Treceți la conținutul principal

smartbus si-un apus

am primit de la irlandeza mea de suflet nu doar un prosecco fin ci si un calendar cu capre care se cocoata in copaci. o incantare.
l-am aninat deasupra chiuvetei de la bucatarie, sa mai schimb un gand cu suratele in timp ce spal vasele.
capra de la ianuarie chiar imi seamana. uscata, dar zvelta, toata un zambet, toata o cautare. nu ma scapa din priviri pana nu termin de lincaghit- vorba lu taicamio- toate farfuriile. ma anunta vigilenta ca pe 16 ianuarie avem full moon. zic bravo spilcuito, chiar sa stii ca n-am prea inchis ochii azi-noapte. 
am tot pritocit ganduri de educatoare proaspata, mi-am facut planul activitatilor. imi place sensul asta nou, responsabilitatea asta colorata.
si-mi mai plac plimbarile de la ora 4, cu toma- chinga-mi in jurul braului. ma intreb de cate ori sa-l pup sa compensez dorul de peste zi. imi zice sa nu ma mai gandesc la asta, ca nu exista raspuns. ne suna tatalutoma. raportez emotiile zilei. e mandru de noi. i-l dau si pe turturel care zice: da!.. apoi tati mai intreaba ceva, iar toma ofteaza. raportez suspinul si primesc suspin si din partea cealalta. suntem bine.
hopaa, un smartbus care deserveste cairo-ul de vreo luna incoace, cu wi-fi la bord, ne face cu ochiul. san'fatima? intreb, aiua! mi se raspunde.. si urcam.
tomica te poti uita la filmul asta artistic cat ma conectez si eu la net.
calatoria decurge civilizat si straniu. toma infuleca 2 banane sa se asigure ca nu visam. ne dam jos la destinatie, multumim si ni se raspunde: anytime. 
toma cere porumb copt si se face voia sa.
apoi mai vrea o lipie si-o procuram si pe aia, calda.
si ne plimbam incet, mancand paine. din loc in loc dam peste niste guri de canal mici si patrate, cat sa urce pe ele 2 pantofiori marimea 21 si sa stea acolo 2 secunde, stapanind lumea, apoi sa se dea jos, sa muste din paine, ca sa se urce pe urmatorul. cine a comandat patratelele astea pe calapodul lu turturel?
plimbarile cu un copil te invita sa te uiti des la cer. sa stai si tu cu capul in sus asa cum sta el tot timpul, sa te simti si tu mic, sa tintesti apusul printre ramuri, sa te minunezi de pusderia de nori dezlanati. 
e weekend. ce de timp avem tomica. poate bem bere diseara.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarz...

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la ...

poveste cu buburuze și super lună

Încep o serie de povești mici despre viețuitoarele la al căror ritm m-am racordat în izolarea asta complicat de benefică în restricțiile ei. Acum vreo lună vorbeam cu găinile, cu Lăbuș, cu vrăbiuțele. Încet încet m-am orientat către albine, râme, melci, țânțari, gândaci. E o lecție bună atunci când nu poți îmbrățișa oameni. Înveți astfel că tu cu intențiile, convingerile, așteptările, nemulțumirile tale ești doar o părticică din ecosistemul obosit de atâta antropizare, dar care își vede de treabă cu  mecanica fascinantă a firescului. În fine, gata cu pledoaria, că trece super luna plină până termin eu povestea. Se făcea că plantasem busuioc în solar, răsăriseră minunățiile, le transplantasem din tăvițe de răsaduri în ghivece mai mici sau mai mari. Într-o ladă mai mare cu plante aromatice am găsit într-o zi o buburuză pe care am și făcut-o celebră pe Facebook pentru cât de curate și viguroase erau plantele din grija ei. Azi am găsit 2 ghivece cu frunzulițe de busuioc ronțăite d...