mamalutoma

ma gasesc intr-o sala de gimnastica sofisticata, savurand o cafea buna si asteptand mame si copii cu care sa gatesc niste pizze subtirele, cu ingrediente care de altfel zac sub nasurile lor zi de zi, dar pe care au invatat sa le ignore pacaliti de mirajul fast- foodurilor certate cu sanatatea. se perinda pe langa mine dame fancy cu silicon in buza de sus, neinteresate de cursul meu de gatit. copiii lor se impusca intre ei manevrand pistoale de plastic cu lumini in varf. e de ajuns un glont invizibil si toata geanta mea cu ulei de masline, lipii integrale, busuioc proaspat din balcon, rosii si ceapa sa explodeze spre deliciul neparticipantilor la gateala. primesc liniste de la tatalutoma cum ca tomica n-a plans cand am plecat, distras cu pricepere de o pisica portocalie. acum doarme lin si tati scutura niste presuri asa cum a promis. e ca un vis. si de-ar fi sa nu apara nimeni la curs, ma bucur cuminte de gura asta de cafea noua, prima pe care o beau de capul meu, stiind copilul ...

il iau pe toma la subrat si mergem pentru ultima oara la banca, sa ridic restul de cec de la gradinita cu bucluc. intram, ocolim filtrul care ne-ar scana degeaba si ne indreptam catre automatul de numere menite sa disciplineze droaia de clienti. optiunile automatului sunt scrise toate in araba, le iau pe rand pana ma dumiresc care mi se potriveste. fac ce fac si sunt urmatoarea clienta. vorba lu topescu, dumnezeu este roman tomica. il asez pe toma pe tejghea. nu zambeste. monitorizeaza operativitatea ofiterilor bancari. se incrunta la masina de bani. cand lucrai tu mami la banca tot asa te plictiseai? nu mami, altfel! baiatul e de treaba, imi da banii, imi da si un plic, imi cere o semnatura si un numar de telefon. semnez serioasa un chi si-apoi un rotocol si atasez telefonul de romania, inchis de altfel. apoi pun punct. ca atunci cand inchei o sedinta. toma rade. sa ne mai scuteasca cu telefoanele. ce atata cuibareala in vietile oamenilor? pai nu? pai da!  pun banii in pl...

toma doarme. am o ora libera. as putea s-o 'valorific' strangand jucariile din balcon, din baie.. spaland vasele, dereticand. dar aleg sa ma uit la toata dezordinea, sa asum statica fiecarui lucru nelalocul lui, sa las soarele sa straluceasca iar copilul sa-si doarma somnul sanatos atat cat vor avea sa-l lase mustele. ca sa intelegeti povestea de azi, trebuie sa va spun un pic cum sunt ierarhizati locatarii blocurilor din cairo. fiecarui bloc ii corespunde un 'bauab' respectiv un fel de paznic. prin 'mila si bunavointa' locuitorilor instariti, familia bauabului isi incropeste o cocioaba la parterul blocului, uneori fara usa sau ferestre. in cairo ploua de 3-5 ori pe an si in reprize de vreo 10 minute deci saracii nu prea au motive sa intre in panica. mobila si-o procura din ce arunca bogatii cand se mai plictisesc, iar painea si-o cumpara spaland masinile bogatilor in fiecare dimineata.  un fel de tiganiada, repartizata pe coloane, daca va e mai uso...

ziua a inceput cu biscuitii mei din faina de migdale si susan. i-am copt aseara usurel pe fundul tavii de aluminiu pana s-au aurit, au primit binecuvantarea lu tatalutoma, care de altfel uraste susanul, dar biscuiti dintr'astia ar tot manca, si au asteptat cumintei intr-o caserola sa vina dimineata. tomica s-a aratat incantat iar mie mi-a ras inima. umbla asa de colo colo prin casa, cu biscuitele intr-o mana si facand cu limbuta cla cla.. asa cum imitam caii cand ne adresam copiilor. imi doresc sa intelegeti despre ce vorbesc, altfel mi-e mila de copiii din voi.  exploreaza camerele casei pe picioarele lui, vine din cand in cand de dupa perete, bau! e un sugubat. iesim la plimbare, biscuitele e si el cu noi. mai cade din mana, toma se apleaca si-l ridica, mi-l da sa i-l curat si se reapuca de rontait. vremea e buna. soarele s-a mai imblanzit, dar ce traim nu se cheama inceput de iarna, nici inceput de toamna ci asa o vreme de poveste. e vremea noastra cum ar veni. un nen...

35 de grade azi la cairo. s-au zapacit bondarii, polenizau bezmetici de dimineata, cu trompele obosite de-atata vara.  hai tomica sa-ti vada sfarsitul asta de noiembrie genunchii goi. sa-ti bata vantul cald in plete si sa ne mai bucuram inca o data de canicula, cum s-or bucura bunicii de la pucioasa de prima zapada. am in plan azi sa merg pe strada cu de toate si sa ma aprovizionez cu nuci, seminte, faina de migdale, fulgi mari de cocos si sa plamadesc niste biscuiti numa buni de rontait te miri cand. imping caruciorul cu incredere. dau de un fel de bazar al fratiei musulmane si imi bag nasul in boarfe. tatalutoma n-ar zambi stiind ca sunt aici, dar curiozitatea mea nu cunoaste limitari religioase, deci ma aventurez. toma se tine cu o mana de piciorul meu, cu alta testeaza diverse poliesteruri certate cu bumbacul din motive religioase, pun pariu. le zice: nu fiti suparate plasticelor, straluciti cum bumbacul n-ar reusi in viata vietilor.  ochesc o fusta plisata, rosie...

a fost odata ca niciodata, intr-un tinut cald ca o paine, un fat frumos cu par de aur, 7 dinti de lapte si-o julitura pe nas. era unicul fiu al imparatului socialist-democrat, prin urmare i se storceau cate portocale dorea la micul dejun. era un fat frumos din cale-afara de activ, mostenind naravul trubadur al imparatesei. in fiecare dimineata pe la 9, cand ti-era lumina mai clara si verdele mai neprafuit, traficul mai cuminte si regatul mai adormit, ieseau la plimbare un imparat lung, o imparateasa maruntica si fatul lor frumos si destept.  gradinarul cu un picior mai scurt si cu palarie de dama ii saluta fara nicio obligatie, doar asa.. de drag. puteai sa-i vezi inima in ranjet.  imparatul la o rascruce isi lua la revedere de la imparateasa si de la fiul lor. puteai sa-i simti inima strangandu-se, daca te-ai fi concentrat pe aspectul asta. fat frumos credea ca e doar un joc si ca imparatul socialist democrat o sa apara la urmatoarea rascruce, dar el nu mai apare...

merg mult pe jos. de mai bine de un an de altfel, am constatat ca nu mai stiu ce sa fac cu mainile pe strada, daca nu imping caruciorul, nu il car pe toma sau nu il tin de manuta.  in drumurile astea dau peste fel de fel de situatii de viata pe care mi-e teama ca daca nu le insir acum, mi le fura rutina, grijile, uitarea si alti prieteni ai oboselii.  1. am vazut intr-o dimineata pe la 8 un nene pedaland o bicicleta ponosita. isi pusese sub nas un snopisor de busuioc si-l sprijinea cu buza de sus. pedala relaxat si vantul ii facea bine. 2. am vazut azi langa o moschee, vreo 20 de oameni stand turceste, mancand fasole din niste tingiri de aluminiu. radeau si mancau. pe langa multe moschee se intampla asa, cu regularitate, imediat dupa rugaciune. niste foarte mici intreprinzatori mobilizandu-se cu ceai, fasole, lipii, muraturi. oricat de murdara, saraca, necivilizata ar parea imaginea, o multime de oameni razand si mancand imi da incredere. 3. am vazut 4 baie...

ziua se trece la bune. dintele cu bucluc a iesit. o liniuta alba ca zapada- pe care n-o vedem nici iarna asta. neg melancolia care mi s-a furisat in suflet la inceput de poveste si ma incarc cu speranta ca ii aduc pe ai mei de la zapada la camile. hoop, s-a intors voia buna. dimineata s-a colorat cu ditai sacul de jucarii care i-au parvenit norocosului de tomica, de la copiii mai mari a doua prietene de aur. nominez un laptop de bebelusi mai sofisticat decat asta de la care transmit.. doar doar m-o lasa tomica in plata mea mica si si-o vedea de afacerile lui.. si un set de bucatarie, din aluminiu, care a rezistat vreo 3 generatii americane, irlandeze si ce natii de manute s-or mai fi delectat cu cescutele, ceainicul, polonicul, tacamurile minuscule de care stiam ca se va indragosti si toma. muta ceaiuri invizibile dintr-un ibric in altul, coace briose de aer si ni le aduce sa le gustam calde. manca-l-ar mami de priceput. am plans un pic de magia datului si primitului, apoi am ...

plange toma plans aprig de dinte nou.  cum se trezeste, are rabdare cat pentru 2 zambete, apoi se cere afara cu rigurozitatea unui catel de apartament. nu conteaza ca n-am mancat, ca nu m-am spalat pe fata, el imi arata cheile si scheunelile lui prelungi ma scot in strada. e multumit. pasim asa mana in manuta la 7 jumate. nimeni ca noi. nu-i mai ies dintii niciunui bebelus bag seama.  sunt impacata ca nu mai plange, dar nevoia mea de cafea ii orienteaza discret pasii catre usa blocului. se prinde de figura si reincepe vaitatul. ii explic degeaba ca mancam, beau si eu o cafea si iesim iar. nu-i trebuie explicatiile mele. il doare la dinte de ele. ma misc repede, tai niste legume, fac o cafea.. cu el vaitandu-se pe fundal. ia manunchiul de chei si mi-l aduce la picioare in rastimpuri. poate am uitat de nevoia lui. (ca un catel, ce v-am spus?) ii dau un biscuite de orez sa-mi mai cumpar 2 minute. il arunca pe jos si se aseaza si el in fund, sa planga mai bine. galgai c...

cand l-am cunoscut pe tatalutoma, era cam jerpelit dar emana forta.. si sensibilitate, un cocktail fatal pe care aveam sa mi-l asum pe viata. numa daca ii schimbam pantofii. purta de 6 ani aceleasi incaltari. vazusera marea, desertul, revolutia, praful, sangele, moartea. se cereau odihniti. eu eram o diva proaspat remunerata de statul irlandez pentru niste workshopuri efectuate cu dragoste pe meleagurile verzi de care mi-e un dor organic, acum ca pomenesc.. si nu numai acum.. am luat o suma frumusica de la ciorap si-am achizitionat pe furis o pereche de pantofi decenti, ca sa aratam ca un cuplu incaltat misto. initial mi-a spus ca nu trebuia sa fac asta, ca nu-i poate primi, ca cei vechi mai merg inca. apoi i-a pus in picioare si i-au venit manusa. a zambit ca un copil, eu am stiut ca sunt perfecti si cei vechi au luat calea balconului. au trecut 2 ani de cand umbla numai in cei luati de mine. ii spal in rastimpuri, bombanindu-l ca prea abuzeaza numai de o singura pereche. zice ca...

incep ziua bifand cele 6 piscaturi de tantar de pe obrajii de vata pe bat ai lu tomica. ma condamn pentru nervii de azi-noapte cand il acuzam ca se trezeste prea des, prea degeaba si-l pup pe cea mai mare dintre piscaturi. el imi zambeste in semn de 'veeezi! niciodata nu plang fara motiv! invata-ma odata!' il culeg din pat si mergem la bucatarie. efectuez 1 litru de smoothie cu mere, bananne, o rodie si-o portocala. toma zice: nu mersi, raman pe lapte deocamdata. tatalutoma ma refuza si el. vrea oua. in drum spre oua ne ciondanim si orgoliul lui renunta la micul dejun. galgai singura ditamai litrul, pun oualele la loc, arunc si mararul pe undeva si trantesc usa frigiderului.  sunt generoasa si-l anunt totusi ca e gata cafeaua. o mirosise si el, dar nu stia daca picase din meniu odata cu oualele. uite ca are noroc. o bea si pleaca in treaba lui. hai tomica sa ne pregatim ca avem workshop azi. toma directorul ma intreaba: pai si sambata muncim? il pun in patutul cu marac...

sunt un bun organizator. ma misc repede si in general rezolv, nu las pe maine. de cand a aparut toma insa, rezolvatul s-a redefinit. trebuie sa iau in calcul bucatile lui de somn, in care ma pot dedica in exclusivitate treburilor de infaptuit, sau sa incerc sa rezolv cu el prin preajma ceea ce imi ingreuneaza si inminuneaza deopotriva existenta. pot sa fac niste cumparaturi, sa ma tocmesc, sa iau decizii cu el de mana sau la subrat. pot sa spal 3 vase, sa arunc jucariile in cutii si sa omor 2 muste, sa raspund pe fuga unor mailuri aducatoare de workshopuri, sa ma enervez ca aia de la gaze n-au venit inca, sa-l spal la fund cu apa rece cu telefonul sustinut la ureche de umaru-mi antrenat. dar povesti nu pot sa scriu cat e el treaz. le pot fraza in gand, dar firul epic romanesc e trunchiat cand si cand de replici vii in araba sau engleza, depinde de cine se nimereste in viata noastra plina cu de toate. e clar ca blogul se scrie numai cand toma doarme. toate povestile astea se aste...

acum 2 ani cam pe vremea asta, sub acelasi soare, pe acelasi vanticel ma indragosteam de tatalutoma. era inca devreme, dar fluturii se strecurau in stomac perechi perechi. aveam sa nu mai pot trai fara forta cu care fiinta-i ma invita iar si iar si iar sa-i gravitez prin preajma. e la fel de greu de trait langa el. il iubesc asa ditamai cinstitul, ditamai orgoliosul, ditamai intarziatul, ditamai neintelesul cand si cand, ditamai sufletul bun mereu. am decis sa lasam naibii supararile ultimelor saptamani si sa sarbatorim cu peste si cu vin. tomica s-a alaturat, ca doar povestea punerii inimilor noastre laolalta e intrinsec legata de bataile inimii lui.  nu prea s-a omorat cu pestele, s-a delectat insa cu o ceapa verde si-a lins un deget de vin, cu capul pe spate si cu 4 dinti de sus la vedere. l-am pus la culcare si am continuat seara in balcon dezbatand noul meu proiect de suflet. imi trebuie sa stiu de unde isi iau oamenii fericirea, asa ca ii rog sa-mi scrie cateva randuri...

Din lipsa de job stabil, sau ca sa ma exprim mai pozitiv, din flexibilitatea freelanceului, si apoi din lipsa de tatalutoma prin preajma, ajung sa dedic mai toata ziua copilului. E bine si rau. Toate mamele proaspete stiu ce vorbesc. Se umplu zilele cu minuni, dar si cu frustrari. Iar cand ma coplesesc nervii sau oboseala sau dorurile de vieti mai simple, ma scutur de panici si incerc sa inteleg ce e de invatat din halul asta de conjunctura. Ii multumesc maica-mii pentru spiritul autodidact pe care mi l-a semanat in fiinta si ma uit la dragu de toma care n-are stare.  Copiilor le plac repetitiile. De acolo absorb confortul care ii impinge inainte prin viata. Se baga intr-o treaba, le iese, apoi se baga iar si iar si iar. Adultul ‘destept deja’ se plictiseste la a 2a, a 3a repetitie, dar copilului ii mai trebuie niste dati pana intelege. Daca ne-am pricepe sa-i studiem mai mult, sa le dam voie sa repete in ritmul lor, nu in al nostru.. Imi pune toma in mana o carticica...

Asum neajunsuri. Vreau mai mult. Nu toti vrem asta? Le spun oamenilor cu case pline, in care functioneaza si gazele si intrerupatoarele si apa calda si sifonul de la baie, iar usa de la intrare se deschide fara s-o impingi cu forta bratelor tale cu copil in ele, ca sunt norocosi. Iar ei daca au timp ma inteleg, iar daca au si ei altfel de griji, se concentreaza pe ele ca sa-si dea motiv de vaicareala. E ca si cum nu ne-ar trebui fericirea. E ca si cum am tot impinge-o ca pe usa grea de la intrare. Ne spunem unii altora, aia care ne nimerim mai senini: ee, bine macar ca suntem sanatosi! Si cuvintele n-au greutate. Apasa fel de fel de griji peste picaturile de pozitiv. Da-mi o ingrijorare, ia o ingrijorare. Hai sa-ti spun ce rau e la mine, ca sa-mi spui ce nasol e la tine. Ma intreb daca ne intereseaza grijile altora sau ii lasam sa le formuleze, ca sa le putem elibera pe ale noastre? Ce joc greu. Ce mari ne-am facut si ne tot pierdem in el. Invat de la Toma in fiecare seara la bala...