Treceți la conținutul principal

arta, vorba lu kant, aceasta finalitate fara scop

toma progreseaza la desen intr-un ritm pe care inima, zambetul si mandria mea mea nu-l pot cuprinde.
de dimineata s-a apucat serios de o schita si n-a vrut s-o lase din mana pana la gradinita. de obicei nu-l las sa plece din casa cu jucarii, dar de data asta m- am gandit ca vrea sa-i duca lui maymuna, profesoara lui din republica ghana, un desen. fata pleaca in vacanta, iar toma s-a atasat frumos de ea in ultimele 2 luni. l-am intrebat: e pentru maymuna desenul? a dat din cap ca da. are 2 ani minus o luna.
la gradi a intrat pe usa mandru, cu schita in mana si s-a dus la maymuna. eu am pus in vorbe gestul, iar ea a plans. am imbratisat-o si nu mi-am dat voie sa plang, fiindca ma astepta o zi grea la scoala si aveam de gand s-o incep stapana pe emotiile mele. m-am bucurat insa ca toma s-a priceput sa-i dea un cadou din suflet, la plecare.
si uite asa mai dam o pagina. 

cand a venit de la gradi s-a pus iar pe carcarici. a desenat un fel de cercuri si multe scrijelituri, ca inima mea pe hartia care mi-a monitorizat bataile din noaptea nasterii toma-ului. mi-a zis: gzius! adica juice. desenase un fel de pahar cu pai. jur. cred totusi ca e prea mic pentru astfel de corelatii. poate ca nu a vrut sa deseneze un pahar cu pai, dar daca scrijelitura lui a aratat a pahar, el a tinut sa noteze asemanarea. il iubesc. mor si renasc.

o crema de legume, o pizza, un ceai de ceapa lu tatalutoma bolnavul. 
un playlist pentru maine la scoala, unde am de dat nas in nas cu vreo 50 de copii de 4 ani si vreo 100 de parinti cu asteptari. am strecurat si margareta paslaru - inima-i un telefon. mi s-a parut antrenanta. 
radu, frati-mio, imi sugereaza: la tara infloresc pomii/ de la tara vin toti domnii. mi-era dor de folcloristica lui.
si ma culc

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarz...

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la ...

poveste cu buburuze și super lună

Încep o serie de povești mici despre viețuitoarele la al căror ritm m-am racordat în izolarea asta complicat de benefică în restricțiile ei. Acum vreo lună vorbeam cu găinile, cu Lăbuș, cu vrăbiuțele. Încet încet m-am orientat către albine, râme, melci, țânțari, gândaci. E o lecție bună atunci când nu poți îmbrățișa oameni. Înveți astfel că tu cu intențiile, convingerile, așteptările, nemulțumirile tale ești doar o părticică din ecosistemul obosit de atâta antropizare, dar care își vede de treabă cu  mecanica fascinantă a firescului. În fine, gata cu pledoaria, că trece super luna plină până termin eu povestea. Se făcea că plantasem busuioc în solar, răsăriseră minunățiile, le transplantasem din tăvițe de răsaduri în ghivece mai mici sau mai mari. Într-o ladă mai mare cu plante aromatice am găsit într-o zi o buburuză pe care am și făcut-o celebră pe Facebook pentru cât de curate și viguroase erau plantele din grija ei. Azi am găsit 2 ghivece cu frunzulițe de busuioc ronțăite d...