca viata ta e semnificativa. Are sens. Poate ca sa povestesti despre zile ajuta. Poate ca viata e o descriere personala a lumii si sa povestesti inseamna sa atasezi sensuri la experiente.
Te admir. De aici, de foarte departe de unde zilele se amesteca intr-o pacla nediferentiata. Mai ai rabdare putin cu mine? Ma ridic dimineata din pat, fumez o tigara in drum spre birou (ma ameteste)....aerul e rece acum si miroase a frunze umede. E umed aici unde sunt. Beau o cafea ...i get on with the day. Duc o existenta suprasaturata material. Sunt singura intr-un fel pe care nu l-am anticipat niciodata.
Din acest loc (din viata si din lume), te admir. Ma uit la tine de pe margine si zambesc.
Draga mamalutoma (a treia oara deja...), sa te citesc ma emotioneaza si ma face sa imi pun intrebari. Ma ridica putin. Nu dureaza mult pana sa fiu aspirata inapoi de nimicuri supradimensionate. Atata cat dureaza insa, ridicarea asta durerosa, face ziua mai putin lipsita de sens. E enorm si sunt recunoscatoare pentru aceasta gratie.
Cred ca esti un om frumos. Cred ca ti s-a mai spus. Trebuie sa ti se mai fi spus...
Of! Nu seamana cu nimic mesajul acesta si nu reusesc sa pun in eltot ce imi trece prin minte...sau imi trecea inainte sa incep sa scriu.
Cred ca voiam doar sa ai reprezentarea asta: ca poti atinge oameni a caror existenta ti-e in intregime straina....Daca sperai asta, iata, o confirmare scurta:-)
Multumesc
multumesc si eu ca mi-ai scris. m-a magulit cursivitatea elevata a gandului, acuratetea amintirilor, confesiunea admirativa. trebuie ca esti un suflet frumos si tu. cand o sa se faca toma mare, o sa-i citesc randurile tale.. le merita
Ștergere