pe vremea in care pendulam carieristic intre corporatie si gradinite, teatru si edituri, am decis ca trebuie sa merg la sala, macar de 2 ori pe saptamana.
aveam 45 kg si nu ma preocupa doamne fereste slabitul, ci un soi de deconectare, de let go, dupa care creierul meu tanjea istovit.
imi biciuiam corpul in sedinte crunte de combat-force si plecam de la sala mai mandra de mine cu fiecare flotare.
nu prea apucam sa merg pe jos, nevoita fiind sa ating 5-6 destinatii zilnice dintr-un capat al bucurestiului la altul.
am dus-o asa vreo 2 ani. ma simteam tonica, dar sleita, puternica dar istovita, o schiloada cu muschi respirand incurcat.
m-am apucat de yoga. la inceput a fost greu. vroiam mai repede, nu intelegeam lancezeala aia profunda, cracanaturi cu bratele ridicate spre neoanele scumpe ale worldclassului, salutand soarele seara la 9.
m-am mai linistit. am invatat sa respir. m-am indepartat de tehnicile de autoaparare si m-am uitat mai mult in mine. un pic de pilates, un pic de meditatie, am fugit din corporatie, am mers mai mult pe jos.
ma reparam. aveam tot 45 de kg dar le purtam mai relaxata, le respiram mai cinstit.
azi toma are 10 luni. probabil ca si vreo 10 kg. eu sa tot am vreo 42.
il port cate 5 etaje in brate, de 3 ori pe zi, de cele mai multe ori langa el in brate stau niste alte 3-4 kg de cumparaturi. merg pe jos impingand caruciorul pana la gradinita, pana la piata, pana in parc si inapoi. probabil ca sunt 2 ore adunate, zilnic, negresit.
il alaptez de vreo 4 ori ziua si tot de vreo 4 noaptea.
dimineata imi da timp sa beau o gura generoasa de apa si apoi mi se urca pe gambe. duc 8 ridicari la piept cu el razand in hohote. abdomenul e incordat, fesierii la fel. nici nu s-ar putea altfel. nu ma doare nimic. sau poate doare, dar rasul lui topeste tot.
probabil ca per total azi fac acelasi efort ca mai acum 2-3 ani, cand tomica inca nu ma alesese sa-l nasc.
port cam acelasi corp prin lume, numai ca mai implinita.
merg asa prin praf ca o inima cu 2 picioare.
nu platesc abonamente la sali sofisticate, nu lucrez cu haltere din otel.
mi-am atasat la piept o greutate vie, cu limba pe-afara de atata ras.
si n-am nevoie de oglinda sa stiu ca sunt bine. ma uit la el si totul se leaga. pielea respira, muschii sunt mai antrenati ca niciodata, inima bate corect, ca nebuna.
aveam 45 kg si nu ma preocupa doamne fereste slabitul, ci un soi de deconectare, de let go, dupa care creierul meu tanjea istovit.
imi biciuiam corpul in sedinte crunte de combat-force si plecam de la sala mai mandra de mine cu fiecare flotare.
nu prea apucam sa merg pe jos, nevoita fiind sa ating 5-6 destinatii zilnice dintr-un capat al bucurestiului la altul.
am dus-o asa vreo 2 ani. ma simteam tonica, dar sleita, puternica dar istovita, o schiloada cu muschi respirand incurcat.
m-am apucat de yoga. la inceput a fost greu. vroiam mai repede, nu intelegeam lancezeala aia profunda, cracanaturi cu bratele ridicate spre neoanele scumpe ale worldclassului, salutand soarele seara la 9.
m-am mai linistit. am invatat sa respir. m-am indepartat de tehnicile de autoaparare si m-am uitat mai mult in mine. un pic de pilates, un pic de meditatie, am fugit din corporatie, am mers mai mult pe jos.
ma reparam. aveam tot 45 de kg dar le purtam mai relaxata, le respiram mai cinstit.
azi toma are 10 luni. probabil ca si vreo 10 kg. eu sa tot am vreo 42.
il port cate 5 etaje in brate, de 3 ori pe zi, de cele mai multe ori langa el in brate stau niste alte 3-4 kg de cumparaturi. merg pe jos impingand caruciorul pana la gradinita, pana la piata, pana in parc si inapoi. probabil ca sunt 2 ore adunate, zilnic, negresit.
il alaptez de vreo 4 ori ziua si tot de vreo 4 noaptea.
dimineata imi da timp sa beau o gura generoasa de apa si apoi mi se urca pe gambe. duc 8 ridicari la piept cu el razand in hohote. abdomenul e incordat, fesierii la fel. nici nu s-ar putea altfel. nu ma doare nimic. sau poate doare, dar rasul lui topeste tot.
port cam acelasi corp prin lume, numai ca mai implinita.
merg asa prin praf ca o inima cu 2 picioare.
nu platesc abonamente la sali sofisticate, nu lucrez cu haltere din otel.
mi-am atasat la piept o greutate vie, cu limba pe-afara de atata ras.
si n-am nevoie de oglinda sa stiu ca sunt bine. ma uit la el si totul se leaga. pielea respira, muschii sunt mai antrenati ca niciodata, inima bate corect, ca nebuna.
:) eu am 47, asta daca aparatului de cantarit nu-i e mila de mine! pitica mea sa tot aiba vreo 7500, caci de vreo saptamana si-a accelerat cresterea si si-a scurtat somnu!
RăspundețiȘtergereva urez sanatate amandurora si va mai astept!
RăspundețiȘtergere