Treceți la conținutul principal

sunt o doamna!

am iesit azi cu toma pe poarta gradinitei cuprinsa de un entuziasm nou si mi-am zis: gata! nu ma mai vait! asa neplacut cum apare uneori, jobul asta e o solutie extrem de convenabila pentru mine si toma.
dureaza cateva ore pe zi, am sansa absorbtiei energiei vreunei sute de copii cu care se intampla sa lucrez sau doar sa schimb zambete pe scari, toma interactioneaza cu bebelusii lui, mai cu plansete, mai cu sughituri, dar per total cu deschidere.
ne reintalnim la final de program, ne imbratisam, ii beau lacrimile, daca sunt.. si fugim.. in piata. 

ei si cum imping eu caruciorul cu atitudinea asta noua, vad in praful de pe jos stralucind o litera T de tinichea. O culeg zambind: vezi tomica, deja e de bine!

ne suna tatalutoma. telefonul e in buzunarul de la spate. nu-l aud. sunt informata ulterior ca am raspuns, fara stirea mea, din mers, ceea ce imi gadila feminitatea. heei, so my ass answered the phone! zic. watch your ass zice el si kiss the kid.

in piata baietii ma stiu deja. sunt cea mai de treaba maimuta din circul lor zilnic. zambesc, ii las sa-l gadile pe toma, nu mi-e rusine sa gresesc in araba, ei ma corecteaza ca niste domni trandafiri si se straduiesc sa-mi intre in gratii.
comand repede ierburi, fructe, legume, 10 lipii aburinde, o sticla de apa. un baiat pune toate produsele in cosul bicicletei lui cu cadru ca a lu bietu tataie si mi le aduce acasa.

ar fi vreo 3 strazi, dar sunt 40 de grade si prefer sa imping caruciorul si atat. trec printr-o gradina bine ingrijita. nenea gradinarul ne stie si el. il rugam in fiecare zi sa indrepte furtunul spre noi. toma intinde labele picioarelor ca niste biscuiti populari si nenea i le flescaie pe gratis. multumim si plecam. 
aproape de casa dam de baiatul cu legumele. nu se grabeste nici el. apreciez seninatatea cu care pedaleaza bicicleta lui murdara. ma intreaba daca vreau sa-mi mai urce altceva pana la usa si ii dau laptopul cu bucurie.
ma achit la scara, ca apoi am mainile ocupate cu tomica.
ajung in casa. hai ca nu sunt asa istovita. nici foame nu prea imi e.

imi confectionez totusi niste sandwichuri sofisticate cu lipie proaspata, brie si pepene galben.
ma asez picior peste picior si le savurez. sunt o doamna!



Comentarii

  1. Frumos. Astept fiecare postare cu nerabdare, iar cand apare o citesc pe nerasuflate. Ma incanta si ma relaxeaza tot ce scrii. Felicitari stimata doamna!:)

    RăspundețiȘtergere
  2. hei multumesc. daca n-ar dormi adanc, spre marea mea liniste, toma ti-ar multumi si el

    RăspundețiȘtergere
  3. Somn usor. Inteleg foarte bine linistea oferita de somnul copilului care in sfarsit a adormit dupa o zi de plimbari si joaca.

    RăspundețiȘtergere
  4. O doamna senina ca o dimineata de mai, esti o bucurie pentru ochi si minte:)

    RăspundețiȘtergere
  5. multumesc. citindu-ma imi dai sens

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

De întărit imunitatea spiritului

Mi-a zis tatăl copiilor mei că m-am transformat din scriitor în performer, că m-au câștigat clipa și live-ul și am pierdut răbdarea lirică.  M-am apărat rănită în orgoliul de bloggeriță și am spus că mereu o să scriu. Că un om vocal o să caute mereu căi de transmisie, de conectare, de propagare a mesajului. Are totuși un pic de dreptate în sensul că scrisul invită la tihnă, live-ul se amestecă cu răspunsurile clipei și se mai pierde din coerența intenției. Azi o să încerc să scriu povestea zilei și apoi s-o citesc live, dacă doarme purcelul de Tao și mă lasă să mă desfășor. Experimentalism de carantină să-i zicem. Am făcut ceva activități școlare cu Toma, un homeschooling relaxat, fără presiuni, ca să nu-i imprim stigmatul corvoadei zilelor de luni. Izolarea vine și cu un astfel de lux. Am ieșit apoi în curte și ne-am umplut care cum de câtă primăvară a putut. Mărgăritarul e aproape gata să înflorească,toporașii sunt aproape să predea ștafeta, piersicii explodează de roz, zarz...

E joi cum ar fi luni sau vineri

O luăm de la capăt cu neplanurile, neobiectivele, nedrumurile. Eroii plictiselii noi, cei mai cuminți dintre eroi. Trăim pentru azi așa cum ne spuneau toți yoghinii pentru care nu aveam timp in cealaltă viață. Așa îmi place să-i zic, cealaltă viață. E joi, zi de gunoi. Măcar atât. A înflorit păpădia. Mă umplu de galben, aduc pământului recunoștință. Sună grandios, dar asta e. Ne- am mutat în planul spiritului. Îmi simt lichidele plimbând o durere prin corp. Capul e greu chiar și fără păr. Universul trimite mai mult decât pot să absorb. Închid ochii și respir relaxând toți mușchii. Îmi pup copiii pe unde nu i-am pupat ieri. Pe după ureche, pe nas. Îi pup să mă ierte pentru când am fost aspră cu neastâmpărul lor de copii izolați. Ce de lume n-am mai pupat. E joi, cum ar fi luni sau vineri.  Sâmbătă e ziua mea. Mă gândeam să-mi comand o pijama drăguță, dar mai bine o mini mașină de cusut, să cârpesc aia cu aia, să fac un pic de artă din gioarsele cu imprimeu bogat. Mă duc la ...

poveste cu buburuze și super lună

Încep o serie de povești mici despre viețuitoarele la al căror ritm m-am racordat în izolarea asta complicat de benefică în restricțiile ei. Acum vreo lună vorbeam cu găinile, cu Lăbuș, cu vrăbiuțele. Încet încet m-am orientat către albine, râme, melci, țânțari, gândaci. E o lecție bună atunci când nu poți îmbrățișa oameni. Înveți astfel că tu cu intențiile, convingerile, așteptările, nemulțumirile tale ești doar o părticică din ecosistemul obosit de atâta antropizare, dar care își vede de treabă cu  mecanica fascinantă a firescului. În fine, gata cu pledoaria, că trece super luna plină până termin eu povestea. Se făcea că plantasem busuioc în solar, răsăriseră minunățiile, le transplantasem din tăvițe de răsaduri în ghivece mai mici sau mai mari. Într-o ladă mai mare cu plante aromatice am găsit într-o zi o buburuză pe care am și făcut-o celebră pe Facebook pentru cât de curate și viguroase erau plantele din grija ei. Azi am găsit 2 ghivece cu frunzulițe de busuioc ronțăite d...