Treceți la conținutul principal

iubiti-va mult, sunati acasa!

azi a fost ziua internationala a pacii.
ia luati un moment de ragaz si faceti pace in gand cu cine v-a suparat, sau mergeti de va pupati jumatatile, sferturile, cateii, pisicile.
in egipt cica s-ar mai fi linistit apele. se lucreaza la un nou canal suez, pentru care poporul contribuie cu bani din buzunar, cat sa fie gata intr-un an. planul era pe 5 ani, dar toata lumea e gata sa puna umaru. ca la piramide. daca trebe, trebe.
tatalutoma se pregateste de munca voluntara, sa contribuie acolo cu 10-12 -50 de cazmale la canalul pe care s-o duce tomica de-a stanga si de-a dreapta valurilor, cu barca lui cu panze.
intre timp fratia musulmana mai pune niste bombe pe ici pe colo.
se aude o bomba langa scoala. copiii zboara la poarta. profesoarele ies din clase cu telefonul in mana. mai fetelor, n-am zis ca nu folosim telefoanele in timpul orelor?
a fost o bomba mis corina, in downtown.
ei hai doamne fereste si le trimit inapoi in clase.
il sun pe tatalutoma. ce stii de bomba din downtown? 4 morti cica? ei na, hai ca verific.
da asa e, si a fost la capatul podului, gen la 1 km de scoala.
parintii incep sa sune. mis corina. a fost sau n-a fost?
a fost a fost, da nu la noi. mai la vale. aa ok, o zi buna.
copiii chiuie iar. toata lumea a uitat. literalmente, a uitat!
ma intorc si eu la ale mele. am un interviu. sunt multumita. apoi apare o familie cu o fetita cu sindromul down. ooff. o sa fie greu, dar o sa reusim. trebuie.
o duc pe fetita in clasa. i-o arat pe profesoara ei, o fata de milioane. se inteleg. isi dau mana. inima mea se strange, iar tatal are lacrimi in ochi. 
pa laila, ne vedem maine.
bat palma cu tatal ei si simt toata increderea lumii, cum pleaca din temerile lui si se revarsa in sperantele mele.
mainile noastre, acest canal suez al integrarii unui copil nenorocos intr-o lume care nu stie cat e de norocoasa.
canadianca de la logistica iar mi-a copt-o. azi nici nu ma supar. o las asa sa muste, pana n-o mai doare.
una din profesoare face si ea o gafa, balanta bune -rele inclina la bune si-o iert si pe ea.
am insa o mironosita care se da la pat 1 zi din 5 si ma lasa balta. incropesc scuze fata de parinti, atribui profesoare de ocazie clasei descoperite si ii promit in gand mironositei dezlegare curanda.
o s-o las sa ne lase. o cheama o alta cariera. in fine.
e ziua pacii am zis, nu?
hai iubiti-va mult, dati-va sanse, iertati-va din nou, zambiti asa fara efort, eliberati-va de asteptari, multumiti cui va lumineaza, radeti cu cine apucati, sunati acasa!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarz...

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la ...

poveste cu buburuze și super lună

Încep o serie de povești mici despre viețuitoarele la al căror ritm m-am racordat în izolarea asta complicat de benefică în restricțiile ei. Acum vreo lună vorbeam cu găinile, cu Lăbuș, cu vrăbiuțele. Încet încet m-am orientat către albine, râme, melci, țânțari, gândaci. E o lecție bună atunci când nu poți îmbrățișa oameni. Înveți astfel că tu cu intențiile, convingerile, așteptările, nemulțumirile tale ești doar o părticică din ecosistemul obosit de atâta antropizare, dar care își vede de treabă cu  mecanica fascinantă a firescului. În fine, gata cu pledoaria, că trece super luna plină până termin eu povestea. Se făcea că plantasem busuioc în solar, răsăriseră minunățiile, le transplantasem din tăvițe de răsaduri în ghivece mai mici sau mai mari. Într-o ladă mai mare cu plante aromatice am găsit într-o zi o buburuză pe care am și făcut-o celebră pe Facebook pentru cât de curate și viguroase erau plantele din grija ei. Azi am găsit 2 ghivece cu frunzulițe de busuioc ronțăite d...