Treceți la conținutul principal

bifez minunile de peste zi si ma culc

m-as putea lua cu oboseala, dar nevoia de pozitiv ma impinge sa punctez repejor minunile de peste zi.

pai e minunat ca micutul abandonat a inceput sa zambeasca. primesc informatii ca i-a placut marul copt, ca l-a terminat in 2 minute, ca a mancat si ceva legume mai fara entuziasm, a baut apa si a dormiiit mult si adanc. mi-am umplut inima cu plansul de fericire al matusii lui si am raspuns cu un un meniu vitaminizant pentru zilele urmatoare. am incredere!

ca sa pot scrie despre minunea urmatoare, trebuie sa ma asigur c-ati citit episodul 'shayan'. ei bine shayan a terminat ilustratiile la povestea pe care intentionez s-o public aici. sunt niste desene naive, dar in care deslusesc toata emotia cu care s-a straduit shayan sa ma impresioneze.
m-am simtit asa importanta primind un plic A4, de la ilustratorul meu in varsta de 10 ani, care s-a priceput sa 'sparga' povestea in vreo 6 capitole si sa deseneze minimal esenta fiecarui mini-capitol. o sa rog un grafician bun sa-mi stilizeze desenele. sa treaca revolutia asta noua si demarez cautarea unei edituri. aahh..ce frumos e cand toate se leaga!

minunea numarul 3 e mancarica de cartofi cu masline careia abia i-am oprit focul. 

apoi mai e minunat cum se ridica tricouasul lu toma pe burta, semn ca respira regulat si ca somnul ii e lin. nu stiu daca toate mamele de bebelusi fac asta.. dar din cand in cand, chiar si cand nu se aude niciun scancet, vin sa verific daca respira. am facut asta din prima noapte si mi-a ramas asa in reflex. 
si ca sa fie si mai minunat, ma asez in pat langa el; nu se trezeste, nu se intoarce ci doar zambeste cu ochii inchisi, semn ca viseaza frumos sau poate semn ca intelege c-am venit, ca sunt obosita dar ca-i iubesc linistea. imi vine sa-i zic ca pentru el fac toate sacrificiile, dar nu vreau sa-i incarc somnul. 
noapte buna si voua si nu uitati sa respirati!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarz...

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la ...

poveste cu buburuze și super lună

Încep o serie de povești mici despre viețuitoarele la al căror ritm m-am racordat în izolarea asta complicat de benefică în restricțiile ei. Acum vreo lună vorbeam cu găinile, cu Lăbuș, cu vrăbiuțele. Încet încet m-am orientat către albine, râme, melci, țânțari, gândaci. E o lecție bună atunci când nu poți îmbrățișa oameni. Înveți astfel că tu cu intențiile, convingerile, așteptările, nemulțumirile tale ești doar o părticică din ecosistemul obosit de atâta antropizare, dar care își vede de treabă cu  mecanica fascinantă a firescului. În fine, gata cu pledoaria, că trece super luna plină până termin eu povestea. Se făcea că plantasem busuioc în solar, răsăriseră minunățiile, le transplantasem din tăvițe de răsaduri în ghivece mai mici sau mai mari. Într-o ladă mai mare cu plante aromatice am găsit într-o zi o buburuză pe care am și făcut-o celebră pe Facebook pentru cât de curate și viguroase erau plantele din grija ei. Azi am găsit 2 ghivece cu frunzulițe de busuioc ronțăite d...