fara TV

nu avem TV acasa.

mereu am visat la un astfel de lux, iar tatalutoma s-a dovedit un om atat de simplu incat sa-mi implineasca visul asta complex.

creste toma senin jucandu-se cu pietre, cu capace de plastic, cu lemne. rasfoieste carti primite de la fel de fel de suflete generoase, reumple de sens jucarii vechi, de care s-or fi plictisit alte minuni de copii inaintea lui. 

am descoperit pe net niste desene animate de prin 2002, moi si cuminti: 'pingu'. au o grafica intentionat-saraca, dar sunt pline de emotie. personajele vorbesc intr-o limba a nimanui, asfel ca toma nu se simte singur.

apoi mai e un cantecel de care s-a indragostit pe youtube si din cand in cand i-l pun sa se topeasca de bucurie aplaudand si fredonand. dar la fel de bun ca ala n-am mai gasit alte clipuri, deci nu fac compromisuri, doar de dragul unei lalaieli pe fundal. poate sunt cam stricta.

avem o lista de filme bunute pe care mi le-a trimis dragu de frati-mio si din cand in cand mai scoatem cate unul pe tarla si il vizionam toti 3.

toma chiuie anticipativ.

se aseaza intre noi, confirma miracolul cand cu unul cand cu celalalt si apoi nu-si mai dezlipeste ochii pana spre finalul filmului. daca oboseste, trage pe stanga, dar de cale mai multe ori la un punct la care intriga s-a cam epuizat, iar scenele se mai lungesc un pic spre umplerea celor 91 de minute impuse de industria vizualului.

oricum, nu ca e al meu, dar nu stiu sa fi auzit de un alt copil in jurul varstei de 1 an, in stare sa urmareasca un film de oameni mari pana la capat.

spun de oameni mari fara aluzii ieftine, ci sugerand ca nu e vorba de vreun film de animatie nascocit sa tintuiasca mogaldetele pe canapea, ci asa de o poveste usurica de viata, cu ras si cu plans, cu intrigi, cu neputinte, cu niste oameni care se pupa, cu masini gonind fuga fuga spre fel de fel de treburi, fara culori stridente, fara contraste intentionat amplificate.

extazul lu toma se manifesta in momente cheie, semn ca nu se uita ca prostu, ci ca a prins pilda pe care regizoru si-a dorit din toata inima sa ne-o transmita. din cand in cand ma intreaba pe limba lui cate ceva si eu zic: da mami, doamna e mandra, dar o doare, sa stii. sau da mami, el i-a zis asa s-o supere, dar stie si el ca nu asta simtea. uneori mai facem asa, ranim ca sa nu mai suferim singuri. e tot o forma de altruism.

imi place putinatatea asta pe care o dedicam tehnologiei. simt casa mai plina de adevar, asa alandala cum s-o prezenta ea la fiecare final de zi. si sunt mandra ca atunci cand ne uitam la cate ceva, suntem toti 3 acolo. sensul se muta de la unul la altul, lectia o primim impreuna, vina - atunci cand se strecoara- se dizolva mai firesc.

nu stiu ce surprize a mai nascocit indurstria alimentara, gatesc in ignoranta mea legumele pe care le gasesc pe tarabele din piata. nu stiu ce sampon a mai aparut si daca e in stare sa faca bucle din parul meu lins, eu ma spal cu un fel de sapun de casa. apoi politica o face tatalutoma cu insufletitii lui, deci ce mi-ar spune televizorul ar fi tardiv si voalat.

in egipt nu mai stiu oameni fara TV. poate prin parti mai civilizate s-or mai gasi nebuni ca noi. nu invit pe nimeni sa incerce, nu ma dau mare, va spun doar cum stau lucrurile in bucatica mea de univers.