la liniste lucrezi zi de zi cu nelinistile

toata lumea minte. e un adevar pe care mi-l spun mie sau pe care indraznesc sa-l gandesc la capataiul copilului meu adormit deja.
m-a mintit si el, aruncand cu perna in lustra, inventand jocuri de lumini, aproape scurtcircuitand casa si zambind a nisnaiu cand am intrat in camera.
toma e foarte periculos ce ai facut. daca nu ma asculti, nu mai suntem prieteni.
i am just a kid, ma linisteste el.
aa, ok. ce nebuna sunt! ma iau eu la misto in gand si merg sa verific cate cuburi de gheata sunt in congelator.
m-a mintit si o profesoara la gradinita, cand am prins-o pe facebook in timp ce ar fi trebuit sa supravegheze copiii. mi-a zis ca ar fi putut sa ascunda telefonul cand am intrat, dar nu era nevoie, fiindca ea se uita la ceas. i-am reamintit ca sunt ceasuri in fiecare clasa, dar ea mi-a spus ca nu merg bine.
m-a durut micimea dezbaterii, dar nu e loc de durere cand oamenii nu vad nelalocul minciunii.
a mintit si taximetristul ca ne-a adus acasa, la fel cum a mintit si copilul care a rupt o carte azi in clasa.
le-am spus ca nu mai vreau sa vad niciun zambet care se succede unei pozne.
vreu sa aud sorry. how can we fix it?
poate ca sunt o dreamer. nu mai conteaza.
maine in loc de circle time, lipim cu scoci toate cartile rupte in timp si neplanse.
la bucatarie se cearta 2 femei de serviciu, una crestina si una musulmanca.
innabus conflictul intrucat pt musulmanca e ramadan, deci ea se cearta pe nemancate si pe nebaute, in timp ce crestina se balacareste cu lipia intre dinti.
hai sa amanam iscoada, sugerez eu, pentru cand e liber la mancare pentru amandoua si argumentele vin mai cu patos din ambele sensuri.
o trimit pe musulmanca sa se spele pe ochi, iar ea ma asculta cuminte.
in gradina se cearta niste copii, vinovatul rade, rasul lui ma apasa, il chem in birou. e socat.
il trimit si pe el sa se spele pe ochi si sa ia o pauza de 5 minute, de la jocul pe care il conducea cu puterea culpei.
de ce mis?
fiindca asa am zis eu!
ma asculta.
cer o cafea, cu puterea directoratului.
aproape ca ma tem si eu de toata forta cu care m-am imbracat.
cafeaua nu vine.
bucatareasa m-a uitat.
sau e universul care regleaza din forte si imi aminteste ca nu pot sa controlez chiar tot.
merg si-mi fac singura cafeaua si schimb niste pareri cu bucatareasa care ma uitase.
ea imi aduce de la ea din targ, fel de fel de strachini si stergare, care nu se gasesc la bulivard, dar fara de care eu nu stiu sa traiesc.
i-am comandat un rug traditional, pe care sa stam la masa metalica, pe care tot ea mi-a adus-o din targul cu minuni.
zic: vezi sa nu-mi aduci vreo chiciosenie. mai discret asa. ca tu imi aduci numa involanate si inciorchinate si inzorzonate.
mis corina, pa ochii mei daca nu iti caut ce-o fi mai bun.
hai bine. am incredere.
cu retrospectiva asta merg sa verific vinul, care nici el nu fermenteaza ca in povestile viticole de succes, ci asa in rastimpuri, in ton cu greul vietii.
cartea mea cu drama unei mame de copil captiv in supradoza, ma asteapta pe noptiera improvizata dintr-un lighean cu o tava.
mi-e si teama s-o deschid. la fel cum imi e de teama sa n-o citesc, sa n-o parcurg, sa n-o traiesc ca pe o frica a viitorului.
ce garantii aduce veridicul clipei?
cine imbraca viitorul in haina linistei?
nimeni.
la liniste lucrezi zi de zi cu nelinistile!