Treceți la conținutul principal

count your blessings, cum zicea un poet

pandesc un tantar. mi l-a muscat pe toma in somn de 8 ori. ce marlanie. nu sting lumina pana nu-l confrunt.
mi-e dor sa va scriu, desi uneori mi se pare ca transmit ca annna frank din acelasi bunker, acelasi stres, aceleasi bucurii marunte, aceeasi luciditate.
la scoala tevatura nu se prea aranjeaza. inchid zambind nemultumiri, altele noi se tot deschid inaintea-mi. sterg un copil de lacrimi, un altul imbrancit imi cade la picioare.
am decis sa intocmesc o balanta emotionala, la final de zi lucratoare. sa calculez cati parinti m-au asaltat cu nemultumiri si cati au plecat impacati. cati copii fericiti mi-au batut calea in clase sau in curtea scolii, cate profesoare ma ignora si cate imi multumesc ca exist, cate ingrijitoare fura la cantar si cate dau cu mopul cu mana pe inima.
trebuie ca imi da cu plus inca.
ma dezmeticeste din somnul nebun al muncii, tamplarul caruia ii dau ultimele directive. va asteapta sotu la poarta ms corina. haideti ca se face, se face.. sigur ca da. maine cand veniti, e totu bine.
imi lipesc buzele a cumplita neincredere si plec.

toma e fericit ca ne vede. fericit ca n-am uitat de el. fericit ca ne are. 
pe drum spre casa povestesc de la scoala. ma vait. tatalutoma asculta, zambeste, ar avea de adaugat, dar nu e timp. 
la masa toma striga spre noi, eu nu vad, sunt cu povestea, cu grijile, cu capul inca la scoala. tatalutoma se angajeaza in gluma lu tomica, eu ma frustrez ca nu sunt urmarita indeajuns, ca nimeni nu ma asculta. apoi plang. plang intelegand in sfarsit ca sunt de fapt acasa. ca timpul asta si l-a castigat toma, stand de la 7. 30 la 4. 15 la gradi. ca ne vrea cu el in glume, in cuvinte, in spirit, in sens.
imi explic plansul, apoi ma scutur dintr-o data si aduc acuarelele. toma chiuie de extaz. si pictam cu degete si cu pensule, ne completam manevrele, ne combinam nuantele, ne eliberam impletindu-ne.

ma dezbrac de vina pe care mi-o atribuisera lacrimile de mai devreme.
scriu pe furis un mail luung, tot pentru job. tatalutoma verifica daca cumva tot cu scoala ma ocup, mint ca nu. cred ca stie ca mint.
coc vinete si ardei pentru o zacusca noua. el zice ca nu e cazul, dar eu o fac de dragul terapiei. se opreste curentul. aprind o lumanare si-mi vad de zacusca pe bajbaite. spal si 28 de vase, tot asa pe pipaitelea.
toma adoarme tarziu, neglijat cumva.
ii tai unghiile pictate, ii ling ca o pisica piscaturile de tantar si-i dau buclele dupa ureche.
scriu un mail acasa, la mami, imi adun fortele si clickez cu puterea likeului cateva citate motivationale, aruncate de fel de fel de optimisti pe facebook. 
ziua se inchide si se trece la inca bune.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarz...

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la ...

poveste cu buburuze și super lună

Încep o serie de povești mici despre viețuitoarele la al căror ritm m-am racordat în izolarea asta complicat de benefică în restricțiile ei. Acum vreo lună vorbeam cu găinile, cu Lăbuș, cu vrăbiuțele. Încet încet m-am orientat către albine, râme, melci, țânțari, gândaci. E o lecție bună atunci când nu poți îmbrățișa oameni. Înveți astfel că tu cu intențiile, convingerile, așteptările, nemulțumirile tale ești doar o părticică din ecosistemul obosit de atâta antropizare, dar care își vede de treabă cu  mecanica fascinantă a firescului. În fine, gata cu pledoaria, că trece super luna plină până termin eu povestea. Se făcea că plantasem busuioc în solar, răsăriseră minunățiile, le transplantasem din tăvițe de răsaduri în ghivece mai mici sau mai mari. Într-o ladă mai mare cu plante aromatice am găsit într-o zi o buburuză pe care am și făcut-o celebră pe Facebook pentru cât de curate și viguroase erau plantele din grija ei. Azi am găsit 2 ghivece cu frunzulițe de busuioc ronțăite d...