Treceți la conținutul principal

when in rodos

schimb impresii de calatorie, pe skype, cu maica-mea, proaspat intoarsa din grecia.
hai ma cori, nici acum nu ma gasesti bronzata?
ba da ma, in lumina asta chiar ca..
auzi, sa stii ca m-am simtit foarte bine.
bravo papusa, ca asa te vreau, relaxata.
tomica, iubitu lu mamaie, nu vrei sa vorbesti cu mine?
toma face cu mana semn de bye bye deja. e suparat din motiv de spalat pe cap si nu zambeste gratuit nimanui.
scuze mamaie, incerc eu sa repar.
asa mai cori. si cum ma plimbam eu printre tarabe, intru intr-un magazin, vad niste sandale bune, moi si rezistente, ca ale lu toma. ale mele se jerpelisera.. si dau sa le probez, astept si parerea lu tati, dar el bineinteles ca nu e in magazin. ma uit, ma tot uit.. vazatoru zice: cum il cheama pe sotu, ca-l strig io: marcel.
marseeel! marseel!
marcel: ma care dreacu ma stie p-aici? aa, tu erai ma nevasta. ce sa zic.. daca tie iti plac, ia-le.
cand sa le platesc, dau de altele, ca de roman. cu curele de piele. vazatorul: ee, astea da, mult mai elegante!
le negociez binisor, el sare si cu o poseta. ii spun ca nu-mi trebuie geoarsa asta neagra cu zorzoane. isi da si el seama ca e o geoarsa si aduce alta, bej. zic iar: io nu vreau poseta, nu-mi trebuie.
ia-o ma nevasta, o dam cuiva cadou in romania, sugereaza marSel.
mai marcel, eu o las la hotel, nu merg acasa cu asa ceva..

intr-o zi i-am zis lu tati:
hai ma marcel, nu ma duci si pe mine nicaieri in rodosu asta?
unde sa te duc mai draguto?
nu stiu, pe undeva cu autobuzele astea cu etaj.
ei si-am luat ma cori unu dinala, de ne-a dus pe toate coastele, de-am vazut toata privelistea. si ne-au dat casti in care ni se explica traseul. si ne-am gandit noi, ce limba sa alegem in casti: franceza o cam uitasem, engleza era prea repede, rusa ei na, ce crezi ma ca am ales: italiana! 
zic: bravo. si ce zicea?
ei, nu-mi mai amintesc, da asa frumos ziceaaa! chiar mi-a placut.

hai va pup cori, noapte buna turturel, manca-l-ar mamaia de obosit!
pa mamaie, sunt mandra de aventura voastra din rodos, adaug eu cand skypul deja afisa un mesaj neprietenos, cum ca ni se ingreuneaza convorbirea si ca mai bine incercam mai tarziu. of viata!


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarz...

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la ...

poveste cu buburuze și super lună

Încep o serie de povești mici despre viețuitoarele la al căror ritm m-am racordat în izolarea asta complicat de benefică în restricțiile ei. Acum vreo lună vorbeam cu găinile, cu Lăbuș, cu vrăbiuțele. Încet încet m-am orientat către albine, râme, melci, țânțari, gândaci. E o lecție bună atunci când nu poți îmbrățișa oameni. Înveți astfel că tu cu intențiile, convingerile, așteptările, nemulțumirile tale ești doar o părticică din ecosistemul obosit de atâta antropizare, dar care își vede de treabă cu  mecanica fascinantă a firescului. În fine, gata cu pledoaria, că trece super luna plină până termin eu povestea. Se făcea că plantasem busuioc în solar, răsăriseră minunățiile, le transplantasem din tăvițe de răsaduri în ghivece mai mici sau mai mari. Într-o ladă mai mare cu plante aromatice am găsit într-o zi o buburuză pe care am și făcut-o celebră pe Facebook pentru cât de curate și viguroase erau plantele din grija ei. Azi am găsit 2 ghivece cu frunzulițe de busuioc ronțăite d...