Treceți la conținutul principal

la ce varsta se instaleaza asumarea?

se trece in calendarul blogului inimii povestea de viata cu numarul 200.
ce de cuvinte am mai framantat, ce de fraze am mai plamadit, ce de suflet mi-am mai deschis, ce de timp ne-a ramas, ce de viata frumoasa de zambit impreuna.
ma intreb daca restul bloggerilor se simt vinovati ca mine cand nu reusesc sa posteze. vinovati fata de entitatea asta fictiva, moale si calda a sufletelor care citesc. vinovati fata de viata care curge intr-un singur sens si n-asteapta conexiuni mai bune la net sau griji mai putine la job sau neintreruperi de curent acasa.
in fine, om fi toti la fel, molecule grabite sa se destainuie, intr-un univers prea gras sa-i mai astepte.
insir numai minunile, hai si cate o vaicareala pe ici pe colo, sa ma mai eliberez si io.
va rog sa nu-mi cereti sa scriu 'eu' in loc de io. asa propriu imi e 'io' ca fara el n-as fi io.
la scoala ma pregatesc de prima intalnire oficiala cu cei 120 de parinti corespunzatori departamentului prescolar. toate natiile de parinti, mai bogati sau mai foarte bogati, mai diplomati sau mai simpli, mai pretentiosi sau mai nepasatori. 
le-am dus pe profesoare cu barca pe nil sa le descretesc fruntile, sa le fac sa rada din inima si sa incropim niste creativitate, dac-o mai fi loc in barca. 
mintea mi se duce zi si noapte in 30 de directii: orar, curriculum, activitati, profesoare, asistente, ingrijitoare, finante, mobila, jucarii, covoare, documente, tipografie, copiator, rechizite, tamplar, cumparaturi. cred ca gandesc toate directiile astea in romaneste, le comunic in araba si le documentez in engleza. am inceput sa le documentez in romaneste, fiindca am obosit. ori agenda devine atat de stufoasa incat prefer s-o incui cu lacatul limbii mele, limba de mama cum ar veni.
toma e baiat bun si intelegator, isi vede de gradinita cat mor eu si renasc in fiecare zi la scoala. imi pregateste cate un desen pe zi si alearga spre mine cand merg sa-l culeg, cu o fericire care nu seamana cu nimic. ma uit la ochii lui gata sa planga, de suparare c-am intarziat si de bucurie c-am venit. il las sa se edifice, inainte sa-l imbratisez. ce puternica mai sunt! ce stapan pe el mai e! bucuria a invins. lacrimile uita sa mai curga. suntem iar impreuna!
in drum spre casa le salutam pe fetele care vand fructe si legume, pe trotuar. alapteaza amandoua, la unison, copii saraci, dar bogati, desculti si ce daca!
toma le zambeste din carucior si-si vede de strugurele lui. zambetul lui matur arata c-a trecut si el prin bucata aia de viata, a supt si el cu patos vreo 20 de luni, ne-am topit si noi una intr-altul pe calea laptelui.
ne oprim la nenea ala de la care iau apa, paine.. fel de fel. are vreo 40 de ani, o engleza bunicica si multa initiativa. tacso, un mosulica la vreo 70 de ani, e patronul magazinului si urla la fi-so si la ceilalti trepadusi -sa-i numim elegant, cat e ziua de lunga. il descopar pe asta de vreo 40 de ani cu piciorul rupt si zic heei ce-ai patit? oo accident madam, a little accident. aoleu? cum asa? am cazut de pe scooter, da sa nu-i spui lu tata, ca nu stie ca am!
am ras, a ras si el. zic: ce i-ai spus tatalui tau? c-am cazut de pe scari. hai ca ramane intre noi, am zambit eu. vai de curu tau cavalere, baiatu lu tati, fiu batran de patron ce-mi esti.
te-ai facut mare si-ai uitat sa-i spui lu tati ca vrei si tu viata ta. iar acu, s-a ramolit tati.. ce sa-i mai spui? mai bine taci, sa-l protejezi, tu-i mama ei de asumare. daca citeste maica-mea aceasta formula de exprimare, ma scoate 5 minute de la suflet. apoi ma iubeste iar! si io te iubesc mami!
ca sa termin cu nenea cu piciorul rupt, baiatu lu tati.. mi-l da pe hamada, pustiulica de 13 ani, care a mai mers cu mine acasa, carandu-mi cutia de apa.. v-am mai povestit. poftiti de parcurgeti, care n-ati apucat.
ii pun lu hamada 3 sticle intr-o mana si 3 in cealalta, iar eu imping caruciorul cu minune obosita in el.
ii zic lu hamada: m-a certat tatalutoma ca te-am lasat sa cari ditamai cutia de apa data trecuta, iar acum am luat numai 6 sticle, ca sa le distribui tu echilibrat in fiecare mana. el duce mana dreapta cu plasa cu sticle in ea cu tot, spre inima, intr-un sens de apreciere, intr-un sens de comunicare onesta cu barbatul pe care nu-l cunoaste si care mi-a daruit mie cel mai bun copil din lume. sunt coplesita de superioritatea momentului si-i urez in gand lu hamada o sotie frumoasa si care sa gateasca bine.

iar acum ma culc, c-am obosit de-atata asumare.









Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarzărul

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la bebe

nedaruri, nelacrimi, necuvinte

toma, mi-e dor de mamaia si tataia de la pucioasa, a oftat tatalutoma aseara. toma a adaugat; mie imi e si mai dor. de unde stii tu cat de mare e dorul meu? pai tu nu incapi in leaganul lu tataia, organizeaza toma emotiile cu precizie in classorul inimii. aoleu baieti, maine e ziua lu tataie. hai sa ne strecuram intr-un filmulet si sa-i cantam cu intonatie. aoleu si tot maine vine mos nicolae. adicaa, ar fi venit. care mos? oof, nicolae toma, e un mos care vine in romania si aduce niste surprize in ghete. si uite cum esti pui de roman si tu, meritai acolo o maslina ceva. tatalutoma se scuza abil: oof, mereu imi amintesti prea tarziu. la fel cum ai facut cu martisorul. de unde sa stiu eu delicatesele astea? n-am timp de procese de constiinta. imi intorc practicalitatea pe toate partile si conchid: poate peste noapte mos nicolae, dupa ce va fi terminat cu copiii din romania, vine si la noi sa ia orezul cu lapte din frigider si sa-l puna frumos cu caserola cu tot la tine in ghet