you always love us more when you are sick!

cand ma doare cate ceva, il iubesc parca pe toma mai tare. teama ca mi s-ar intampla vreo nenorocire si n-as mai putea sa-i fiu aproape in toti pasii astia de furnica pe care ii face inspre devenire, ma indeamna sa-l strang la piept, sa-l pup apasat, sa-l topesc si sa-l fac iar una cu mine, cum era mai acum un an.

tata lu toma zice: you always love us more when you are sick! nu-ti mai dori sa te faci una cu toma fiindca e si al meu acum. si uite asa sunt readusa la onestitate, invitata sa respir si sa ma odihnesc, ca acu vine iar forta.

toma intre timp, baiat cu obraz fin cum a fost de cand il stiu, cade intr-un somn adanc si moale si ma lasa sa bolesc in voie. se deschide ca o moara eoliana in tot patul de oameni mari, pe care l-a acaparat fara scrupule si imi acorda niste centimetri la perete, unde sa meditez la miracolul vietii, la limitele sensului meu pana la el si la nemarginirea sensului de la venirea lui incoace.

mereu m-am straduit sa traiesc in prezent. sau poate ca nici n-a fost o stradanie. firescul naravului meu curajos m-a trimis aproape de oameni, de inimi, de zvacuri, de locuri, de mirosuri. am ras, am gustat, am scris, am fotografiat, am pastrat senzatiile in buzunarul inimii si ma intorc la ele in rastimpuri. 
si parca toate minunile pe care le-am trait sunt cat un purice pe langa minunea grauntelui de toma. parca toate au fost teste initiatice in ale minunatului, ca sa nu mor naibii de bucurie mama devenind.
si apoi toate lacrimile care mi-au ars obrajii din motive de neputinta sau de netimp au stiut de ce curg. erau obiectul sacrificiului suprem. sau poate asa aleg sa vad lucrurile dupa ce bucatica din viata mea intensa de pana acum doarme de-adevaratelea langa mine.
parintii mai proaspeti sau mai copti pot sa confirme. 

tomica ofteaza langa mine si se mai rasuceste o data. nu ma supar. imi iau piatra filozofala si ma lipesc de perete de-atata dragoste.
tati poate sa mai fumeze o vreme pe balcon. nu mai e loc si de el in patul asta mare.