Treceți la conținutul principal

de la capat

am facut un ceai de anason, mi-am uns nasul cu ulei de patrunjel si-am taiat o ceapa pe dindoua, depunand elegant jumatatile una la capul lui tomica dormind si una la capul meu scriind. fie ca aceste odorizante miraculoase sa suga toate bacteriile care ne-au ingenunchiat sprinteneala ultimelor zile.
copacul de iasomie din fata casei s-a despuiat de tot. o ia de la capat. il inteleg.
la lectia asta mereu am luat 10, fie ca era randul meu la ascultat, fie ca trebuia sa improvizez.
gradinitele pe care le-am vizitat cu cateva saptamani in urma au inceput sa sune. ca sa vedeti doamna corina ca ati lasat un CV la noi si ca arata frumos.
ma dau si eu mare si le raspund ca va trebui sa-mi verific agenda intrucat am mai multe oferte in momentul de fata, dar ca o sa revin cu un telefon.
am inceput sa miros abordarile, sa prevad simbriile, sa trec peste cordialitati, sa cantaresc oferta si sa ma dumiresc repejor. una dintre gradinite insa, cea de la care aveam cele mai entuziaste asteptari, ma vrea pentru o pozitie executiva. salariul nu e mare, dar e decent. dublul rusinii. toma e inclus si el in aventura. 
[s-a uitat in ochii mei dupa ce am inchis telefonul si mi-a zambit cu sarm de om mare. zic: da ma, am zis da, ce sa mai.. cred ca o sa fie mai bine si de tine ca la gradinita asta prea nu aveati de niciunele in clasa. cat sa te holbezi la celialti bebelusi fara o carte, fara o muzica, fara jucarii?
ma intreaba: si io pe d-a moaca? pai da cum ma? pe bani? ar trebui sa le tai bilete la poarta sa te gadile. 
sa ma gaaadilee? 
nu ma, ma hazardam si io. vezi ca ma pun astia ca un fel de directoare, ai si tu grija cum faci caca, adunat asa in scutec.. sa nu ne facem de ras. 
da ma, pai te-am incurcat io vreodata? da lapte o sa imi mai dai? 
dau dau, ca n-oi seca de atata directorat, pleznimi-ar sacoul de bunastare]
acum ca gluma a fost râsa, inima doare deja pentru cei 7 copii cu care mi-am petrecut ultimele 2 saptamani. si pentru parintii lor, fata de care m-am angajat la un drum nedrept de scurt. dar nu plang. nici copacul de iasomie nu plange.

am mai inchis relatii, mi-am mai luat la revederi dureroase.
conducerea actualei gradinite s-ar putea sa aleaga sa nu ma plateasca fiindca mai rau i-am incurcat. sunt gata sa beau si pentru nereusita asta. s-or aranja in curand platile si pe strada meritelor mele. 
am timp intre demisie si reangajare sa vindec laringita si sa vizitez o prietena. apoi cu glas nou, cu incredere si cu toma de mana, sa las primavara sa-mi intre in piept.

Comentarii

  1. felicitari din inima! bunastarea sa curga ca laptele si mierea :). Esential e sa fiti amandoi/amantrei sanatosi, restul dupa cum vezi, vine de la sine :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Sa fie intr-un ceas bun! Si cu succes! :)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarz...

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la ...

poveste cu buburuze și super lună

Încep o serie de povești mici despre viețuitoarele la al căror ritm m-am racordat în izolarea asta complicat de benefică în restricțiile ei. Acum vreo lună vorbeam cu găinile, cu Lăbuș, cu vrăbiuțele. Încet încet m-am orientat către albine, râme, melci, țânțari, gândaci. E o lecție bună atunci când nu poți îmbrățișa oameni. Înveți astfel că tu cu intențiile, convingerile, așteptările, nemulțumirile tale ești doar o părticică din ecosistemul obosit de atâta antropizare, dar care își vede de treabă cu  mecanica fascinantă a firescului. În fine, gata cu pledoaria, că trece super luna plină până termin eu povestea. Se făcea că plantasem busuioc în solar, răsăriseră minunățiile, le transplantasem din tăvițe de răsaduri în ghivece mai mici sau mai mari. Într-o ladă mai mare cu plante aromatice am găsit într-o zi o buburuză pe care am și făcut-o celebră pe Facebook pentru cât de curate și viguroase erau plantele din grija ei. Azi am găsit 2 ghivece cu frunzulițe de busuioc ronțăite d...