mereu am citit bine oamenii, dar parca de cand sunt in egipt mi-am rafinat deprinderea asta si rar mai dau gres.
adun zambete cinstite, amendez pe loc mincinosii.
le bat obrazu daca simt ca e necesar, desi am inceput sa-i las pe necinstiti in pierderea lor.
se minte mult aici. poate ca se minte in toata lumea, dar aici scornelile sunt mai brute. capitalismul nu le-a patruns in oase inca. se joaca superficial cu indecizia lor.
pana sa apuci sa afli ce-ti doresti de la viata, te trezesti mintindu-i pe ceilalti, cu ce crezi ca le-ar crea o imagine buna despre tine. ce trist.
in fine. am si uitat de ce m-am apucat sa scriu despre minciuna.
poate fiindca atat de multi copii mint, ca ma ingrijoreaza nearmonia din vietile lor de familie.
un baiat hiperactiv cu care ma conversez prin curtea scolii, baliverneaza fel de fel, fugind de asumarea lovirii colegilor lui.
l-am intrebat direct, in timp ce construia o poveste: cand ai inceput sa minti?
a couple of years ago, mi-a raspuns fara sovaiala.
iti amintesti cati ani aveai?
4.
esti sigur?
da.
de ce minti, cand minti? te temi de ceva?
nu stiu.. si atentia lui fuge deja. l-am pierdut. o sa mai incerc maine..
toma invata si el minciuna. ii spun sa nu verse apa in pat si da din cap semn ca da da.. si ca pot sa plec la bucatarie.
apoi ma urmareste pe furis, in timp ce incearca sa toarne apa in pat. il tintuiesc zambind senina, dar necrutatoare. e o combinatie deloc autoritara, dar care invita la neminciuna.
imi zambeste ca prins in fapt.
nu-l cert, dar stau acolo nemiscata.
ma invita sa plec linistita, ca el e baiat cuminte.
plec stiind ca o s verse apa in pat.
ma gandesc in drum spre bucatarie, care sa fie temeiul minciunii? ce placere vinovata se naste din uneltirea ei?
apoi imi zic: e numai niste apa. iar afara sunt 38 de grade. in casa vreo 28. o sa se usuce apa mintita si lenjeria o sa fie iar uscat de cinstita, ca inainte de joc.
daca zic: nu! e degeaba.
aleg sa ma intorc la el, sa-l pup pe obraz si sa incerc sa absorb apa cu un servetel. se uita la mine stergand. nu zic nimic. ia si el un servetel si stergem impreuna.
si-a facut damblaua.
ne iubim la fel.
Draga mamalutoma,
RăspundețiȘtergereS-ar parea ca am mai mult timp zilele astea...s-ar parea. Nu...n-am mai mult timp...las doar mai multe minute sa moara.
M-a tulburat textul despre minciuna. Despre de ce mintim...Pare sa fie o inclinatie naturala. Copiii stiu sa minta fara sa fi invata asta de la nimeni...disimularea, minciuna directa, micnciuna subtila...nu par a fi mecansime invatate...Par sa fie reflexe naturale...ca stersul pe la nas...
De ce mintim? Cred ca unul din motive este, intr-adevar, pentru a livra ochiului necrutator al celuilalt o imagine mai aproape de ceea ce ne-am dori sa fim. Si asta e trist. Ma indeamna mai degraba sa imi fie mila de lume, in general, decat sa condamn fragilitatea ei...Cred ca minciunea e un indiciu despre cat de fragili suntem in eurile noastre...Despre cum nu putem exista in afar unei cinfirmari din partea Celuilalt...Un Celalalat atotputernic...Cred ca minciuna e despre precaritate, despre fragilitate, despre nevoia de a fi validat...
Nu e trist? Nesfarsit de trist?
Minciuna e uneori cred un imens sub-pat...sau un imens dupa-usa in care inghesui gunoiul...repede, cand iti vin musafiri si nu ti-e casa curata. Ceea ce ma tulbura cel mai tare e, cum spuneam, ca pare o inclinatie naturala. Imi inchipui ca trebuie asadra sa indeplineasca vreo functie de conservare a speciei, asadar...ascunderea adevarului despre noi insine. In primul rand desprre noi insine.
Poate ca mintim ca sa ne rescriem istoriile personale...in scenarii mai acceptabile.
In fine...ma incalcesc in latul prpriilor mele ganduri.
Imi placi atat de mult, mamalutoma! Pentru constienta ta...sau ceea ce imi inchipui eu ca e constienta ta...Oricum, ceea ce imi inchipui ca aflu despre tine, despre Toma(dragul de Toma!), e numai o bucatica de adevar...
E o bucatica de adevar o minciuna?:-) Cred ca, ceea ce vreau sa spun, e ca adevarul si minciuna nu sunt diferite in substanta lor, poate...Poate ca se confunda...Poate ca sunt acelasi lucru si ceea ce le separa este contextul, momentul si modul cum sunt folosite
Iar m-am incurcat.
Ideea e ca...sunt recunoscatoare ca am descoperit blogul tau. Ma faci sa ma gandesc la o multime de lucruri.
:-)
O sa ma opresc aici.
Sa ai zile cu pace,
Colega de liceu