mamalutoma

daca e ceva ce face din cairo un loc in care iti doresti sa fii in ciuda prafului, mizeriei, protestelor, prejudecatilor.. e sfarsitul de septembrie care prin alte parti ale lumii se lasa cu ploaie si cu gulere pe gat. aici te bucuri de vreo 36-38 de grade, cu vanticel, copaci inca verzi, negrija umbrelei. de altfel in egipt nici nu se comercializeaza umbrele, haios nu? mi-am unit azi interesul de spatiu verde cu o alta romanca, mama de bebe si ea. ne-am dus comorile in poate cel mai dichisit parc din egipt. am lasat gandacii pe zgura si-am sporovait si noi d-ale alaptatului, nesomnului, piureurilor de legume si durerilor de dinti noi. mama prietena si copilul prieten au plecat devreme, noi ne-am intins. a dormit golanul de tomica sub cel mai frumos copac pe care l-am gasit. m-am lungit si eu langa el si mi-am aranjat increderile. am pus la suflet clipa in care a deschis ochii in fosnet de frunze verzi si ciorchini de floricele roz. a pus si el la suflet gura de lapte primit...

m-a invitat o prietena britanica ieri pe un grup virtual al unor gagici care si-au setat cate 3 obiective precise pana la sfarsitul anului si se motiveaza una pe alta sa le duca la buna implinire in cele 100 de zile (azi vreo 94..) ramase. am lasat gandul sa zambeasca provocarii, apoi am inceput sa caut serios 3 obiective, care nu depind de mobilizarea nimanui in afara de mine. sunt fata destul de ambitioasa in general, n-am nevoie de dead-lineuri, dar zic hai, tre sa gasesc ceva de inbunatatit. gasisem 2 la prima mana, respectiv 1. sa meditez cate 5 minute in fiecare zi si sa mai las din gandurile nefolositoare sa se dizolve si 2. sa mananc mai des, fiindca alaptand ii cam dau lu toma toti nutrientii si coroborat cu gandurile nefolositoare de la punctul 1. arat in multe zile ca o lalea fara apa. mi-ar sta si mie bine ca o frezie galbena culeasa in zori, nu? bune astea 2. usurele dar esentiale. al 3lea nu venea. peste noapte mi s-a aratat. zic hai sa incerc atunci cand imi vine ...

teatrul ramane poate cel mai frumos vis pe care am indraznit sa-l visez. l-am si implint pentru o bucata prea scurta de vreme, apoi l-am trunchiat si zguduita de plans l-am abandonat din rusine de netrait pe de-a-ntregul. asta nu e vis de compromis mi-am zis si l-am lasat sa zboare, sa ma agate el cand ma va gasi mai libera. mi-a zis doamna profesoara: de ce pleci ma fata, nu vezi ca te doare? treaba ta, n-o sa moara teatrul fara tine, dar tu o sa mori fara teatru! m-am apropiat apoi de copii si-am redeschis cu ei visul, venerand spontaneitatea, luand joaca in serios, ca sa nu mor de dor cum spusesera prorocii. la fiecare piesa buna de teatru mi-am propus sa aplaud in picioare pana dincolo de final, pana nu se vor mai auzi decat palmele mele in sala, ca sa stiu ce-am pierdut. in egipt se moare mult zilele astea. oamenii nu se joaca de-a viata pe scena ci pe strada. si daca piesa nu e pe placul lor, raman in strada si isi rascumpara biletele cu pretul vietii. s-au amest...

stau cu toma la fereastra. o inchide si o deschide de 100 de ori. pe la a 20a inchidere, ma plictisesc, dar mai stau. pe la a 30a se uita la mine. cred ca stie ca eu ma voi fi plictisit dar rade si mai vrea, deci sunt cu el. daca n-as fi acolo si-ar tranti-o peste degete, deci prezenta mea e vitala. cu fiecare explorare in care se pierde e mai increzator iar eu mai convinsa ca n-as sti sa-i tai aripile. apoi mai are un obicei. strecoara sub pat tot ce gaseste in pat, largind cu atentie spatiul dintre perete si marginea patului. apoi si le culege de sub pat, daca mai ajunge la ele. daca zic nu, e degeaba. deci il las sa-si faca damblaua si am grija doar sa nu-si loveasca mana. vrea mai mult. strecoara un picior intre pat si perete. il aduce si pe celalalt. se face una cu peretele si s-ar scurge cu totul sub pat daca nu l-as pescui si l-as rostogoli peste mine. rade in aer apoi m-ar musca. zic ferma nu. se uita in ochii mei, apoi scurt infige dintii in bratul meu. ii infig...

a fost o zi grea ieri. o iau ca pe o lectie si-i invat toate capitolele ca sa n-o mai uit niciodata, cate teze oi mai da. daca dezamagirea n-ar fi inca proaspata, as putea sa detaliez aspectele-i haioase, fiindca sunt cu duiumul. mi-a ramas pe retina momentul in care matroana maghernitei unde am savarsit un fel de interviu, si-a scos niste frunze de menta din geanta-i de lac si le-a aruncat in cana cu nes, servita sub nasu-i naclait de fond de ten roz, de una din slujnicele institutiei. apoi ar fi vrut sa ma asculte dar i-a sunat tableta de cateva ori, apoi a mai aparut cineva, s-a mai dus cu treaba pe undeva, a mai venit iar la mine si la toma..am mai negociat un pic, a uitat ce vroia sa ma intrebe. nu cred ca imi citise CV-ul. studiase poza si mi-a apreciat-o. eu mi-am facut-o am raspuns. oo, a zis ea.. acum ca reiau firul gandurilor, chiar pare haioasa toata mascarada. ca o farsa proasta de-a lu jugaru despre care aflam in taxi leone in tineretea micului meu paris. totusi...

printat CV-ul, aranjat gandurile, reverificat dilemele, inteviul de maine n-are decat sa decurga. anuntat angajatorul ca vin cu tomica la subrat, pregatit traseul, dat telefoane, multumit cerului pentru prietena buna care imi faciliteaza transportul. venit in minte un drob cu multa verdeata. planificat sa-l culc pe toma si ma apuc sa-l efectuez sa aiba si tatalutoma ce infuleca la noapte, intors din front. planul meu nu se pupa cu al lu toma. ma cearta cu lacrimi ca l-am lasat in patut si-am plecat la bucatarie ca o inumana. il iau in brate, ma mai cearta inca. imi vizualizez ingredientele sa stiu cum le apuc pe toate cu o singura mana, cum le amestec, cum le dau sens. toma supervizeaza procesul de la subrat. s-au uscat lacrimile. la drob toate se amesteca, deci avantaj eu. verdeata o am tocata, pieptul de pui tocat, pun si-un cartof gata fiert in prealabil. sparg un ou, cade jumatate pe masa, reusesc sa recuperez si restul.. nimic nu se pierde. sare, 3 catei de usturoi....

a fost odata ca niciodata un baietel care nu vroia sa adoarma. facuse baie si mama lui il alaptase, apoi il pusese in patut iar el considerase ca e prea devreme sa inchida ochii. ma asculta toma cu ochii mari, apoi profita de o pauza intre acte.. si se pune pe vaitat, storcandu-se de vreun pui de lacrima. ii pun niste muzica de adormit bebelusii si pe ritmuri suave ii cant continuarea povestii. ii place o vreme, apoi iar se cauta de lacrimi si ma acuza cu fata de milog de inumanitate, de lipsa oricarui sentiment mamar.. ocazie cu care imi amintesc de rolul glandelor mamare si il iau din patut spre o ultima alaptare, inmuiata fiind de rugamintile-i fierbinti. ii place in patul de oameni mari, se energizeaza cu o gura de lapte si apoi are iar pofta de joaca. ma escaladeaza, se rasuceste, isi lipeste spatele de pieptul meu si gatul lui imi imbraca gatul. ma topesc de drag si merg mai departe cu povestea.. iar lui ii place cum se aude asa corp pe corp, cum curge firul epic cand stai...

l-am adormit pe tomica si m-am asezat cu maica-mea pe scara la un miez de nuca si-un pahar de vin. hai inca un pahar si gata. ce moment! il asez la buzunarul inimii pentru vesnicie, la fel ca si pe cel de ieri in care i l-am dus lu mamaie pe stranepot, pentru ultima data inainte de intoarcerea in cairo. rasetele lor cu cate un dinte sus nu seamana cu nicio alta bucurie. a adormit toma in patul lu mamaie, in care am dormit si eu de sute de ori. e o tihna divina in cricriitul greierilor coroborat cu sforaitul lu mamaie. sau in cotcodaceala vreunei gaini impletite cu boncaneala lu mamaie la bucataria de vara, daca ne referim la un somnic de peste zi. s-a trezit toma cu un ras atat de nou! pesemne c-a luat din energia celor 86 de ani pe care mamaia abia ii mai duce. sunt atat de impacata ca i-am pus impreuna, ca s-au conectat, ca s-au tinut de mana. mainile proaspete si dibace ale lu tomica, in mainile obosite ale lu mamaie, ce minune de cerc inchis! ce mai poveste in poveste. ...

creste vlastarul de toma cu aripile netaiate. nu-l slefuiesc. incerc doar sa-i arat lumea cum e ea. il duc printre oameni, sa afle despre el.  il las in iarba fiindca acolo e cel mai liber. ii spune pamantul cum e el calcat in picioare in fiecare zi si n-o ia niciodata personal. ii inteleg natura inca patrupeda si il duc aproape de animale, sa le vorbeasca, sa le miroasa, sa ramana fara aer de bucurie si apoi sa rada la mine a multumire. ma incapatanez sa-i dau de mancare doar legume si fructe si-l alaptez de fiecare data cand e nefericit. in romania a mai capatat cate un covrig, dar il las in pace fiindca si-l lipeste in rastimpuri pe obraji si-mi rade prin gaura. mi-e mai drag murdarel si ocupat decat curat si plictisit. il port senina in brate, oricat de tare m-ar durea spatele si sunt mai mandra de mine cu el decat am fost vreodata inainte de el. mi se umple inima vazandu-l golanel la 11 luni, in poarta, pe cont propriu. n-a aflat inca taina umbletului lib...

ce verde intens. imi rade nasul cu amandoua narile. nu mi-e frica de nimic intre brazi. ma intreaba toma daca toti arborii astia ai lu mos craciun s-au organizat frumos fiindca stiau ca vine el? ii spun ca ei asa drepti si cinstiti au fost mereu. trebuie ca e o caracteristica a formelor inalte de viata, mai adaug cu dorul la tatalutoma. tomica zambeste pe sfert; stie ca iar am impletit cuvintele sa i-l aduc pe tati cu gandul aici si sa ne revelam toti trei de semetia bucegilor.  ce de treaba e natura si cum nu conteneste ea sa ne minuneze, atata vreme cat ne pastram in san la ea. ce bine zici mami..ia cat iti alimentezi tu sufletul in sanul naturii, nu vrei sa ma alimentezi si pe mine cu niste lapte de-asta cu oxigen nou? nici nu-mi trebuie mult fiindca sunt gata beat de incantare. adorm zambind, semn ca deja mananc orez integral cu ingerii, cum ii place lu tati sa zica.  hai pune-ma in caruciorul meu de vise si tu asterne in scris prospetimea clipei aste...

curg zilele la pucioasa unele intr-altele, cuminti si proaspete. miroase curtea a sos de rosii cu ardei. spala ploaia toate indoielile, vantul zvanta zambete de copil cu bale in barba. da soricul. in las pe toma in iarba. mamaialutoma insista pentru o pereche in plus de pantaloni, pentru o patura sub cur, pentru un ham cu care sa stavilesc naravul calator al copilului. ma fac ca ploua. toma o ia de-a busilea prin iarba semiuda. gaseste o para. il felicit pentru captura, i-o sterg un pic pe pantaloni si i-o dau. se apuca de ea cu incredere. o vreme e ocupat. am si eu timp de cateva ganduri. ma uit in sus. oftez, nu de greu, ci asa de liniste. a venit mamaia lu toma cu hamul si cu patura. i-ai dat para nespalata? am curatat-o bine. hai sa-i dau una mai moale din casa. nu. lasa-l sa se bucure de ce-a gasit el. hai bine! toma rade la mine, apoi la mamaie. asa cu buzele tuguiate. e bucurie amestecata cu un pic de rusine, de rasfat, de incredere..atatea ingredinete intr-un varf...

toma a facut ochi devreme. si mai devreme mamaia si tataia lu toma plecasera la cules de prune, indeletnicire familiala de care mamaiei lu toma i s-a cam luat intrucat nu e consumatoare de tuica dar contribuie de o viata la obtinerea acestei licori pacatoase.. toma daca s-a trezit, are treaba. nu poti sa mai furi 1 minut doua, sa-ti termini si tu visul. visul e el! il iau la subrat si ne dam jos din pat. trag o pereche de pantaloni pe mine, ma uit in oglinda, parul e in toate directiile, fix cum imi place. ce stylish sunt diminetile! toma isi aranjeaza ditamai zambetul, nestiind ca mamaie sau tataie nu sunt prin casa. ma dor bucatelele astea de dezamagire prin care stiu ca trece in lipsa de oameni. dar intelege ca un caine de treaba ca iesim afara si incepe sa dea nebun din picioare. a si uitat ca n-a invatat sa mearga. in visul lui de la mine din brate e deja atlet. si eu stiu. trag o suba pe el: manuta moale!! si el o inmoaie. hai si-o pereche de sosete pufoase si ieftine....

pe ancu am cunoscut-o in prima zi de facultate. ne hlizeam la fel, am descoperit ca suntem nascute in aceeasi zi, ne-am mutat rapid in aceeasi camera de camin si apoi vreo 5 ani vietile ne-au curs la fel. ne-a trimis viata pe una in mexic si pe alta in cairo, dar coincidentele au continuat sa se inlantuie, spargandu-ni-se capetele in acelasi loc, in aceeasi zi, pe diferenta de fus orar, semanandu-ne visele desi noaptea ei vine mai repede in mexic, decat a mea la cairo. cat am fost insarcinata, n-a incetat sa ma complimenteze si sa-mi spuna ca atata pofta ii fac de un bebe, cu tomica balacindu-se nerabdator si rotund in toate fotografiile pe care i le trimiteam. apoi in ziua in care am sunat-o s-o anunt ca am nascut, se pregatea sa ma anunte c-a ramas insarcinata. nu stiam care sa ne bucuram mai intai, dar stiam ca tot ce trebuie sa se intample se intampla. a venit de revelion in cairo si mi l-a giugiulit pe toma, dospindu-l pe constantin al ei de colo pana colo, in praf, in medit...

l-am dus pe tomica la zilele orasului, sa ne mai animam si noi sejurul, sa-mi amintesc de balciul din copilarie, s-avem motiv sa imbracam hainele bune, cum zice mamaialutoma. chermeza se desfasura in parcul orasului, cu scena pe care s-au prostit artistii cum au putut ei mai bine, tarabe cu chinezarii, ghiulea in care dau semi-cocalarii cu pumnu, mici, bere, gogosele 8 la 5 lei, vata roz pe bat,  un trenulet de pus copiii inauntru si de invartit 2 minute de 5 lei. am incercat sa negociez cu 'conductorul' sa ma bag cu tot cu tomica in tren. nu s-a putut fiindca asta e o distractie numai pentru copii. i-am zis ca sunt slabuta, in caz ca n-a avut timp sa ma remarce, dar nu l-am inmuiat. ei tomica, la balci e ca in viata. o sa mai pierzi cate un tren cand si cand. dar are gara grija sa-ti scoata in cale o fata frumoasa. s-o inviti la un mic cu mustar, cum o sa-ti arate mami ca facea dem radulescu cand era flacau. hai si fiindca a venit vorba despre artisti, sa ne indreptam catre...