Treceți la conținutul principal

ne mintim cinstit

o sa va scriu asa random, despre fel de fel de momente ale ultimelor zile, pe care n-am apucat sa vi le impartasesc.
langa gradinita lu toma e un atelier de reparat covoare. s-au extins cu razboaiele de tesut afara din atelier, de atata peticeala. m-a impresionat un baiat care si-a asternut pe trotuar covorul la care lucra, s-a rugat pe el cu smerenie, apoi l-a pus inapoi pe masa de lucru si a continuat peticeala. nu stiu daca lu alah i-a placut, dar eu i-am dat in gand titlul de bun musulman.
apoi la doi pasi mai incolo, un pustan cam de seama cuviosului de mai sus, a scos ultima tigara din pachet, si-a aprins-o cu tact de actor bun si a aruncat nonsalant pachetul pe trotuar. am oprit caruciorul langa pachet si l-am intrebat pe 'marlan' brando: pai asa se face? uite un cos de gunoi la colt. a mea e tara asta? sau a ta? am adaugat eu fara sa adaug. mi-a zis: ok, ca un fel de promisiune ca n-o sa se mai intample. n-am asteptat sa vad daca isi repara gestul, nu cred ca intentiona, dar m-am bucurat ca nu s-a suparat. un roman mi-ar fi zis: ce nu-ti convine fa? sau poate sunt rea cu tara mea. sa ma ierte jumatate de toma.

azi am vazut un zidar cu var in cap si cu lacrimi pe obraji. tatalutoma mi-a explicat ca probabil omul a pierdut niste bani. i-am zis: nu vrei sa-l intrebam? nu poti sa lasi un om plangand sa nu-si explice plansul. tatalutoma a zis ca nu e cazul. ca omului ii trebuie limpezeala sa mearga unde crede ca i-au scapat banii, nu-i trebuie cerseala dezonoranta de la trecatorii emotionati. poate ca are dreptate.. nu sunt convinsa. ce intortocheat se tes emotiile, chiar si intre oamenii care se iubesc. ne uitam toti la aceeasi lume si-o vedem fiecare cu ochii propriilor temeri. ne avantam in ea sau fugim de ea, in functie de cat ne-a durut trecutul sau de cat curaj ne da clipa. in fine..
toma ma imbratiseaza des. vine asa dintr-o data si imi sare in brate. ii zic: si eu te iubesc mami.
putem sa coloram podeaua, daca vrei.
iar tatalutoma incepe sa cante asa: why don't you daca vreeei? please have a daca vreeei, come and take a daca vreeii. Nu mai stie ce inseamna daca vrei, dar asa face uneori, agata din zbor cuvinte de-ale mele si le pune te miri pe unde. 

schimb lenjeria. toma pufaie ca un catel imbratisand pernele proaspete. stam asa pe spate si zambim. tatalutoma se apleaca peste noi si ne pupa pe rand. lu toma ii place jocul si cere ca la mami sa vina cate 2 pupicuri consecutive. rade in hohote. eu ma fac ca pupatul ma gadila, iar toma forteaza hlizeala.
ne prefacem toti 3 ca e super amuzant, de dragul iubirii organice care ne tine in acelasi pat la gramada, de atata dulce de vreme. ne mintim cinstit unul pe celalalt si 2 pe cate unul, ca sa tinem viu jocul bucuriei. 


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarz...

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la ...

poveste cu buburuze și super lună

Încep o serie de povești mici despre viețuitoarele la al căror ritm m-am racordat în izolarea asta complicat de benefică în restricțiile ei. Acum vreo lună vorbeam cu găinile, cu Lăbuș, cu vrăbiuțele. Încet încet m-am orientat către albine, râme, melci, țânțari, gândaci. E o lecție bună atunci când nu poți îmbrățișa oameni. Înveți astfel că tu cu intențiile, convingerile, așteptările, nemulțumirile tale ești doar o părticică din ecosistemul obosit de atâta antropizare, dar care își vede de treabă cu  mecanica fascinantă a firescului. În fine, gata cu pledoaria, că trece super luna plină până termin eu povestea. Se făcea că plantasem busuioc în solar, răsăriseră minunățiile, le transplantasem din tăvițe de răsaduri în ghivece mai mici sau mai mari. Într-o ladă mai mare cu plante aromatice am găsit într-o zi o buburuză pe care am și făcut-o celebră pe Facebook pentru cât de curate și viguroase erau plantele din grija ei. Azi am găsit 2 ghivece cu frunzulițe de busuioc ronțăite d...